Home » Analize » Record de infectări în Brazilia: 35.000 de cazuri COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore

Record de infectări în Brazilia: 35.000 de cazuri COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore

Record de infectări în Brazilia: 35.000 de cazuri COVID-19 înregistrate în ultimele 24 de ore
sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Brazilia a înregistrat marţi 34.918 cazuri noi de COVID-19, un număr record de contaminări într-un interval de 24 de ore, însoţite de 1.282 de decese în aceeaşi zi, a raportat Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de AFP, transmite Agerpres.

Brazilia, care ocupă locul al doilea în topul celor mai grav afectate ţări din lume după Statele Unite din prisma numărului de infectări şi al deceselor, a ajuns astfel la un total de 923.000 de cazuri de coronavirus şi la 45.241 de decese asociate.

- articolul continuă mai jos -

Epidemiologii consideră că aceste cifre ar putea fi în realitate mult mai mari, întrucât populaţia braziliană dispune în acest moment de puţine kituri de testare.

Organizaţia Panamericană a Sănătăţii (OPS) – biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru cele două Americi – şi-a exprimat încă o dată îngrijorarea faţă de situaţia din această ţară cu o populaţie de 212 milioane de locuitori.

„Brazilia numără 23% din toate cazurile confirmate şi 21% din toate decesele raportate în regiunea noastră (cele două Americi). Şi nu vedem o încetinire a contaminărilor. La fel se întâmplă în aproape toate ţările din America Latină, iar statisticile din unele ţări din Marea Caraibilor sunt în creştere”, a declarat Carissa Etienne, directoarea OPS, într-o conferinţă de presă organizată la Washington.

Brazilia a întâmpinat dificultăţi în stabilirea unei strategii eficiente pentru a lupta împotriva noului coronavirus. Preşedintele Jair Bolsonaro, care a comparat maladia COVID-19 cu „o mică gripă”, a respins măsurile de izolare implementate de autorităţile braziliene statale şi locale.

Bolsonaro, un politician cu opinii conservatoare, susţine că incidenţa economică generată de astfel de măsuri este mai nocivă decât aceea cauzată de virusul în sine şi a lăudat anumite medicamente, precum clorochina şi hidroxiclorochina, în pofida absenţei suportului ştiinţific care să certifice eficienţa lor împotriva COVID-19.

Citește și Președintele Braziliei a schimbat al treilea ministru la Sănătate. Bolsonaro a numit un general de armată fără nicio experiență în domeniul sănătății

sursa foto: Pixabay

Știri video

Comentarii
  • Brazilia are cca 210 mil locuitori , astfel numarul de infectari reprezinta 0.016% din total …Dati date astfel incat lumea sa poata face comparatii, nu doar sa creati panica,teama etc. Si ar fi frumos si etic sa prezentati datele in comparatie cu alte boli care ingroasa numarul deceselor zilnic.
    O zi buna!

    • Aproape 1 mil de infectati inseamna aproape 0.5% din populatie, cum ai ajung la 0.016?

    • Miss Justice

      @Marius,
      Se referă la cele 35.000 de cazuri.
      (35.000 *100) / 210.000.000 = 0.01666 %

  • A facut matematica cu profa de romana.

    • Da, am facut si matematica, poate cu profa de romana poate cu cea de desen….
      Ideea este sa gandim un pic cu propriul creier , sa nu luam informatia din mass media ca litera de lege. Da, ma refeream la cifra din 24 de ore , 35 000 infectati. Si chiar daca raportam la numarul total de infectati, 0,5% este un procent ….mare? De ce nu se da si numarul de decese din cauza altor boli groaznice in comparatie cu virusul Covid-19? Si din numarul celor decedati cati au decedat strict din cauza Covid, fara alte afectiuni? (imi pare sincer rau pentru toti cei afectati direct de boala, orice fel de boala, nu ma intelegeti gresit, si nu e vorba ca nu cred ca ar exista virusul, doar ca se folosesc de pandemie si de noi toti unii si altii )

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole