G4Media.ro

Restaurantele ar putea fi redeschise, la interior, pe 9 sau 15 iulie:…

sursa foto: Pexels

Restaurantele ar putea fi redeschise, la interior, pe 9 sau 15 iulie: Maximum șase persoane la o masă, benzi cu sens unic, solniţele şi meniurile trec de la o masă la alta doar cu dezinfectare, registru la intrare

Spaţiile interioare ale restaurantelor vor fi redeschise cu o serie de reguli şi restricţii, în care, de exemplu, clienţilor le va fi permis să meargă doar pe anumite benzi cu sens unic, semnalizate, păstrând distanţa de 2 metri unii de alţii la mesele vecine, iar solniţele, meniurile şi olivierele vor putea fi transferate de la o masă la alta doar după ce vor fi dezinfectate, conform proiectului de ordin care reglementează condiţiile de redeschidere, obţinut de Profit.ro, transmite News.ro.

Ordinul a fost redactat incluzând data de 9 iulie pentru redeschidere, care trebuie însă să primească şi ultimul accept din partea premierului Ludovic Orban. Deocamdată, ultimul termen avansat oficial ca speranţă este 15 iulie, notează Profit.ro.

La intrarea în restaurant va fi un „triaj observaţional” al clienţilor, urmând să le fie interzise accesul acelora care dau semne că ar avea infecţii respiratorii.

Va fi interzis consumul de produse stând în picioare, cu exceptia meselor dedicate acestui tip de servire.

Este stabilit un număr de maximum 6 clienţi care poată ocupa o masă (faţă de maximum 4 la terase), exceptaţi de la această regulă fiind membrii aceleiași familii.

Sursa foto: pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Pana la urma ne bagati pe gat modelul suedez, bai, penalistilor? Ca eu asa inteleg…vreti 600-700 de cazuri pe zi…sunteti praf! Banii pe concediile medicale restante de 2-3 ani cand ii virati? Aia 2mii de euro pentru micro fara angajati din program cand ii vedem?

  2. ”-Bine ati venit! Doriti sa comandati ?
    -Da. Ce-mi recomandati?
    -Azi e ziua bucatariei chinezesti: supa de liliac a la Covid…”
    -Si felul doi?
    -Covid Bleu cu garnitura de cartofi-pai…”

  3. Nu ma intereseaza decat cafea la pahar. Fara aglomeratie sa nu astept prea mult.

  4. Am murit de ras. Benzi cu sens unic auzi … Daca te duci intr-o piata, d-abia de vezi pe vreunu de poarta masca, e fiecare in legea lui. Si de cele mai multe ori sunt foarte aglomerate. N-am vazut si nici nu am auzit de vreo contraventie aplicata. Iar in restaurante reglementezi benzi unice …

  5. Pandemia a fost declarata in martie:
    Ati spus ca introduceti starea de urgenta ,,ca sa castigati timp”
    Mai guvern incompetent in atatea luni nu ati fost in stare sa faceti niste proceduri, protocoale, instructiuni pentru restaurante, maluri, industrie etc astfel incat acum o luna sa le postati astfel incat si cei cu restaurante de 5 mese si cei cu 100 sa stie ce trebuie sa faca, sa se pregateasca?
    Mai PSD, sau mai Ponta voi daca aveti specialisti in afara de gargara si si votat dorintele lui Johanis nu puteati scoate voi un ghid de bune practici?
    Sau de fapt si voua va convine situatia asta … sa aveti carne de tun … sa aveti in cine da fiind de fapt foarte prosti!
    Mai USR.isti voi, care vreti sa impuneti corporatocratia cu forta, aveti in randul vostru oameni tineri, scoliti nu ati fost in stare sa faceti un asemenea ghid? Daca voi veniti la putere cu cine o sa lucrati mai corporatisti cu ochelari de cal? Tot cu acest aparat? Sau si voua va convine situatia asta?
    Sa dea dracu sa vina unul la usa mea in campanie! O galeata de apa ii torn in cap!

  6. Mai bine te apuc sa prind pokemoni. 🙂

  7. Mai bine ma apuc sa prind pokemoni. 🙂

  8. Mortalitatea cauzata de Covid la persoanele sub 45 de ani este aproape zero. La persoanele cu varsta cuprinsa intre 45-70 ani este de 0.3% si la persoanele peste 70 ani rata deceselor este de 1%. Adica mor oamenii aflati pe marginea prapastiei.
    Deci nu se moare DE Covid, se moare CU Covid. Din pacate exista interese sinistre pentru perpetuarea acestui razboi psihologic, incepand cu prostii din politica romaneasca dispusi sa papuareizeze complet Romania doar ca sa faca niste bani din achizitii si inchiriat camere carantinatilor …si terminand cu psihopatii care viseaza sa conduca lumea.

  9. Virusul se transmite preponderent prin aer, chiar si particule microscopice – aerosoli. Restaurantele si barurile vor fi exact focare.
    Poti sa te speli cu cat spirt vrei… Interesele HoReCa sunt bine infipte in guvern, mai bine decat dreptul la sanatate din Constituție.

  10. Benzi cu sens unic spre/de la bucătărie, bar, toaletă, adică posibilitate de amenzi sigure ! Și aia cu olivierele este de poveste, în loc să spui că fiecare masă trebuie să aibă oliviere spui că n-ai voie să le transferi de la o masă care are, la una care nu are !

  11. Deschideti-le ca o sa le inchideti peste 2-3 saptamani! Cand o sa ajungeti la 7-800 de imbolnaviri pe zi, atunci sa vezi paranghelie! Salam si Adi Minune invitati speciali!

    Controale si amenzi de 50-100.000 lei si atunci sa vezi daca le mai tin deschise!

  12. Oameni buni. Poate mai mult de 50% din oameni nu poartă mască (sau o poartă prost) şi nu păstrează nicio distanța (nici pe stradă, nici în parcuri, nici în metrou sau în autobuz, nici în orice fel de magazin). În Bucureşti. Cu toții vedem asta.

    În provincie (acum sigur că nu pot generaliza), cred că e şi mai puțină ordine ca aici. Asta am văzut şi cam asta am şi auzit.

    Iar voi deschideți restaurantele ca să ce????? Ca să aibe lumea unde să se ducă buluc? Suntem pe vreo pantă descrescătoare cu infecțiile şi nu ştim noi? Se respectă aşa bine regulile de la terase că deschidem şi înăuntru la aer condiționat????? Sau ne închidem iar din octombrie şi le dăm şi lor o şansă pe 3 luni?

    Din păcate, dacă cineva gândeşte, o face în continuare doar pentru turme de vite.

    Vă contraziceți, domnilor. Citim ştiri cu asaltul de infectări din spitale, cu declarațiile unor medici, iar acum aruncați o pastilă cu deschiderea restaurantelor. Că n-au românii pe unde să-şi cheltuie banii şi tare bine s-au mai comportat.

    • In tarile civilizate s-au deschis de mult restaurantele. Si cum Vom trai cumun virus care nu va disparea? Ca asa zic epidemiologii- vom trai cu el. Nu mai mergm cu metroul, care e de regula aglomerat. La fel si un tramvai. Nu mai mergem la teatru?
      Ca Tataru zice ca nici imunitate nu dobandim daca am fost infectati. Deci, fugi in munti?

    • Ați spus foarte bine la început „în țările civilizate” 🙂 Cu toată părerea de rău (şi sincer spun asta) noi nu suntem printre țările civilizate. Vrem să fim sau vrem să părem că suntem. Sigur că sunt şi oameni civilizați/educați în țara asta, dar cum am spus, nu atingem cu toții 50% şi îmi pare rău când afirm asta.

      Cred sincer că e greşit ce se întâmplă. Avem terase deschise, avem servicii de livrare sau pentru luat acasă. Nu suntem deloc la deschisul restaurantelor cu reguli de fațadă care vor fi respectate 2-3 zile , oricât ați încerca să vă susțineți spusele.

      Sunteți de acord că avem de trăit cu virusul ăsta încă nu se ştie cât, dar în acelaşi timp mai mult de 2-3 luni nu rezistați cu recomandările actuale şi vreți să vă creați impresia că viața se întoarce la normal cu deschiderea restaurantelor. E puțin cam copilăresc.

      Şi ați mers în extremă cu mersu în munți. Nu am nevoie să merg în munți pentru izolare. Şi nu mă refeream la asta deloc, cred că v-ați şi dat seama. Până la urmă terasele sunt deschise şi funcționează cât se poate de bine, nu? O parte din restaurante s-au adaptat situației şi s-au reinventat. Poate nu toate, sigur, dar aici se mai vede şi bunul negustor, nu?

      Îmi pare rău pentru teatru, da. Dar ce e de făcut, cei aleşi, care ar trebui să vină cu soluții, au un creier leneş şi întârziat. Sper ca şi cei din teatru să vină cu propuneri pentru un plan de bătaie. Dar ca să revenim, după părerea mea, un moment mai prost pentru redeschiderea restaurantelor la interior nu există.