
REPER solicită sancționarea academicianului Eugen Mihăiescu pentru dezinformare publică gravă
Conducerea Partidului REPER a înaintat o solicitare de sancționare împotriva lui Eugen Mihăiescu, membru al Academiei Române, pentru distribuirea unei imagini din timpul protestului din 20 iulie, cu scopul de a discredita statul român și a alimenta neîncrederea în instituțiile de ordine publică într-un moment sensibil, cu potențial de escaladare violentă.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Pe 20 iulie 2025, ora 20.00, academicianul Eugen Mihăiescu, membru de onoare al Academiei Române, a publicat pe site-ul ActiveNews.ro, sub semnătură proprie, o fotografie cu un jandarm român călcând steagul României la protestul din piața Victoriei și un text în care compară acest fals cu crimele comunismului împotriva identității naționale.
„Fotografia este posibil trucată pentru exagerare, din alte filmări se vede cum jandarmul recuperează steagul căzut în contextul unei busculade violente. se împiedică de el și apoi îl ridică complet chiar înainte de a fi agresat de un protestatar. La începutul uneia dintre filmări se aude îndemnul ”Ia-le gâtul băi!”, ceea ce accentuează caracterul excepțional al situației în care se afla tânărul jandarm.
Prin îndelungata experiență în arte vizuale și de viață, recunoscută prin calitatea de membru al Academiei Române, domnul Eugen Mihăiescu înțelege cu certitudine impactul social negativ al unei asemenea imagini puternice folosite în scop de denaturare a adevărului, cu rol de atac simbolic asupra unei instituții a statului însărcinată cu ordinea publică exact în momentul în care aceasta este amenințată de violență.
Această fotografie și comentariul asociat au fost distribuite intens pe rețelele sociale și au contribuit la amplificarea climatului de neîncredere în statul român, ceea ce constituie amplificarea unei vulnerabilități pe care state ostile o folosesc în războiul hibrid pentru destabilizarea țării.
Prin utilizarea în clar a titlului de academician domnul Eugen Mihăiescu a implicat indirect Academia Română în acțiunile sale”, ”, susțin reprezentanții REPER.
Reprezentanți ai conducerii Partidului REPER – Camelia Sălcudean, președintă interimară, alături de Cezar Cobianu, Ana-Maria Boghean, Cosmin Poteraș, Alin Prunean, Marius Octavian Olaru, Marcel Ivanov, Simina Tulbure, Răzvan Gabriel Nistor, membri ai Biroului Național, au trimis miercuri, 23 iulie, solicitarea către Academia Română și, spre informare, către președintele României. Documentul vizează atât aplicarea unor sancțiuni, cât și delimitarea publică a Academiei Române față de acțiunile lui Eugen Mihăiescu.
Reprezentanții REPER au cerut Academiei Române sancționarea lui Eugen Mihăiescu pentru participarea la acțiuni care contravin intereselor sau lezează prestigiul poporului român și delimitarea fermă a instituției de acțiuni anti-naționale și mesajele propagandei Federației Ruse împotriva națiunii și statului român, într-un context de război hibrid al Federației
„Ne exprimăm îngrijorarea față de creșterea alarmantă a discursului extremist în spațiul public românesc și deriva periculoasă către incitare la violență. Persoanele cu influență publică au și o responsabilitate pe măsură atunci când se adresează cetățenilor. Declarațiile iresponsabile și distribuirea de informații false, menite să alarmeze opinia publică, nu fac decât să submineze încrederea în autoritățile statului și să fragilizeze grav securitatea colectivă și coeziunea socială. Astfel de acțiuni sunt inacceptabile într-o democrație sănătoasă și pot conduce, în mod evident, la instaurarea unui sentiment de instabilitate și de neîncredere în stat”, a declarat Camelia Sălcudean, președinta interimară a REPER.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.