Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Producătorul auto francez Renault va renunţa pe plan global la 15% – 20% din forţa sa de muncă din domeniul ingineriei, în următorii doi ani, a anunţat marţi un purtător de cuvânt, în încercarea de a deveni mai flexibil în contextul concurenţei din partea rivalilor low-cost din China, transmite Reuters.
Vor fi concediaţi până la 2.400 de angajaţi, forţa de muncă din domeniul ingineriei fiind de aproximativ 11.000 – 12.000 de persoane. În total, Renault avea 100.541 de angajaţi la finalul anului trecut, transmite Agerpres.
Renault, dar şi alţi producători auto tradiţionali, se confruntă cu concurenţa din partea mărcilor chineze care intră pe cele mai important pieţe ale sale. Companiile chineze sunt cunoscute pentru costurile scăzute şi perioade de timp mai scurte pentru dezvoltare.
Directorul general al Renault, Francois Provost, a spus că firma ar trebui să copieze metodele mărcilor chineze.
Deja perioada de timp pentru dezvoltarea noului Twingo a fost redusă la 21 de luni, în urma unui parteneriat cu inginerii chinezi la centrul său de cercetare-dezvoltare din China.
Reducerile de personal fac parte din strategia mai amplă de transformare prezentată luna trecută de Provost.
Nu știu cum chinezii reușesc cu tot cu taxele puse de europeni să producă mașini:
-mai mari decât europenii
-cu 5 stele euroencap
-cu autonomie pur electrică mult mai mare decât cele europene, spre 100km
-cu număr de cicluri încărcare descărcare de până la 5000 față de 100 cât au cele europene
-mai ieftine decât cele europene.