Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ordonanţa 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte va fi modificată, urmând să fie introduse noi reglementări care vizează strict evidenţa timpului de lucru pentru personalul de execuţie, a informat, marţi, Ministerul Culturii, transmite Agerpres.
Detaliile procedurale vor fi reglementate prin acte normative subsecvente.
Proiectul urmează să fie elaborat, în prima decadă a lunii martie, „printr-o consultare mai strânsă cu cei implicaţi”, în cadrul grupului de lucru comun constituit de minister.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii transmis AGERPRES, prin noua abordare aleasă de cei cărora li se adresează aceste măsuri, respectiv prin modificarea Ordonanţei 21/2007, soluţia va fi una „cu caracter general obligatoriu şi aplicabilitate directă, fără testare prealabilă”.
Soluţia a fost agreată în cadrul unei întâlniri de lucru care s-a desfăşurat vinerea trecută la sediul Ministerului Culturi, după retragerea instrucţiunilor referitoare la evidenţa unitară a timpului de muncă prestat în afara programului zilnic de lucru pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacole şi concerte, a precizat sursa citată.
La discuţii au participat reprezentanţi ai Ministerului Culturii, ai Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, ai organizaţiilor sindicale şi ai categoriilor profesionale vizate: artistic, tehnic, management şi execuţie.
„În urma consultărilor, participanţii au concluzionat în favoarea unei intervenţii directe asupra actului normativ aplicabil, prin iniţierea procedurii de modificare punctuală a Ordonanţei nr. 21/2007”, se arată în comunicat.
La şedinţele grupului de lucru pot participa şi alte persoane din cadrul instituţiilor de spectacole sau concerte, în baza unei cereri.
Ministerul Culturii aşteaptă înscrierile specialiştilor interesaţi până pe 19 februarie, ora 17:00, la adresa [email protected] .
Actorii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti au organizat marţi, 10 februarie, un protest în faţa instituției, împotriva aplicării programului-pilot al Ministerului Culturii referitor la realizarea unor rapoarte zilnice privind evidenţa timpului de muncă, transmite Agerpres. La protest a luat parte şi personalul care deserveşte scena din toate sectoarele teatrului.
Potrivit unui comunicat de presă, programul-pilot le-a fost adus la cunoştinţă prin Circulara nr. 766/03.02.2026 – Instrucţiuni privind organizarea unitară şi evidenţa timpului de muncă pentru personalul de execuţie din instituţiile publice de spectacol sau concert.
Atât actorii, cât şi ceilalţi angajaţi în departamentele tehnic şi producţie ale TNB protestează faţă de faptul că această circulară transformă munca de creaţie nenormată în domeniul artistic în muncă de birou şi conţine anexe prin care sunt obligaţi să raporteze zilnic, în scris, activitatea amănunţită pentru orele de lucru.