Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Noile reguli de transport pentru elevi și studenți vor fi discutate în ședința Executivului de vineri, 8 septembrie, potrivit unui comunicat transmis jurnaliștilor acreditați la Guvern. Cele două hotărâri de guvern în stadiu de proiect au fost lansate în consultare publică în urmă peste o săptămână și au ca termen de adoptare 8 septembrie în cazul elevilor, cu 2 zile înainte de începerea cursurilor noului an școlar, și 15 septembrie – în cazul studenților.
Iată mai jos în articol care sunt noile facilități la transport, venite pe noile legi ale educației în vigoare din 3 septembrie.
Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de vineri, 8 septembrie, apar, printre altele, și următoarele documente numite „analize”. De precizat este că “analiza” corespunde metodei folosite de Executiv pentru a pune pe ordinea de zi a ședinței actele normative care nu au avizele necesare aprobării.
„Analiza referitoare la proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi”
„Analiza referitoare la proiectul de hotărâre de guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar şi cu metroul pentru studenți”
Amintim că, potrivit calendarului oficial cu termenele până la care trebuie adoptate actele normative care să pună în aplicare noile legi ale educației, data limită de aprobare a Hotărârii de Guvern cu noile norme de transport pentru elevi este 8 septembrie și data limită aprobare a Hotărârii de Guvern cu noile norme de transport pentru studenți este 15 septembrie.