Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul general Ciprian Ciucu a avut, marți, o dezbatere cu reprezentanții industriei ospitalității, în legătură cu noul regulament pentru terasele din centrul Capitalei, a anunțat Primăria Municipiului București.
„Punem ordine în terasele din centrul Capitalei! Să arate civilizat, curat, decent, ca afară! Să respecte clienții, dar și pietonii, să fie atractive, dar în acord cu legislația. Am început deja să lucrăm la un nou regulament pentru terase. Unul actualizat, care vine cu norme, clarificări, condiții de funcționare. Pentru că ține cont de părerea comercianților, primarul Ciprian Ciucu a chemat azi la o dezbatere reprezentanții industriei ospitalității”, se arată în postarea Primăriei.
„Vrem să vă împărtășim viziunea noastră legată de acest nou regulament și așteptăm de la dumneavoastră să ne spuneți ce probleme, ce sugestii aveți. Vrem să luăm feedback. Astfel încât comerțul să fie legal, predictibil, civilizat, iar acest regulament să vă ajute. Sunteți importanți pentru acest oraș! Și vrem să ne fiți parteneri în această discuție, ca împreună să facem orașul să arate decent”, a declarat primarul general, la începutul discuției, potrivit sursei citate.
Au participat și reprezentanții Direcției de Urbanism și ai Poliției Locale a Municipiului București.
S-a discutat despre optimizarea modului în care se emit avizele de amplasament, despre posibilitatea ca terasele să funcționeze pe toată perioada anului, despre cât să ocupe din trotuar și distanța optimă față de carosabil și multe altele.
„După acest regulament al teraselor, va urma un altul pentru fațade și semnalistica de firme – ce dimensiuni, proporții trebuie respectate, ca să nu mai arate orașul ca o sorcovă. În viziunea mea, zona centrală va fi tot mai prietenoasă cu pietonii, cu dumneavoastră. Îmi doresc o viață economică și culturală efervescentă, cu tineri, bunici, copii, cu terase, cafenele, restaurante, în armonie cu librării, cu zona culturală. Eu asta văd. Vor urma proiecte de regenerare urbană, primul va fi Brezoianu, urmat de Magheru, Lahovari, Amzei. Ce mi-am propus în acești doi ani este să facem reparații, ordine și curățenie, apoi multe proiecte de regenerare urbană pe zona centrală”, a anunțat Ciprian Ciucu.
„În perioada următoare, comercianții vor trimite sugestii și propuneri pe adresa de e-mail a Direcției de Urbanism. Apoi, regulamentul pentru terase va fi definitivat și pus în transparență publică. Punem orașul la punct!”, se mai arată în postare.
Ciucule, în oraș e frig și nu este apă caldă.
Sunt lucruri mai importante pe care să le faci înainte de dimensiunile firmelor.
Sau, mai bine, dă-ți demisia!
Pana stabilesti dimensiunile pentru semnalistica firmelor, poti incepe sa amendezi pe toti operatorii care au ocupat in mod abuziv trotuarele. Lucrul acesta se intampla si pe Calea Victoriei si langa Parcul Carol, nu doar in Centrul vechi.
Este inadmisibil sa fii nevoit sa mergi printre mese.
Pana stabilesti dimensiunile pentru semnalistica firmelor, poti incepe sa amendezi pe toti operatorii care au ocupat in mod abuziv trotuarele. Lucrul acesta se intampla si pe Calea Victoriei si langa Parcul Carol, nu doar in Centrul vechi.
Este inadmisibil sa fii nevoit sa mergi printre mese.