Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
An absolute beauty from Ronnie O'Sullivan 😮💨 pic.twitter.com/qmzE6PtRAb
— TNT Sports (@tntsports) February 4, 2026
Ronnie O’Sullivan a câștigat miercuri meciul jucat cu Joe O’Connor, locul 26 mondial, și a obținut calificarea în optimile World Grand Prix la snooker.
Fost lider mondial, Ronnie a avut multe momente în care a practicat un joc spectaculos, iar victoria a venit cu scorul de 5-3.
Aflat în prezent pe locul 11 mondial (coborâre de trei locuri în ierarhia mondială), O’Sullivan a avut un început modest de meci, cel supranumit „The Rocket” fiind condus cu 2-0 la un moment dat.
O’Connor s-a mai aflat în avantaj pe tabelă la 3-2, iar de la acel moment Ronnie (50 de ani) a trecut la conducerea partidei câștigând trei frame-uri consecutive.
În optimi, Ronnie va avea un meci dificil cu Xiao Guodong, locul zece mondial. Chinezul a furnizat surpriza în runda inaugurală și l-a învins pe Kyren Wilson, al doilea jucător al lumii, scor 5-2.
Ronnie O’Sullivan plucks a pot out of NOTHING!#worldgrandprix | @taombilliards pic.twitter.com/WAp3wweES3
— WST (@WeAreWST) February 4, 2026
Ronnie O’Sullivan aces the break-off 👊#WorldGrandPrix pic.twitter.com/i7wKBuVMK2
— WST (@WeAreWST) February 4, 2026
World Grand Prix are loc în perioada 3-8 februarie la Kai Tak Arena din Kowloon City, Hong Kong. Este un turneu de clasament și are premii totale în valoare de £700.000. Marele câștigător va pleca acasă cu un cec în valoare de £180.000. Campionul en-titre este Neil Robertson (2025).
Din turul întâi și până în sferturi se joacă după sistemul cel mai bun din 9 frame-uri (adică primul la 5).
În semifinale se joacă după sistemul cel mai bun din 11 frame-uri (primul la 6), iar în marea finală cel mai bun din 19 (adică primul la zece).
În România, competiția poate fi urmărită în direct pe canalele Eurosport.