Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un agent al Serviciului rus de Protecție a Demnitarilor (FSO) a fost găsit mort, transmite Radio Europa Liberă, iar autoritățile susțin că e vorba despre o sinucidere. Cadavrul agentului a fost găsit în fața blocului în care locuia, poliția indicând că acesta a căzut de la etajul apartamentului.
Agentul mort era director adjunct al unuia dintre departamentele FSO. Incidentul a avut luni, 21 decembrie, în zona de nord-est a Moscovei.
Este al doilea caz similar în ultima lună, după moartea unui dintre agenții FSO care fac parte chiar din dispozitivul de protecție al președintelui Vladimir Putin, potrivit Europa Liberă. Acesta s-a sinucis chiar în interiorul Kremlinului. (Foto: Kremlin / Wikipedia – A. Savin)
Probabil că fredona: I believe I can fly/ I believe I can touch the sky 😀
L-au sinucis si pe asta .
Astia tot incearca. Totusi, poate pana la urma, unul o sa-si ia zborul…
Cand au fost sinucisi Epstein sau Deborah Palfrey, a fost totul transparent. Ian Gibbons sau David Kelly? Un ceai puternic, englezesc. Todashev? Devenise irascibil!
Niciodata la BBC si Vocea Americii nu sunt camere. Intotdeauna paznicii dorm. Dar transparenta e cacalau.
limba romana este foarte grea pentru unii ziaristi