Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poporul iranian a mai trecut prin astfel de proteste în masă, iar autoritățile iraniene și-au perfecționat strategia. Mai este mult până la atingerea limitei maxime a represiunii, iar acestea nu au dat semne că ar fi dispuse să cedeze, se arată într-o analiză publicată sâmbătă seara pe site-ul SkyNews.
Protestele în masă sunt departe de a fi o revoluție.
Poporul iranian a mai trecut prin asta. În 2009, din cauza unei presupuse fraude electorale; în 2019, din cauza prețurilor la combustibil; în 2022, din cauza abuzurilor poliției morale.
Autoritățile și-au perfecționat strategia, prin violența gărzii revoluționare și a milițiilor Basij, uciderea protestatarilor, arestările în masă, execuțiile publice și închiderea internetului.
Ultimul punct este extrem de important. Înseamnă că oamenii nu știu dacă mai iese cineva în stradă.
Nu pot comunica. Nu vor ști dacă merită să continue să-și asume riscuri după ultimele două nopți de proteste, care au fost anunțate și comunicate în avans.
Videoclipurile pe care le vor vedea sunt cele difuzate de televiziunea de stat, unde vor auzi amenințările cu pedeapsa cu moartea pentru protestatarii numiți „vandali” sau „teroriști” și vor vedea mulțimi pro-guvernamentale și represiuni moderate, dar totuși sinistre.
Este dificil să menții ritmul în cele 31 de provincii ale Iranului, mai ales în cazul unei proteste fără un lider evident (cel puțin în Iran), dacă oamenii sunt lăsați într-un vid informațional.
Reza Pahlavi, fiul fostului șah, are în mod clar un anumit sprijin în rândul populației, dar se află în SUA, iar apelurile sale la greve și proteste suplimentare ar putea avea probleme în a ajunge la public.
Și, desigur, închiderea rețelei permite autorităților să ia măsuri represive după cum doresc, fără vizibilitatea pe care conectivitatea le-ar conferi-o.
Asta s-a întâmplat în 2019, când cel puțin 1.500 de protestatari au fost uciși. Suntem încă departe de astfel de cifre, deși, având în vedere lipsa de informații, este greu de spus.
Singura barieră care împiedică regimul să prelungească această întrerupere pe termen nelimitat este impactul economic pe care îl va avea asupra unei economii deja în dificultate.
Dar mai este mult până la atingerea nivelului maxim al represiunii, iar autoritățile nu au dat semne că ar fi dispuse să cedeze.
Revoluțiile ar necesita acceptul elitei – ca elementele aparatului de securitate să decidă că nu mai are sens să se supună în continuare liderului suprem în vârstă de 86 de ani. Nici acest lucru nu pare să se întâmple.