Home » Analize » Republica Moldova: Restaurantele și celelalte activități cu public ar putea fi redeschise pe 26 aprilie

Republica Moldova: Restaurantele și celelalte activități cu public ar putea fi redeschise pe 26 aprilie

Republica Moldova: Restaurantele și celelalte activități cu public ar putea fi redeschise pe 26 aprilie
Ascultă articolul

Dacă până la 26 aprilie nu va fi depășit pragul de 3.000 cazuri active de infecție cu coronavirus, din 27 aprilie va fi reluată marea majoritate a activităților economice, inclusiv activitatea HoReCa, a anunțat premierul moldovean Ion Chicu, citat de Agora.

Moldova are acum 1.712 cazuri confirmate, din care 36 de decese.

Reluarea activității restaurantelor, barurilor și a altor activități cu public, închise acum, ar putea duce însă la apariția de noi focare de infecție, dat fiind că nu există un vaccin și nici un tratament pentru infecția cu coronavirus.

- articolul continuă mai jos -

Premierul Chicu a mai spus că Guvernul va aproba în această săptămână și proiectul de rectificare a bugetului.

„Vor fi redirecționate mai multe mijloace pentru sistemul medical, pentru protecția socială și pentru măsuri de susținere a businessului. Totodată, investițiile publice în infrastructură rămân o prioritate pentru guvern, or ele înseamnă și locuri de muncă pentru cetățeni, inclusiv cei reveniți de peste hotare. Prefer să le achităm salarii pentru muncă, nu ajutor social sau de șomaj. Așa preferă și ei”, a declarat Chicu, citat de Agora.

Foto: Ion Chicu (Radio Chișinău)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole