Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproape 200.000 de pacienți români au nevoie anual de recuperare medicală în urma unor accidente cerebro-vasculare sau în urma altor tipuri de accidente ce reduc mobilitatea ori care necesită îngrijiri paliative specializate. După ce le este salvată viața, pacienții care trec prin experiențe atât de grave nu au multe variante de a se recupera și, astfel, în loc să-și recapete mobilitatea și independența, mulți dintre ei devin poveri pentru propriile familii. Din păcate, prea puțini medici sunt atestați și activează în acest domeniu.

Sursa foto: Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative
Este povestea unei paciente a Spitalului Sfântul Sava, dintre sutele care vin pe targă sau în cărucior și, la finalul perioadei de tratament stabilită de specialiști, pleacă pe propriile picioare.
În funcție de gravitatea afecțiunii, pot fi recuperați medical pacienți cu accidente cardio-vasculare, cu traumatisme cerebrale și ale măduvei spinării, atrofie musculară, paralizie, tetrapareză spastică, hemiplegie, paraplegie, în stare vegetativă, fracturi, tasare de vertebre, spondiloză, discopatie și alte tipuri de recuperare medicală neurologică sau de ortopedie.
La Spitalul Sfântul Sava, pacienții pot veni la 2-3 zile după operație sau imediat ce chirurgul îi dă voie să se externeze. Medicii de recuperare îi examinează la internare și stabilesc obiectivele de recuperare, în funcție de recomandarea chirurgului. Terapeuții încep, apoi, procedurile de mobilizare, care pot fi pasive, realizate atât de kinetoterapeut, cât și de Kinetec – un echipament performant aflat în dotarea Spitalului Sfântul Sava, destul de rar întâlnit în dotarea clinicilor de recuperare.
Terapeuții Spitalului Sfântul Sava pun un accent deosebit pe interacțiunea cu pacientul, pe stimularea dorinței acestuia de a se recupera. Nu se fac pauze în sărbătorile legale, astfel timpul dedicat recuperării fiind folosit la maximum. Serviciile medicale sunt acordate în regim de cazare hotelieră la standarde înalte pentru pacienți adulți de toate vârstele, din orice localitate din țară sau din străinătate și indiferent de stadiul bolii. Sunt incluse 3 mese pe zi, iar hrana este preparată zilnic în bucătăria proprie, după un meniu adaptat pacienților cu nevoi speciale. Internarea pentru recuperare medicală se asigură în saloane cu 2 și 3 paturi, în regim de spitalizare continuă, asistență medicală 24/7 oferită de personal specializat, cu competență în servicii de recuperare medicală.
Tehnicile speciale și tehnologiile ultramoderne aplicate după un plan de tratament complex oferă pacienților Spitalului Sfântul Sava o probabilitate ridicată de recuperare medicală. De asemenea, Spitalul Sfântul Sava de Recuperare Medicală și Îngrijiri Paliative din Pantelimon (Ilfov) asigură asistență medicală și monitorizare 24/7 bolnavilor oncologici sau cu alte afecțiuni grave, în faze terminale. Îngrijirile paliative se desfășoară în saloane speciale, cu 2 sau 3 paturi.
Toate informațiile necesare, inclusiv un tur virtual al spitalului se găsesc la adresa https://spitalulsfantulsava.ro/. Centrul se află în imediata vecinătate a pădurii Pustnicul, în comuna Pantelimon, str. Cozieni nr 2, drumul spre Mânăstirea Pasărea.
Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:
0724.021.090 | 0724.338.881
https://spitalulsfantulsava.ro/
https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/
https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/