G4Media.ro

RFI: Avortul la cerere, tot mai greu de făcut în România. „Indiferența…

Sursa foto: Pexels

RFI: Avortul la cerere, tot mai greu de făcut în România. „Indiferența statului, refuzul medicilor și organizațiile anti-avort fac treaba foarte bine”

„Este din ce în ce mai greu să faci avort la cerere, în România. Medici și manageri ai spitalelor de stat le întorc spatele femeilor care cer acest serviciu, invocând motive precum cele religioase, etice sau morale.O altă barieră este legată de costurile ridicate ale acestei proceduri, prețul unui avort la cerere poate ajunge până la 1.000 – 1.200 de lei în sistemul public, respectiv până la 4.500 de lei în sistemul privat”. Este semnalul de alarmă tras de Asociația Moașelor Independente și Centrul FILIA în cadrul unei conferințe de presă organizate marți la Institutul Francez din București, transmite RFI Romania.

În lipsa acestui serviciu, femeile improvizează și, din păcate, multe își pierd viața. „300 de femei au murit în ultimii 3 ani în lipsa unei întreruperi de sarcină făcută în siguranță. Sunt femeile care apar în statisticile oficiale, însă mai sunt, probabil, alte câteva mii care nu se regăsesc în statistici. „, spune Irina Mateescu, vicepreședinta Asociației Moașelor din România.

„Medicii din spitale nu au nicio bază legală prin care refuză sau decid că la nivelul spitalului lor nu se vor mai face avorturi, așa cum este cazul Spitalului județean Piatra Neamț. (…) ” În România, nu este nevoie de o lege antiavort, pentru că indiferența statului și refuzul sistemic al medicilor, plus influența organizațiilor anti-avort fac treaba foarte bine. Am ajuns într-un punct în care avort e mai mult inaccesibil decât accesibil”, spune la RFI, Andrada Cilibiu, expertă în drepturi sexuale și reproductive în cadrul Centrului FILIA.

Andrada Cilibiu: În ceea ce privește refuzul medicilor de a acorda această procedură, printre principalele motive sunt motivele de natură morală și religioasă. De asemenea, sunt motive care țin, mai degrabă, de tehnicalități, cum ar fi asigurările de malpraxis sau lipsa unui spațiu adecvat la nivelul spitalului pentru a face avort. Uneori se invocă chiar și situațiile cu lipsa medicilor anesteziști care să asigure sprijin pentru procedură. Iar în timpul pandemiei, evident că au fost invocate și motive care țin de criza covid. Astea sunt principalele motive invocate. Medicii pot refuza orice procedură care e la cerere în baza codului deontologic al Colegiului Medicilor. În schimb, medicii din spital nu au nicio bază legală prin care refuză sau decid că la nivelul spitalului lor nu se vor mai face avorturi, așa cum este cazul Spitalului județean din Piatra Neamț. Am înregistrat și cazuri în care la telefon ni s-a transmis că domnul doctor nu face avort la spitalul de stat, dar face avort la cabinetul privat. Am putea să invocăm și motivația banilor ca motiv pentru care medicii refuză să facă întreruperi de sarcină.

Din păcate, în ultimii ani în România vedem o influență tot mai mare a organizațiilor anti-avort, care lucrează la noi în țară. Fie cu fonduri din state sau din alte țări din Uniunea Europeană, ele au reușit să deschidă în 16 județe centre de criză de sarcină în care femeile poate vor să afle informații despre cum se fac avorturile în siguranță primesc, de fapt, informații false din punct de vedere științific despre cum avortul poate duce la moarte, la depresie sau la alte riscuri care nu sunt fondate științific. Din nefericire, în ultimii ani s-au deschis din ce în ce mai multe centre anti-avort și call center-uri anti avort, unde aceste femei sună și sunt întâmpinate cu același discurs aflat sub semnul fricii și al coerciției.

Citește tot articolul pe RFI Romania

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

26 comentarii

  1. Medicii care refuza sa dea in scris si sa isi asume toate dramele pe care le genereaza.
    Si pentru pupatorii de cadavre: nu am auzit de nimeni sa faca avort de placere!

    • Fix despre asta e stirea, ca multi medici invoca tot felul de motive, deci au libertate de conștiința. Iar dreptul de a dispune de propriul corp este încălcat prin eventuala interzicere a avortului.

    • Stii cate avorturi spontane au loc zilnic in lume si nu stie nimeni ? Plângi si dupa acei zigoti? Plangi si dupa oamenii ucisi in razboaie, sau doar dupa zigotii din corpurile femeilor?

    • Dorele maica, las-o-ncolo de treaba! Ce legatura are religia cu medicina? Morala da, etica nu, pentru ca etica in medicina are alt inteles decat ala pe care-l dai tu! Hotararea trebuie luata la nivel individual (fiecare medic in parte) si nu la nivel institutional (spital). Poate ar trebui ca fiecare spital, la „servicii medicale la cerere”, sa anunte care medici asista avortul, adica aia care nu au falsa problema cu constiinta, ca din acest punct de vedere nu exista nici-o deosebire intre avort spontan si avort la cerere! Fiecare copil ar trebui sa vina pe lume pentru ca-i dorit, nu pentru ca ar fi o „consecinta a placerii”, asa cum zici tu. Copii nedoriti umplu orfelinatele/ajung infractori si intotdeuna sunt nefericiti. Si asta, in numele a ce?

  2. Sarcina si nasterea chiar pot duce la moarte si depresie, dar cui ii pasa? Femeile sunt cetateni de rangul doi in majoritatea tarilor din lumea asta.

    • Dumnezeu nu exista, si e vorba despre avort versus sarcina si naștere aici, de aia vorbim despre faptul ca sarcina si nașterea sunt niste procese fizice extrem de solicitante si dăunătoare pe termen lung pentru femei, care pot rezulta in moarte. Tu esti femeie? De ce iti dai cu părerea cu atata patos despre lucruri despre care nu poti sa iti dai cu părerea in cunoștință de cauza? Bărbații cum isi asuma fapta si alegerile?

    • Ideea ca numai femeile pot vorbi despre avort e hilara. E ca și cum ai spune ca nu pot vorbi despre francezi ca sunt roman, nu pot vorbi despre femei ca sunt bărbat etc. Adică pot vorbi doar despre mine.
      (Sa vedem dacă G4media mai îmi cenzurează acum comentariul)

    • Dranic, tu poti vorbi, dar părerea ta si a bărbaților nu contează si nu ar trebui sa conteze, e ca si cum un parlament format exclusiv din femei ar decide maine ca bărbaților sa le fie administrati hormoni femini, ca e prea mult testosteron in lume si ne dauneaza. Ce parere ai avea?

  3. Asa am ajuns? Ca bigotii americani evanghelisti?
    O sa sara Firea sa apere drepturile femeilor sau sa apare ideile medievale ale bisericii pe care a imbuibat-o cu bani publici?
    Cat despre Dorel: da, e trist sa te refuze toate femeile, fa-ti si tu o operatie estetica.

  4. Avortul nu e măsură contraceptiva.
    Dreptul de a dispune de propriul corp e sacru. Un zigot nu poate avea mai multe drepturi decât un om.

  5. @Egalitate +1, @Cineva dupa vreo 3 luni e crima, esti intunecat de altele de nu pricepi.

  6. @G4: E crima cand vorbim de un copil, nu cand vorbim de un zigot. Ca sa fie clar.

  7. Draga Cineva, pun altfel problema: de ce sa nu vorbească și să conteze și părerea bărbaților în chestiunea avortului? Femeile rămân singure însărcinate? Se știe ca în Japonia avortul la cerere (nu avortul terapeutic ca asta e alta mâncare de peste) e permis numai cu acordul explicit al partenerului?
    Ideea vanturata cu „my body my choice” e de un egoism nemăsurat care sfidează realitatea.

    • Pai e corpul tau sau nu e corpul tau? Esti tu însărcinat 9 luni, cu toate complicațiile si implicațiile posibile? Esti tu cel care naște? Esti tu cel care face avortul? Cine e responsabil dacă mama moare?

    • Domnule Cineva,

      dar copilul nu are dreptul la corpului lui? Cine ești tu sau mama să decideți să ucideți un copil sfârtecând corpul lui mic?

      E corpul copilului, nu al mamei! Copilul nu e ficat sau rinichi, ci o persoană nouă cu ADN propriu! E o crimă să ucisi un copil cu ADN propriu care este viu și are individualitate distinctă.

    • Alin, dupa ce fatul se poate sustine singur in viata, adica dupa 6 luni, sa se susțină. La 2,3 luni cand se fac marea majoritate a avorturilor vorbim despre un țesut care nu e copil nici pe departe. Vorbim despre un țesut care depinde de resursele corpului mamei si ii poate pune viata in pericol. Asa ca in acel moment, DOAR mama poate decide cum dispune asupra propriului corp.

  8. Embrionul nu e BOALĂ ci un mic om in curs de formare, așa că medicii NU pot fi obligați să calce pe jurământul lui Hippocrate și să asiste o crimă, un omuleț ucis prin forceps, de cele mai multe ori o bebelușă.

    Așa că cine vrea să iși ucidă copilul trebuie să plătească un medic fără conștiință capapbil să ia 500 de euro pe un avort care taie in bucăți un copil nenăscut și apoi il arde la crematoriu conform procedurii…

  9. Sigur că e un subiect complicat și conflictual, dar consider că religia nu are ce căuta în chestiunea avortului! Admit doar argumente juridice, medicale, etice. Să auzi că există medici care se prevalează de bigotism religios pentru a refuza oprirea sarcinii după un viol în grup este de-a dreptul diabolic, ca să mă exprim în termenii lor!

    • IOAN,

      terminați cu sofismele, nu e despre religie. Orice manual de embriologie spune clar că viața incepe la concepție, ovulul fecundat este deja un om distinct, cu ADN propriu, individualitate ireductibilă. Medical vorbind este o ființă umană care asteaptă doar să se nască odată ce procesul natural se implinește. Intrruperea acestui proces este uciderea unui om distinct provenit din cei doi părinți. Nu există nici un moment artificial inventat (3 luni și jumate) când el devine om deplin, este om deplin de la concepție doar că trebuie lăsat timp să se desvolte.

      Iar legal vorbind embrionul NU e o boală iar medicii au depus jurământul lui Hippocrate că NU vor asista avortul! Deci nu puteți voi să ii obligați să fie părtași la crima altora. E simplu, plătiti voi medici fără conștiința capabili să ucidă, majoritatea NU vor să isi ia pe constiință participarea la crimă. E problema voastră că nu găsiti suficienți oameni dispuși, ei sunt acolo să vindece oameni nu să ucidă prunci.

    • Ca fost profesor de logică, îți atrag atenția că nu știi ce sînt sofismele. Apoi observ că scrii ce vrei dta, nu referitor la ce am scris eu (presupun că ai dificultăți de înțelegere sau de acceptare).

    • Ca actual profesor de logică iti amintesc că ai comis sofisme.

      Sofismul aici este să reduci discuția la religie cand este o discuție pur medicală despre genesa vieții la concepție, conform oricărui manual de embriologie.

  10. Vă rog eu frumos, permiteți avortul neîngrădit în continuare! În general, cele care avortează, sunt lăsate gravide de niște bețivi de ultimul grad, ar face niște copii vai de capul lor și ar îngroșa rândul asistaților social. Cuplurile educate folosesc contraceptive. Cuplurile de ratați bețivi fac copii pe care îi chinuie sau recurg la avort. Ce sens ar avea să-i nască?

  11. Sa le aduca aminte cineva ca in spitale se practica medicina, nu crearea de prozeliti. Si lasati femeile sa decida ce fac cu corpul lor, nu e treaba barbatilor.

  12. Din cauza a peste 150 de ong uri și asociații, inclusiv ale moașelor și ale medicilor, care militează pt viata am ajuns sa fim ultimii la avorturi.
    Menționez ca noi am fost campioni detașați, am făcut peste 20 de milioane de avorturi de la revoluție încoace.
    Ce s_ar fi întâmplat dacă se nășteau acei copii? Cât carbon și metan ar fi produs?
    Clima s-ar fi stricat cu totul.
    Trebuie sa obligam pe toți doctorii și pe toate moașe sa facă avorturi gratuite. Ba cred ca ar fi bine venit un stimulent financiar pt beneficearele/beneficiarii avortului.
    O gura de hrănit în plus e un adevărat dezastru pt familie dar și pt mediu înconjurător.
    Vorbesc din proprie experienta, am trei copii, ba le trebuie mâncare, ba haine, ba bani de buzunar.De unde sa le dau?
    Când ești singur nu ai frate nicio grija!

  13. Confunzi corpurile. Corpul fatului e un corp nou chiar daca e protejat temporar in corpul femeii Nici intr-un caz NU e corpul femeii. Poti sa-ti tai o mana sau un picior daca decizi asta dar nu poti decide asupra dreptului la viata a unei fiinte umane nou formata. Dreptul la viata e sacru !

  14. Propaganda pro avort „My body my choice” este o eroare logica. Copilul nenascut, chiar daca e conceput de 1 ora, 1 zi sau 2 luni este o fiinta umana distincta, cu ADN distinct. NU este parte din corpul femeii, deci nu e „my body”. Avortul este o forma de violenta contra unor persoane nevinovate, copiii. Avortul este impins de propaganda si nu ajuta nici o femeie. Femeile raman cu traume emotionale dupa avort. Alta chestie: la 12 sapt de gestatie, fatul are toate organele formate si simte durerea. https://youtu.be/S-lQOooYAs8 Chiar daca sunt femeie, consider parerea barbatilor despre avort sau sarcina o parere valida, mai ales ei fiind tatii acestor micuti. Sarcina este buna pt femei, le face mame, si mamele devin iubite si ingrijite la batranete de catre copiii lor. Sarcina este minunea vietii. Avortul ne face mai josnici decat animalele, care de altfel isi protejeaza puii. Iar propaganda de avort e impinsa de asociatii platite bine, cu intentii obscure. Vedeti filmul Unplanned. https://youtu.be/gBLWpKbC3ww