G4Media.ro

Renault se află în negocieri avansate cu partenerii pentru a recicla baterii

Sursa Foto: autocar.co.uk

Renault se află în negocieri avansate cu partenerii pentru a recicla baterii

Renault este în negocieri avansate cu potenţiali parteneri pentru a extrage şi a recicla litiul şi alte metale din bateriile uzate ale vehiculelor electrice (EV), în vederea reutilizării a mai mult din materiile prime strategice, a anunţat Jean-Philippe Bahuaud, directorul general al diviziei de mediu „The Future Is Neutral” a producătorului auto francez, transmite Reuters, transmite Agerpres.

Deşi reciclarea componentelor auto este din ce în ce mai frecventă, Renault vrea să fie primul producătorul auto european care va recicla şi bateriile la scară industrială.

„În Europa nu este nimeni în prezent care să recicleze bateriile într-un ciclu închis pentru a obţine nichel, cobalt şi litiu, pentru a fabrica noi baterii”, a explicat Bahuaud.

Acesta a adăugat că discuţiile cu firmele specializate care pot fi partenere la reciclare sunt „în stadiu avansat”.

Majoritatea metalelor folosite la bateriile care alimentează EV sunt extrase şi procesate în afara Europei şi au sporit temerile legate de dependenţa extinsă a regiunii de materialele din China. Există de asemenea reduceri de costuri semnificative în urma recuperării metalelor, acestea reprezentând 70% din costul bateriei. În schimb, bateriile reprezintă până la 40% din costul vehiculului.

Miner Eramet intenţionează de asemenea să construiască o unitate de reciclare a bateriilor cu compania Suez în Dunkirk, Franţa, operaţiunile urmând să înceapă anul viitor.

Deşi în ultimul deceniu Renault a fost un pionier pe segmentul vehiculelor electrice, împreună cu partenerul Nissan, acum compania a fost depăşită de Tesla şi alte mărci din China.

Totuşi, mărcile Renault şi Dacia încă sunt printre cele mai importante pe piaţa EV din Europa.

Renault vrea ca în aprilie să oprească producţia de noi vehicule la fabrica sa din Flins, lângă Paris, şi să treacă la producerea de componente auto reciclate. Bahuaud se aşteaptă ca la Flins să fie prelucrate anul acesta 9.000 de baterii.

Renault vinde bateriile şi alte componente recondiţionate cu un discount de 30% faţă de produsele noi.

„The Future Is Neutral” are ca obiectiv vânzări de 2,3 miliarde de euro şi o marjă de profit de peste 10%, până în 2030.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează