Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ion Lixandru, membru din februarie 2021 în Consiliul de Administrație al Companiei de Autostrăzi (CNAIR), a denunțat vineri privilegiile sindicaliștilor din compania deținută de Ministerul Transporturilor. Trimis ca administrator de ministrul Cătălin Drulă, Lixandru a declarat că vrea un nou contract colectiv de muncă, dat fiind că actualul contract le permite membrilor de sindicat să încaseze câte zece sporuri care ajung până la 60% din venituri. Mai mult, el arată că membrii de sindicat au o medie de lucru de doar 19 zile pe lună, restul fiind libere, potrivit News.ro.
”De când am fost invitat de ministru în CA al CNAIR am început să mă uit la veniturile angajaților. E o balama care scârțâie rău de tot când vezi ce venituri au comparativ cu veniturile din piața liberă. Am o frustrare enormă, mă uit în ochii colegilor mei din domeniul privat și nu e în regulă. Pe lângă salariu au bonusuri, tichete, spor de limbi străine, zile libere. Plus bonus de 4-5 salarii la ieșirea la pensie. Mai ales că discutăm de bani publici, de o companie din bani publici”, a declarat Lixandru pentru Economedia.ro.
El avertizează că toate aceste cheltuieli suplimentare se răsfrâng și în creșterea pensiilor: ”toate aceste bonusuri, tichete și sporuri se adaugă la venituri, peste salariu, și se rostogolesc în pensii. Deci cheltuiala din bugetul statului se prelungește și după pensionare”, a declarat pentru Economedia.ro Ion Lixandru, care este antreprenor de 31 de ani și coordonatorul departamentului de infrastructură al Coaliției pentru Dezvoltarea României.
Citește integral pe economedia.ro
Imi amintesc de cele spuse de un fost director din CNAIR, reproduc din memorie: ‘Daca cetatenii ar sti ce jaf se face in CNAIR si cum sunt cheltuiti banii lor, i-ar executa pe directorii CNAIR in piata publica.”
Banii spulberati in timp ce mii de romani mor anual pe sosele ramase in evul mediu.
Șoselele ca șoselele, dar și românii sunt niște mari șoferi. Țara oamenilor grăbiți.
Ăștia de la CNAIR nu le au cu „justa asezare a obligatiilor fiscale”, trecuta in Constitutie.
Nu au o problema sa ne ia babi si dr taxa de drum si de taxa de trecere (pe un pod).
Uite asa fac bani pentru sporuri.
Ca si cei de la Registrul Auto Român… alt dezmaț si acolo la autorizat consumabile auto puse pe piață (isi țin evidența lor intr-un Excel)
* bani si de taxe, iar si iar, pentru al lor viitor
A vorbit la emisiunea ” culisele statului paralel „
Cât de tare s-au inflamat o serie dintre cei vizați.O nesimțire națională cu salariile și… sporurile din companiile naționale in special pt.ca să fim corecți, in instituțiile publice salariile nu sunt deloc mari(învățământ,asistenta socială chiar și sănătate)
Drula, acu’-i acu’…! De constatat s-a constatat dar oare vei reusi sa corectezi situatia ?
Cu cati trebuie sa te razboiesti ?! Si pe cati trebuie sa-i invingi ?!
PS. Succes !
Spor de limbi straine, spor de antena, spor de doctor, spor de canicula la aer conditionat, spor de calculator si spor de mediu ostil(bugetarii sunt haituiti de ziaristii nemilosi) . Vopsesti usor, vopsesti cu spor!
interesant, chiar unele sporuri se bat cap in cap…. spor de mediu osti si spor de calculator…. oare stau cu calculatoarele in drum saracii… vorbind cate 5 limbi straine….vai ce asupriti sunt unii la stat….
Nu inteleg media de 19 zile…asta inseamna ca nu lucreaza 1-2 zile pe luna…sincer chiar nu inteleg ce a vrut sa zica “maretul antreprenor”. ca nu-si dau duhul la serviciu pe 2 lei ca angajatii lui de la “privat”?!
2 zile pe luna * 12…inseamna ca trag chiulul o luna pe an.
asta in timp ce sunt platiti din banii nostri.
bine, din ai mei, pentru ca, din moment ce tu nu vezi nici o problema, si tu esti unul din parazitii astia…
la ce institutie esti angajat de-ti tremura in halu asta chilotii ?
Buna zicxala ardeleneasca : Fa – te prost – ca sa traiesti mult si bine ! Si se mai gasesc valjani care ii plange puturosului de mila ! Am muncit o viata intr-o uzina de anvelope plina de negru de fum si alte chimicale – Dar toti care am muncit in acea uzina N-AM VAZUT NICI UN SPOR – grad sau orice care sa ne ajute LA PENSIE. Si se lucra intr-o mare si foarte productiva fabrica ! Astia sunt niste hartogari – comozi – „Jmecheri” si puturosi ! Nu s-a prea facut NIMIC ani de zile – dar lefuri mari mergeau si puturosii chiuleau ! Sunt convins ca si acum – ca si pe vremea socialismului – sindicalistii erau profitori ordinari – ambuscati in posturi caldute si bine platite – ba asigurand si afaceri puturoase (vezi pungasul de la sindicatul METROREX !) Cat a fost Dej – aveam totusi un spor – dar Pingilica l-a desfiintat ! Ca asa e la …. tenis ! – cum zicea Caragiu – Dumnezeu sa-l ierte !
Sunt sigur ca se taie frunze la caini in stil mare, cum e peste tot in institutiile publice. Iar partea cu salarizarea aberanta o cred. Ma supara insa tentativa de manipulare din acest articol:
Cred ca in orice mediu de lucru unde se respecta programul de 5 zile lucratoare pe saptamana, media ajunge la 19 zile pe luna. Calculul e asa: media zilelor lucratoare pe luna este 21. Daca iei in calcul concediile (21 de zile lucratoare pe an) atunci media coboara natural spre 19 zile lucratoare pe luna. Cu alte cuvinte e acelasi regim de lucru ca si oriunde. Nu apar jaful din banii publici, dar ma revolt de fiecare data cand vad tentative de manipulare din partea oricui, dar mai ales a presei.
Cu siguranță că piața libera a muncii din România este un etalon „de aur”. Sa nu cumva sa permitem celor care muncesc efectiv sa aibă o viata decentă în dauna „entreprenorilor” forțați de impozitele mari și imorale sa facă fraude programate sistematic.
Sigur ca pentru situația asta sunt de vina doar cei care muncesc plătiți din bani publici și care au tupeul sa fie organizați legal în sindicate, ei sunt cei care sunt mereu sunt întrebați ce vor și imediat li se modifica contractele de munca în favoarea lor!
Medicii au fost plătiți cu un salariu de 125 de dolari lunar timp de 20 de ani după revoluție, ajungând la vechimeaaxima la cca 250.
Asta nu se va uita la pensie. Un profesor universitar și medic a ieșit la pensie cu 2700 lei lunar în urma cu doi ani.
Asta explica de ce mulți tineri nici nu mai participa la bacalaureat în România și ajung sa se angajeze imediat la 18 ani pe salariul minim direct în Germania pentru un venit de 1500 de euro la carat colete. Și ei sunt băieții deștepți care nu au mai găsit loc în CĂ și la conducerea Hidroelectrica dar refuza sa fie sclavi într-o piață a muncii jalnică și ipocrita, foarte bine ca nu vor sa stea la facultate în România ca să devina ingineri auto și sa fie angajați la Renault în proiectare-cercetare pentru nici 1000 de euro lunar.
Ipocrizia patronilor este hidoasa și aberanta, mereu sclelalaie ca niște câini bătuți când de fapt ne musca perfid de sub tarabele lor unde își fac veacul când nu sunt în Maldive cu femeile VIP care le papa banii.
Cum explica diferența asta între un necalificat în Germania și un inginer de la Renault din România, vorbim de tari membre UE, domnii patroni „onești” și sănătoși mintal care se plâng mereu de salariile prea mari de la stat din România?
Minciuni și manipulare nerușinata asta este acest articol.
O luna are 30 de zile. Simplificand, avem 8 zile de weekend in care nu se lucreaza, raman 22. Sarbatori legale sunt 15 zile in Romania dar in 2021 au fost doar 10 pentru ca multe au picat in weekend. Se face aproape o zi pe luna: raman 21 si un pic, sa zicem 21.2. Acum, fiecare salariat are dreptul la concediu legal. Minimul este de 20 de zile pe an. Cand lucram in corporatie in Ro aveam 25 de zile dar sa socotim cu 20. Asta inseamna, rotunjind in jos, 1.6 zile pe luna. Deci, mai raman 19.6 (fara sa tinem cont de faptul ca am socotit la minim, f probabil multi angajati vechi au peste minimul legal). Acum, stim desigur ca exista nenumarate alte probleme: concediu medical, concediu maternal, concediu fara plata, concediu de studii, etc. Hai sa zicem ca toate astea se reduc la doar 0.6 zile luna/persoana. As vrea sa l intreb pe domnul reporter/redactor cam care e media zilelor lucrate la g4media? Sa intrebe la HR. Pe urma, cand scrie articole, sa se gandeasca si daca e real ce scrie ca si asa toata lumea e agitata si nervoasa in Ro, sa nu toarne gaz peste foc aiurea. Uite, daca voia sa fie mai realist, in loc de medie ne dadea mediana si puteam sa discutam pe un indicator care arata tendinta mai bine in aceasta situatie.
@jean valjean
Tipul minte, are interes.
Ce a uitat sa zica este ca:
– este patronul a multor firme de transport (da da)
– plateste salariatii cu minim pe economie
– este milionar in euro
Toate astea in timp ce este angajat la stat.
Lupul moralist!
Domnul proaspăt ales în consiliul de administrație (pe ce criterii ,sigur nu de competenta, și mai ales pentru câți bani pentru nimic) arata ce fel de „antreprenor” a fost daca nu știe că există codul muncii care prevede că săptămâna de lucru este de cinci zile lucrătoare și se respectă și sărbătorile legale.La un calcul simplu iese o medie de 19 maxim 20 de zile lucrătoare lunar.Sigur că „antreprenorul” aducea sclavetii șapte zile din șapte ,zece ore pe zi ,fără sa ii „tremure izmenele” că va veni vreun control.Apropo de limbaj ,cate clase are „antreprenorul” ?probabil și celelalte afirmații sunt tot atât de „corecte” dar nu pot fi verificate.Domnul a dat vreun examen când a fost pus acolo?
Cataline, de constatat s-a constatat ! Acum incepe greul. ! Vei reusi sa corectezi situatia ?
Cu cati trebuie sa te razboiesti ?! Pe cati trebuie sa-i invingi ?!
PS. Succes !
Da, bugetarii sunt lichele, nu stiati?
Clișee pentru adormit națiunea.
Etichetele puse unei categorii sunt metoda cea mai simplă de manipulare a gândirii celor care nu au creier decât liminar, ei sunt masa prin care puterea totalitarista de orice culoare politica își justifica autoritatea.
In fiecare om exista ceva bun și ceva rau, asta face ca viața sa nu fie simpla, nu exista grupuri compacte de persoane care sa poată fi etichetate.
Nu asa trebuie sa gândim și mai ales înainte de de a vorbi și de a scrie, ar fi bine sa ne bazam pe rezultatele unui proces intelectual de calitate.
Lozincile și clișeele sunt eticheta celor care nu gândesc suficient sau nu o fac deloc.
Dacă ne gândim „bine”, bugetarii sunt mai „smecheri” decât cei care muncesc în privat pentru ca au salarii „nemeritate” însă realitatea este ca nu toți au loc de munca la „stat”.
Există milioane de omeni Onești în ambele părți ale economiei care respecta un contract de munca și oferă empatie și chiar mai mult decât au obligația prin contract în orice domeniu.
Pentru leneși viața e cruda cu cei mai mulți care raman „ca fraierii” în privat, adică sunt angajații de la baza care ar prefera sa stea degeaba la stat dar nu au știut cum sa obțină un post acolo unde normarea muncii este deficitara.
A cui e vina ca cei de la buget au un patron mai fraier care îi plătește mai mult? Cei care plătesc sunt mai vinovați decât cei care nu muncesc destul. FUNDAMENTAL problema rămâne la nivel moral, lipsa onestității în evaluarea personala ne face sa acceptam ușor greșelile altora și așa facem acel pact cu diavolul care se cheamă corupție.
Oferta este aceeași pentru toți, la un moment dat în viata fiecărui individ și totuși după alegerea unui drum în viata unii frustrați se tot plâng de neajunsuri ale căror mecanisme nu le vor înțelege niciodată încercând sa jignească deavalma pe toți cei din jur.
Fiecare sector și activitate în economie are un rol anume, trebuie sa fii foarte limitat sa negi legile universale ale naturii, științelor și economiei și sa crezi ca societatea umana poate funcționa fără organizarea statala, asa imperfecta cum este, în acest moment al evoluției speciei noastre.
Vi se pare publicitatea mai pozitiva și mai necesara decât domeniile educației, medical, al infrastructurii, conservării igienei.
Și totuși marile vedete din orice domeniu social câștiga sume colosale în privat din contractele de publicitate.
Nu mai înghițiți asa ușor manipulările grosolane și primitive din presa românească făcut de ziariștii semidocți care nu scriu corect gramatical și se vând la licitații oculte pentru ca nu au un ideal.
Sigur aici nu sunt incluși redactorii de la G4 media.ro care îmi vor publica opinia fără sa o cenzureze!
Dom’ ministru, de constatat s-a constatat ! Acum incepe greul. ! Trebuie corectata situatia.
Succes !
Ce descoperire! Le-a trebuit 7 luni și jumătate pentru asta! Duceți-vă mă dracu cu toții!
Bugetarii au facut tot ce au putut ca sa ascunda ce se intampla. Nici ministrul Muncii nu stie cati bugetari sunt – de ce? Fiindca asa vor bugetarii, sa nu se stie cat ne fura.
In articol scrie ca abia in septembrie expira contractul de munca (dar se va prelungi automat cat tine starea de alerta)
Rădulescu Marcel: Exact!
„JAF” LEGALIZAT !
LA TOATE NIVELURILE.
dorneanu ARE 3 SALARII, 4 SPORURI SI 4 PENSII SPECIALE. ASTA NUMAI CE STIM…
Jaf organizat de psd cu mult timp in urma.Trebuie facuta reforma la sange,dati afara cei vinovati si taiate toate sporurile.Oamenii mor pe sosele pentru ca banii se duc la hotii si banditii din CNAIR.
Aici e vorba de sindicalisti(gen Radoi) care iau salariile astea. PSD-ul a plantat bombe in toate institutiile de stat. Toate institutiile au cartite PSD-iste , TOATE!!! Dar nu vezi asta la haznaua 3 si onania Tv.
@Gica, e zici, în CNAIR lucrează funcționari publici sau angajați normali?!
CNAIR este o Mafie în toată regula și nimeni n-are curajul să se atingă de ea. Ar trebui înființat un DNA numai pentru aceastră structură mafiotă pentru a cerceta toate matrapazlâcurile, începând cu ”studiile de fezabilitate” făcute pe bandă rulantă deși nu erau bani pentru respectivele drumuri sau autostrăzi. Țeapa lui Țepeș o merită toți șefii, foști și actuali, șefuleți și țuțării lor.
Trebuie procedat exact cum a făcut chiorpetele pe vremuri: reducerea salariilor la TOȚI bugetarii cu un procent fix, din prima! Să zicem un minim 40% și tăiate absolut TOATE sporurile, normele și primele acordate acestor paraziți.
Ce fericire pe jenucu că te-a dibuit.
La subiect, tov preș, la subiect! Jenule, ce ne mai promite pesedache pe subiect??
Că de făcut, …ue.!
Pai și banii care trebuie băgați în investiții,drumuri,miliarde de euro unde sunt?Că noi plătim taxe de drum ….berechet….in benzina, trecerea de pod,vignete,un benzină,banii împrumutați de guvern adăugării la datoria statului?
Plătești taxe de drum sau amenzi dacă nu ai cumpărat-o pentru cele 10 sporuri ale angajaților CNAIR, pentru primele de Paște și Crăciun, pentru tichetele lor de vacanță, etc!
Mi-e să nu-mi vină Lixandru ăsta care a dormit peste 5 luni în post și să facă acum pe durul, că nu ține figura! La fel de vinovat e și Drulă!
Care este stirea ? Cei de la USR tot ies sa „semnaleze” probleme. Dar domnul acesta e administrator acolo. De ce nu avem o stire ca s-a modificat ceva, nu asta ar fi trebuit sa fie stirea ?
Astazi ma plimbam pe Aviatorilor si ma uitam ca se munceste la foc continuu la blocurile din parculetul din curtea PNL. Mai tineti minte „stirea” cu Clotide care facea live revoltata, asta iarna , ca se construieste acolo ? Nu s-a intamplat NIMIC, blocurile sunt inaltate. O sa avem 4 ani de semnalari probleme si atat ?
TU doar vorbe…
Sindicalistii au contract colectiv de munca. Renegocierea contractului nu se poate face instantaneu, contractul e legal si produce efecte. Iar multe din clauzele contractelor de felul acesta sunt confidentiale (vezi ca administratorul nu da date exacte: ce sporuri, cuantumul lor, etc. astfel incat sa nu poata fi dat in judecata…)
Insa SEMNALAREA acestor anomalii este importanta.
Daca am avea canale de stiri si jurnalisti onesti, ar putea descoperi detaliile contractelor, cand au fost incheiate, ce administatori a avut CNAIR la acel moment, ce partid politic i-a numit… Din pacate nu avem canale de stiri in Romania, cele care exista sunt detinute de fosti puscariasi sau condamnati penal, nu au niciun interes in progresul social al Romaniei.
Si, pariez ca in final NU va veti atinge de ei!
Am mai auzit asta in 2019 de la premeirul actual si tepar si mincinos si penal, Zombilica, spunea fix la fel despre bugetari=privilegiatii societatii!
Si azi e la fel!
Bugetul METROREX pe Anul 2021 NU e nici azi APROBAT, sindicalsitii se impotrivesc unor masuri similare!
DIGI 24: „Florin Cîţu: Bugetarii trebuie să muncească fără vouchere și pensii speciale.
21.08.2019.
Liderul senatorilor PNL Florin Cîţu a declarat că salariile bugetarilor sunt duble comparativ cu cele din sectorul privat. Liberalul a precizat că, în acest context, bugetarii trebuie să fie de acord să lucreze fără a primi vouchere, tichete de vacanţă, sporuri şi pensii speciale.
„Vine momentul adevărului! În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble faţă de cele din sectorul privat. DUBLE! Dar comparaţia nu este corectă. Nu surprinde toate informaţiile. Bugetarii primesc tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, zile libere şi cel mai important siguranţa că indiferent de cât prost îşi fac meseria nu pot să concediaţi. Tot ce primesc în plus bugetarii este susţinut de taxe plătite de privaţi”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.
Liberalul mai spune că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii, iar toţi românii, atât cei din ţară cât şi cei din diaspora lucrează pentru ca bugetarii să trăiască bine.
„Este clar că bugetarii sunt privilegiaţii societăţii. Fără niciun dubiu. Trebuie să avem curajul să recunoaştem TOŢI acest lucru. Restul românilor, din ţara şi din străinătate, muncesc pentru că bugetarii să trăiască bine, chiar dacă majoritatea sunt praf la locul de muncă. (Există o parte dintre bugetarii care merită fiecare leu pe care îl primesc. Ei sunt singurii care rămân în guvernarea liberală.) O DISCRIMINARE nenorocită care trebuie să dispară din societate. AJUNGE!!!”, a completat Cîţu.
„Sunt două soluţii pentru a elimina acesta discriminare promovată şi susţinută de guvernele socialiste. Dacă bugetarii vor să-şi păstreze aceste beneficii atunci trebuie să accepte să plătească taxe mai mari pe venit decât cei din sectorul privat. Nu este o soluţie optimă. Taxele distorsionează comportamentul şi am avea alte probleme neprevăzute. Ar funcţiona doar în cazul pensiilor speciale şi al veniturilor din prezenţa în diferite consilii de administraţie- adică taxarea sinecurilor.
Rămâne această soluţie. Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate că un premiu. Că şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă. Este inadmisibil să dai şpagă să lucrezi în sectorul public când economia privat importă forţă de muncă din exterior! Acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE va DISPAREA cu venirea liberalilor la guvernarea României!”, a explicat liberalul.
NU a disparut nici azi, „acest sistem bolnav şi falimentar implementat de PSD+ALDE” e bine mersi!!!
Asta e mafia sindicate-pesede-penele in toata splendoarea ei. Succes Drulaului!
Vreti sa stiti CATI angajati are CNAIR-Sediul Central din Bucuresti, adica sefimea din CNAIR?!
Conform Organigramei afisate pe Site-ul CNAIR, aprobata in Decembrie 2020, CNAIR-Sediul Central din Bucuresti are 887 de angajati!
O Organigrama stufoasa, fix facuta ca sa ingreuneze orice Control asupra Institutiei!
Ma indoiesc ca dl Drula va schimba ceva, nici la METROREX nu a schimbat nimic, Organigrama, Contractul colectiv la METROREX sunt NESCHIMBATE iar Bugetul pe 2021 al METROREX e inca NEAPROBAT de Consiliul de Administratie, si el NESCHIMBAT!!!
Ii urez succes dlui Ion Lixandru!!
Nu exista voință politica.
De ce crezi ca poate face Drula ceva fara aprobarea lui Cîțu?
Tu ai vazut cate institutii are MT in subordine si in coordonare?
Dar Guvernul?
Sistemul e facut special ca un ministru sa aiba foarte multe pe cap, sa se poata imparti in multe directii si sa nu termine nimic si pentru a delega sarcinile catre CA-uri.
Ce poate sa faca Drula e ceva ce priveste niste Ordine de minister… scrie ceva despre metrorex in ele? Ca pentru RAR de exemplu … sunt RNTR-urile
Dle Lixandru, incepeti cu Organigrama aia stufoasa a CNAIR, asa ceva in mediul privat e de neintalnit!
http://www.cnadnr.ro/sites/default/files/pagini-statice/Organigrama%20HAGEA%2024%20-%2010.12.2020_0.pdf
In CA-uri orice se supune la vot. De ce ai impresia ca USR are majoritate?
Daca organigrama e stabilita prin OG… adio, cîțu e „vinovat”.
OUG 55/2016
„Numărul de posturi și structura organizatorică ale C.N.I.R. se aprobă de către adunarea generală a acționarilor, cu avizul consiliului de administrație, la propunerea directorului general.”
CNAIR, OUG 84/2003 cu modificari… la fel cu personalul. Fac ce vor pentru ca se „autofinanteaza”
Pe cele de la Regiile de Apa le-a vazut cineva ?
@Cloudfare: Ministerul Transporturilor e actionarul unic la METROREX.
Adica, reprezentantii MT in AGA decid.
PUNCT.
Cititi Statutul METROREX.
Dar Catu cand are de gând să înceapă adevăratele reforme, nu acest joc de glezne și fraternizarea cu penalii din teritoriu ca sa ajunga presedintele PNL? Deocamdată numai vrajeala in rest tot acei care si-au batut joc de banul public sunt la pupitru.
Bugetele institutiilor se aloca pe considerente istorice.
Asta face și Cîțu si eventual pluseaza daca are de unde.
De ce crezi ca o sa faca mai mult.
Dancila a dat OUG cu Codul Administrativ… in care e trecuta inclusiv functionarea Guvernului.
Cîțu „asteapta” de la Parlament sa dea legi. Lui îi e bine, e educat.
În 2024 dacă – l alegi!
Interesant sa știm și indemnizațiile de membrii ai CA și indemnizațiile de ședința .Pentru informarea corecta si echitabila.Contractele cu banii publici nu sunt “înfierate”așa de membrii CA
CNAIR? Ăștia n-au sediul fix lângă ditai denivelarea de gura de canal, sub podul peste care trece A1, pe DNCB?
Apropo: Nicușor, vezi că ai o groapă in care pot încăpea lejer 2 chinezi, fix lângă ambasada țării-mumă, groapă care in câteva zile va implini frumoasa vârsta de 3 luni…Să ne trăiască!
Dacă cineva mai avea un dubiu, neomarxistii nu doresc altceva decit egalitate în sărăcie, de aceea nu au mărit pensii și salariile bugetarilor.
Oare cei de la guvern nu stiu ce debandada si furt e acolo? Sunt numai pile si neamuri de ale lor,cum sa le zica ceva. Si apoi au si bugetarii o gramada de sporuri,a taiat ceva din ele cum ziceau? Cum sa taie cand si guvernantii au multe beneficii pe care nici nu le stim. Banii prostilor in buzunarele conducatorilor de la stat,ca ei fac legea. Asa ca ciocul mic popor de adormiti,cred ca nu ar zice nimeni nimc daca in loc de bani ne ar da cartele de masa. Astia ne baga mana in buzunar pana l rupe. Auzu,pensii speciale si salarii cat casa poporului pentru ei si la fraieri firimituri. Sa domiti bine!!!!!!!
Un drept câștigat nu se poate pierde…. noul administrator doar viseaza… membrii de sindicat au tot dreptul sa facă grevă pe această problemă… in rest nu este decât gargară tipic USR
Pentru cei de mai sus: functionarii publici cu drepturi sunt cei care depun un juramant cand sunt angajati.
Aici in stire e vorba despre o S.A. ..societate care acum e acum e alta…
„Să trăim ca-n capitalism dar să muncim și să furam ca-n comunism !” Practic țara e capturată de nomenklatura bolșevică și de 2 milioane de păduchi bugetari, restul populației suntem slugile lor ! Treziți-vă oameni buni !
Eu am o mare problemă cu taxa de pod, în care daca aș avea bani as câștiga judecata cu statul român :eu locuiesc în Constanța părinții și socrii sunt peste pod în alt județ și trebuie sa am grija de ei, cu nevastă-mea 4 ori pe lună adică 8taxe de pod x13lei=104 lei și nu sunt bogat… VĂ ROG DIN SUFLET FACEȚI CEVA PT PERSOANE GEN, ESTE O ILEGALITATE FOARTE MARE TAXA
A sosit momentul să fug la CNIR A revenit pe post Filipescu iar eu nu suport să fiu subalternul lui… Soarta a fost crudă Se pare că mă ajung blestemele angajaților de care mi am bătut joc și mă credeam smardoi când eram director Așa îmi trebuie