Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O rețea pro-rusă de spionaj a fost destructurată de oamenii legii din Ucraina în colaborare cu instituții abilitate din Uniunea Europeană. Printre suspecți se numără și un cetățean al Republicii Moldova. Rețeaua era implicată în planificarea unor crime și atacuri teroriste atât pe teritoriul Ucrainei, cât și pe teritoriul mai multor state UE, transmite IPN, potrivit Rador Radio România.
Poliția Națională a Ucrainei informează că rețeaua era formată din cetățeni ai mai multor state, inclusiv Ucraina, Rusia, Belarus, Georgia, Letonia, Grecia și Republica Moldova. Au fost identificați 13 suspecți, dintre care 9 au fost reținuți deja pe teritoriul Uniunii Europene. Pentru ceilalți 4 au fost emise mandate europene de arestare. Trei persoane reținute au fost deja extrădate în Lituania, iar procedurile continuă pentru alte cazuri.
Anchetatorii susțin că printre ținte asasinatelor se regăseau cetățeni ucraineni: jurnaliști și un militar, dar și activiști și personalități critice față de politica Federației Ruse. Investigația arată că membrii rețelei ar fi desfășurat activități de supraveghere ilegală, colectând date despre mișcările și contactele potențialelor victime, cu scopul de a pregăti acțiuni de eliminare a acestora.
Comunicarea era realizată prin canale criptate și identități anonime, iar suspecții foloseau cartele SIM temporare. Finanțarea operațiunilor ar fi fost realizată printr-un sistem complex care includea intermediari și tranzacții în criptomonede. Operațiunea internațională a inclus percheziții și rețineri în mai multe state europene, cu sprijinul Europol și Eurojust, în cadrul unor mecanisme de cooperare transfrontalieră.
Anterior, cetățeni ai Republicii Moldova au fost implicați în dosare privind rețele de spionaj ruse implicate în pregătirea unor asasinate în Ucraina. La 19 februarie, poliția din Republica Moldova, în cooperare cu organele de drept din Ucraina, a desfășurat acțiuni comune într-un caz ce viza planificarea lichidării fizice a mai multor persoane publice ucrainene, activități atribuite serviciilor speciale rusești.