Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
A mai rămas puțin timp până la startul Mastersului de snooker de la Alexandra Palace din Londra, iar Ronnie O’Sullivan s-a pregătit intens pentru acest turneu important. Conform metro.co.uk, cel supranumit „The Rocket” s-a antrenat departe de ochii curioșilor într-un club „de modă veche” din Dublin.
O’Sullivan „a dispărut” din lumina reflectoarelor de câteva săptâmâni, iar sursa citată vorbește despre faptul că Ronnie s-a antrenat intens departe de presă și fani.
S-a întâmplat într-un „club de modă veche” din Dublin, acolo unde Ronnie s-a bucurat foarte mult de atmosferă.
Fergal O’Brien, fostul profesionist care a jucat la clubul Celbridge din 2008 până la retragerea sa în 2024, l-a pus pe Rocket să joace cu doi dintre profesioniștii pe care îi antrenează acum: Jordan Brown din Antrim și Aaron Hill din Cork.
„A stat aici în ultima perioadă. Are un prieten aici, la care stă”, a declarat O’Brien pentru Metro. „Apoi a luat legătura cu mine pentru a căuta meciuri.
Clubul din Celbridge are două mese Star. Avea nevoie să se antreneze și căuta câteva meciuri împotriva unor jucători buni. Evident, eu lucrez cu Jordan și Aaron, așa că i-am spus: „Știu că ar fi încântați să joace cu tine”. Sigur că au venit și au jucat câteva meciuri.
A fost minunat pentru club să-l aibă jucând și, evident, minunat pentru cei doi băieți să se antreneze cu el, nu se putea mai bine de atât.
Oricum, s-au pregătit bine de Crăciun și de Anul Nou. Evident, este un bonus să joci și cu Ronnie”, a precizat Fergal O’Brien, conform sursei citate.
„Am fost acolo în ziua în care a jucat (n.r. O’Sullivan) cu Jordan și Aaron. Pare să se bucure cu adevărat de faptul că se află acolo și că joacă în club”, a completat Fergal O’Brien.
Fostul profesionist a adăugat că Ronnie părea într-o formă bună.
„Este greu de știut, numai Ronnie știe cum vede el lucrurile. Dar, din discuțiile cu el, reiese că este în formă bună și că îi place să fie în club și să joace. Cu siguranță juca destul de bine. Cine știe ce va urma.”
Pentru O’Sullivan (50 de ani) urmează duelul electrizant cu Neil Robertson din runda inaugurală de la Masters. Meciul va avea loc miercuri, 14 ianuarie, la Alexandra Palace din Londra.
Ronnie a câștigat de opt ori competiția, acesta fiind un record. Englezul a ratat ediția de anul trecut după ce „și-a pierdut cumpătul” la Champions League cu doar câteva zile înainte și a rupt tacul din frustrare pentru forma sa.
Campionul en-titre este Shaun Murphy, iar concurența este una fantastică la competiția care-i aduce la start pe cei mai buni jucători de snooker ai lumii.
Mastersul din 2026 va avea premii totale în valoare de £1.015.000.
Marele campion va pleca acacă cu un cec în valoare de £350.000, iar finalistul cu £140.000.
Semifinaliștii vor fi recompensați cu £75.000, iar jucătorii care vor atinge faza sferturilor cu £40.000.
Jucătorii eliminați în runda inaugurală nu vor pleca cu mâna goală acasă: cec în valoare de £25.000.
În fine, cel mai mare break va fi recompensat cu £15.000.
Legendele snookerului joacă la 3650 de metri altitudine: Oxigenul devine esențial în Tibet
Cum arată duelurile din sferturi
Semnal de alarmă pentru Marea Britanie în 2026: Snookerul are un nou stăpân
Luni, 12 ianuarie
Marți, 13 ianuarie
Miercuri, 14 ianuarie