Home » Sportz » România, în semifinale la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024 de tenis de masă

România, în semifinale la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024 de tenis de masă

România, în semifinale la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024 de tenis de masă
Sursa foto: Facebook/Federația Română de Tenis de Masă
Ascultă articolul

România merge alături de cele mai puternice echipe din lume în semifinalele de la Cupa Mondială Echipe Mixte 2024. În grupa de elită din Chengdu, tricolorii s-au clasat pe locul al patrulea, sub China, Coreea de Sud sau Hong Kong, dar peste Japonia, Germania, Franţa şi SUA, informează News.ro.

România, singura echipă non-asiatică care pătrunde în Stage 3, s-a calificat printre primele patru datorită celor patru victorii din Stage 2 şi cu un nou pas uriaş făcut în această dimineaţă, când sportivii antrenaţi de Andrei Filimon şi Ionuţ Seni au învins Germania, scor 8-5, ca mai apoi înfrângerea Japoniei cu Hong Kong să lămurească situaţia echipelor calificate.

- articolul continuă mai jos -

În ultima rundă, România (favorita 12) a întâlnit China (favorita 1), iar scorul a fost 0-8. Adina Diaconu/Andrei Istrate (129 monidal) a cedat meciul de deschidere cu Lin Gaoyuan (#3 mondial)/Kuai Man (5 mondal), scor 0-3 (6-11, 5-11, 3-11).

Andreea Dragoman (110 mondial) a jucat entuziasmant un prim set cu Wang Manyu (2 mondial), însă scorul a fost 0-3 (13-15, 6-11, 1-11), iar Darius Movileanu (203 mondial) a încercat să-i facă faţă lui Liang Jingkun (5 mondial), însă a cedat 0-2 (7-11, 4-11).

În semifinalele programate duminică, România (locul 4 din Stage 2) va întâlni tot China (locul 1 din Stage 2), iar Coreea de Sud (locul 2 din Stage 2) înfruntă Hong Kong (locul 3 din Stage 2).

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole