Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fost ministru al Justiției, reprezentantul USR Stelian Ion afirmă despre invalidarea de către CCR a candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale că principiul democratic trebuie să primeze. „Judecătorii CCR care au decis invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă trebuie să prezinte clar și în detaliu motivele pentru care au luat această decizie”, consideră Stelian Ion.
„Respingem cu toții opiniile extremiste, pro-ruse și antioccidentale ale Dianei Șoșoacă, dar sunt acestea motive constituționale de a-i interzice să candideze? Dacă CCR i-a luat dreptul să candideze pentru opiniile extremiste, nu ar trebui să îi interzică și lui George Simion candidatura?
Nu suntem cumva în fața unui atac periculos la adresa democrației?
Într-o astfel de situație discutăm despre principii și drepturi democratice, precum dreptul de a fi ales, nu despre o persoană anume.
Există câteva condiții legale pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a putea candida și doar încălcarea acestora poate duce la interzicerea unei candidaturi.
Riscul ca decizia CCR să fie văzută ca un amestec politic pentru înlăturarea unui candidat de pe culoarul extremist pentru a-i face loc altui candidat extremist este real.
Știm cu toții că lui Ciolacu i-ar conveni un tur doi cu auristul Simion, dar pentru a ajunge în acest scenariu trebuie să obțină voturi în mod democratic, nu să fie puși în arenă prin interpretări ale Constituției.
Este tot mai evidentă nevoia de reformă a CCR, pentru că suntem în punctul în care democrația noastră se duce de râpă din cauza interferențelor politice și a modului în care unii judecători CCR au rămas legați de partidele din care au făcut parte sau de politicienii care i-au propus”, a mai transmis Stelian Ion.
Cred că înainte de a permite candidatura cuiva mai trebuie și un examen psihiatric… Și apoi un control medical complet, să nu sufere de boli incompatibile cu pușcăria, să nu fie motive de coteală cînd/dacă sînt prinși că încalcă legea în timpul mandatului.
Mai bine martir decât cu 100 de voturi venite dinspre babe chioare. CCR stie ce face. Pe noi.
Corect ar fi să-l scoată din cursă și pe Simion
nu crezi ca cel mai corect ar fi sa aleaga ccr presedintele? mai ai frati?