Renașterea de după criză. Marile oportunități ale reconstrucției europene și naționale (Op-ed)

• Cea mai gravă criză a generației noastre va activa și o serie întreagă de oportunități
• După aceast criză putem găsi căi de reconciliere între viziunile federaliste care cer un rol mult mai puternic al UE și partizanii statelor naționale care riscă să fie ”cumpărate” la bucată de aceiași actori expansioniști care nu împărtășesc valorile esențiale ale civilizației și identității noastre.
• Fiecare mască de protecție, fiecare ventilator ATI, fiecare produs de strictă necesitate care ajunge la oameni prin mijlocirea Uniunii Europene vor însemna tot atâtea voturi în alb acordate de cetățenii Statelor Membre, proiectului european întărit.
• Cetățeanul european va trimite în irelevanță forțele extremiste și va sprijini proiectul european întărit dacă UE, în acord cu Statele Membre, vor avea viziunea, voința politică și capacitatea administrativă de a implementa un veritabil ”Plan Marshall” european, construit cu banii Europei, pentru prosperitatea Europei în integralitatea ei, fără zone privilegiate (relocarea capacităților de producție pe teritoriul Uniunii, o Europă cu o singură viteză, dezvoltarea infrastructurii, stimularea educației și inovației, totul într-o strategie care depășește reflexul centru-periferie generator de atâtea frustrări și conflicte).
• România are nevoie de o reformă profundă a politicului (primenirea clasei politice, reforma administrației, modificarea Constituției), acțiuni masive de transformare economică în care ponderea elementului local să fie întărită și un sprijin politic masiv acordat proceselor de transformare și întărire a Uniunii Europene.

Criza sanitară globală provocată de virusul COVID 19 este una fără precedent fie și dacă ne gândim numai la faptul că niciodată, nici în vremuri de război, nu am fost în situația blocării totale a activității economice în cele mai multe sectoare din cele mai multă țări ale lumii.

Ca orice criză de mare amploare, și pandemia de coronavirus va avea un final. După orice criză de acest tip, vor exista învingători și învinși. Numai că, de data aceasta, statutul de învingător sau de învins nu va fi atribuit imediat, ci pe parcursul drumului pe care o vor apuca după criză statele, organizațiile supranaționale sau marile corporații. Fără îndoială, dincolo de distrugeri, dincolo de pierderi, cea mai gravă criză a generației noastre va activa și o serie întreagă de oportunități. Pentru că doar o criză de asemenea proporții are forța de a nivela asperități, de a trece peste blocaje artificiale și de a provoca acele decizii disruptive care pot transforma societățile și viețile individuale.

În ceea ce ne privește, pandemia de coronavirus ne-a prins într-o situație de relativ echilibru. Suntem un stat membru al Uniunii Europene și, prin urmare, avem acces la întreaga infrastructură de organizare, finanțare și sprijin a unei structuri supranaționale care, deși inițial s-a mișcat mai greu, a început să acționeze. Cu toate acestea, nici construcția europeană și nici statele naționale nu se pot lăuda cu performanțe excepționale în gestionarea acestei crize. Este o realitate pe care trebuie să o recunoaștem cu realism. Este singura atitudine validă pentru a putea aborda cu pragmatism problema reconstrucției europene și naționale de după această criză.

Am alăturat ambii termeni – european și național – pentru că, în pofida tentației de a așeza în antiteză construcția supranațională europeană cu fundamentele naționale, sunt de părere că după această criză putem găsi căi eficiente de reconciliere între viziunile federaliste care cer un rol mult mai puternic al UE pentru a putea apăra comunitatea europeană de expansiunea economică, politică, militară chiar a altor actori, și partizanii statelor naționale care, fără un scut european puternic, riscă să fie ”cumpărate” la bucată și înghițite rapid de aceiași actori expansioniști care nu împărtășesc niciuna dintre valorile esențiale ale civilizației și identității noastre specifice.

Uniunea Europeană s-a născut după un război care a răvășit continentul, reușind să mențină pacea timp de peste 70 de ani. Aceeași Uniune Europeană are acum o mare șansă de a renaște, după un deceniu negru marcat de ascensiunea forțelor extremiste (în multe state occidentale),  autoritariste (Ungaria), de ruptura provocată prun ieșirea Marii Britanii și de diviziunile Nord-Sud / Est-Vest pe cele mai diverse subiecte. Condiția principală a regenerării proiectului european ține de capacitatea Uniunii și a Statelor Membre de a lua și pune în aplicare deciziile tactice și strategice necesare combaterii solidare a crizei sanitare și economice.

Cetățeanul european deplin se va naște rapid dacă la finalul acestei crize sanitare va fi evident efortul Uniunii Europene de a fi contribuit direct și concret la combaterea epidemiei. Fiecare mască de protecție, fiecare ventilator ATI, fiecare produs de strictă necesitate care ajunge la oameni prin mijlocirea Uniunii Europene vor însemna tot atâtea voturi în alb acordate de cetățenii Statelor Membre, proiectului european întărit. În România, cel puțin, așteptările sunt foarte ridicate, așa cum o relevă ultimul sondaj de opinie realizat de INSCOP Research care arată că peste 80% dintre români cred că statutul de membru al UE ne poate ajuta în combaterea epidemiei.

La fel de importante vor fi măsurile pentru depășirea crizei economice. Uniunea a anunțat deja alocarea unor sume importante dintre care o parte semnificativă, peste un miliard de euro, va ajunge în România pentru sprijinirea sistemului sanitar și a întreprinderilor mici și mijlocii afectate. Dar evident, nu este suficient. Când vorbim despre măsuri strategice pentru depășirea crizei economice, trebuie să gîndim la scară mare un proiect masiv de reașezare a modelelor de producție, consum și inovație. Același cetățean european deplin va trimite în irelevanță forțele extremiste ce bântuie continentul și va sprijini proiectul european întărit ce se va naște dacă Uniunea Europeană, în acord cu Statele Membre, vor avea viziunea, voința politică și capacitatea administrativă de a implementa un veritabil ”Plan Marshall” european construit cu banii Europei, pentru prosperitatea Europei.

În detaliile acestui ”Plan Marshall” european se pot regăsi cele mai importante pârghii de reconciliere între viziunile federaliste și cele naționale care se confruntă încă pe continentul european:

1. Dacă dorește să fie relevantă în acest secol, Europa în ansamblu și statele europene în particular vor trebui să stimuleze relocarea capacităților de producție pe teritoriul Uniunii. Este un proiect care poate dura un deceniu, dar trebuie început în forță și imediat. SUA au inițiat și vor amplifica acest fenomen, iar UE nu poate susține orbește un model eșuat al globalizării, ci trebuie să fie în avangarda transformării acesteia, într-o formulă mai echilibrată care să evite monopolizarea producției într-un unic areal geografic. Iar relocarea capacităților de producție trebuie să se facă echilibrat pentru ca toate Statele Membre să fie beneficiare ale procesului de reindustrializare. În acest fel, Uniunea va transmite, pe de o parte, un mesaj politic puternic – fiecare membru contează și economia fiecări țări este ajutată, iar pe de altă parte, va asigura o dezvoltare structurată, echilibrată a continentului, valorificând în integralitate imensul său potențial demografic de peste 500 de milioane de oameni.
2. Un ”Plan Marshall” european nu poate ocoli problema Europei cu mai multe viteze. Un astfel de concept care diferențiază, fie va alimenta întotdeauna frustrări naționale, fie va hrăni tendințe secesioniste. Europa nu poate funcționa ca un bloc decât într-o singură viteză a cărei intensitate se modifică simultan. Spațiul Schenghen care exclude pe nedrept unele state estice, doar pentru că altele occidentale inventează pretexte din interese economice egoiste sau pentru a da satisfacție reflexelor extremiste locale, trebuie să includă toate, dar toate Statele Membre. Pentru ca acest lucru să fie realizabil, unele state occidentale vor trebui să abandoneze reflexe inutile de superioritate, iar altele vor trebui să privească mai în adâncime asupra propriilor neajunsuri provocate adesea de sisteme publice neperformante, lipsite de integritate, alimentate de clase politice infectate de incompetență sistemică.
3. De asemenea, un ”Plan Marshall” european trebuie să vizeze consolidarea infrastructurii europene de orice tip, fie ea de transport, sanitară, energetică, ecologică sau de comunicații moderne. Autostrăzile care lipsesc în multe state din estul Europei trebuie construite în următorul deceniu. Sigur, adesea regăsim culpa eșecului la nivelul administrațiilor naționale incompetente, dar nici nu putem să trecem nătângi cu vederea gândacii închipuiți în mod ciudat de anonimi funcționari europeni, invocați brusc drept pretext pentru blocarea unui mare coridoar de transport european care unește Portul Constanța de Europa Occidentală (Autostrada Pitești – Sibiu).
4. În fine, un ”Plan Marshall” european pentru secolul XXI nu poate ignora imesul potențial intelectual și creativ al continentului. Europa încă are cea mai educată populație, acest tip de capital intelectual fiind decisiv pentru inovația și producția tehnologică a statelor UE care trebuie de asemenea protejată și stimulată atât prin relocarea producției industriale de înaltă tehnologie pe continent, cât și prin distribuirea facilităților pe întreg teritoriul Uniunii, în toate Statele Membre. Prin urmare, educația trebuie să devină cu adevărat un domeniu strategic de preocupare la nivelul Uniunii, inclusiv prin impunerea prin tratate, prin curricule corelate mai clar pentru a răspunde nevoilor concrete ale economiei acestui secol, a unor cote bugetare minime obligatorii de finanțare a învățământului din Statele Membre.

În ceea ce privește acțiunea națională, cea a României în particular, aș face câteva observații legate de nevoia de reformă a politicului și a economicului. Din punct de vedere politic, românii au atitudini clar pro-europene, deci riscurile unor deviații extremist-autoritariste care să se revendice de la alte centre de putere anti-occidentale sunt mici în acest moment. Prin urmare, reforma politicului trebuie să cuprindă în primul rând o primenire profundă a clasei politice. Partidelor politice, mari și mici, le revine responsabilitatea ca pe un termen relativ scurt, până la următoarele alegeri locale parlamentare, să vină cu garnituri de candidați noi, mai competenți, mai dinamici și mai integri. Altfel, riscul de a fi măturați de frustrările populației cresc exponențial.

În acest moment, avem un președinte ales cu un mandat popular puternic. Prin urmare, președintele are legitimitatea de a apăsa pedala acestor transformări care trebuie să includă o serie de reforme structurale precum reforma administrației și modificarea Constituției pentru clarificarea tipului de regim politic și nu numai.

Începând din 2024, când alegerile prezidențiale și parlamentare vor fi organizate în același an, România trebuie să revină la mandate cu aceeași durată de timp pentru Președinte și Parlament.  Nu putem reconstrui în România sub amenințarea permanentă a crizelor politice provocate de un președinte de o culoare și o majoritate parlamentară de altă culoare politică pentru că încă nu avem nici maturitatea și nici capacitatea instituțională consolidată pentru a gestiona afacerile publice în perioade de coabitare, așa cum se întâmplă în SUA, de exemplu.

De asemenea, politicul trebuie să reconfirme rapid atât adeziunea la proiectul european, cât și viziunea României cu privire la nevoia de întărire a Uniunii Europene în următorul deceniu și de lansare a planului de regenerare economică a Uniunii în ansamblul ei.

Din punct de vedere economic, România trebuie să se reinventeze. Localizarea pe teritoriul țării a unui număr cât mai mare de facilități de producție, din toate domeniile, susținute cu capital românesc sau străin, trebuie să fie prioritatea zero a următorului deceniu pentru toate guvernele, indiferent de culoarea politică.

Redefinirea rolului statului în economie nu mai poate fi o problemă tabu pentru că nu putem să fugim disperați la stat când apare prima criză serioasă așa cum este această epidemie, dar să îl lipsim de resurse ”pe timp de pace”, invocând rețete ultraliberale de bon ton. Evident, nici nu putem aluneca în extrema etatistă pentru că nimeni nu își dorește să sară din lac în puț. Statul trebuie să irosească mai puțin și să aloce resurse pentru investiții publice în infrastructură, în agricultură, în energie, în cercetare, în educație, sănătate, în protejarea mediului, domenii care ne cresc reziliența în caz de criză și aduc plusvaloare economiei. De asemenea, statul trebuie să adopte reglementări inteligente care să stimuleze investițiile private într-o perioadă în care banii privați vor fi tot mai rari și tot mai scumpi. Resursele naturale pe care le avem trebuie valorificate. Gazul de la Marea Neagră este un exemplu, dar nu singurul. Și în acest proiect, și în altele, rolul statului trebuie regândit prin implicarea unor companii solide cu capital majoritar de stat, care la rândul lor trebuie întărite prin încurajarea managementului performant, nepolitizat. Mai multe detalii despre diverse proiecte utile economiei românești pot fi găsite aici, într-un editorial publicat de g4media.ro. Astfel de investiții publice sau sprijinirea unor proiecte private mari de investiții sunt susținute masiv de populație așa cum au relevat recentele sondaje de opinie succesive publicate de INSCOP  Research (aici, aici și aici).

În fine, problemele de moment determinate de revenirea în țară a unui mare număr de români care munceau în diverse state europene ar putea fi trasformate într-o mare oportunitate dacă vom avea inteligența de a relansa economia, puternic afectată, înainte de epidemie, de lipsa forței de muncă, și a-i reintegra pe piața muncii din România. Exceptând unele cazuri care generează uneori știri facile, marea majoritate a românilor întorși din alte țări europene săptămânile acestea sunt oameni serioși care au muncit în sisteme economice performante, au o pregătire verificată și pot contribui substanțial la relansarea economiei. În plus, revenirea lor este salutată de românii din țară, după cum o demonstrează sondajele de opinie potrivit cărora populația dorește ca statul să ia măsuri speciale pentru încurajarea lor să rămână în țară după încheierea epidemiei. Ar fi o reparație minimală pentru sutele de mii de familii de români rupte de cel mai grav fenomen emigraționist care a afectat o țară europeană pe timp de pace.

Toate transformările politice, economice, precum și nevoia ca România să fie un contributor activ la procesul de renaștere al Uniunii Europene au nevoie de un nou moment Snagov, de un acord transpartinic care să susțină niște linii strategice mari de acțiune. Pentru că, indiferent de taberele politice, țara are nevoie de guvernare stabilă, de mai multă competență și funcționalitate în aparatul administrativ, de politici economice coerente care să stimuleze capacitățile de producție și de o orientare pro-europeană activă concentrată pe obiectivul trasformării și întăririi Uniunii Europene în beneficiul egal al tuturor cetățenilor ei din toate statele membre. Evident că este nerealist să ne așteptăm și chiar să ne dorim o prea exagerată concordie națională. Ar fi un festival fals, neconvingător și inutil. Competiția politică democratică trebuie să continue pentru a putea alege dintre soluții diferite, dar câteva linii strategice pot fi urmărite de toți, într-un acord general valabil, pentru că ele dau un sens real interesului nostru național și european.

Remus Ioan Ștefureac este politolog, director Inscop Research și coordonator al proiectului Strategic Thinking Group