Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Rusia a folosit peste 600 de bombe aeriene ghidate pentru a-i ataca ţara în ultima săptămână, informează Reuters, citată de Agerpres.
„Aviaţia de luptă rusă trebuie distrusă oriunde s-ar afla, prin toate mijloacele eficiente. De asemenea, este destul de corect să loveşti aerodromurile ruseşti. Şi avem nevoie de această soluţie comună cu partenerii noştri – o soluţie de securitate”, a spus Zelenski într-o postare pe reţelele sociale.
Armata ucraineană a declarat sâmbătă mai devreme că a atacat peste noapte aerodromul rus Morozovsk, lovind un depozit de muniţii care adăpostea bombe aeriene ghidate, printre alte echipamente. Totodată, armata ucraineană a mai anunţat că a lovit mai multe depozite de combustibil şi facilităţi de depozitare a combustibilului.
Atacul asupra depozitelor de petrol şi a depozitelor de combustibil şi lubrifianţi din regiunile Belgorod, Kursk şi Rostov a provocat incendii la două rezervoare de petrol, potrivit sursei citate.