Home » Sportz » Real Madrid, calificare și revanșă completă în fața Benficăi. PSG merge mai departe la limită / Juventus, eliminată după ce a dus meciul cu Galatasaray în prelungiri

Real Madrid, calificare și revanșă completă în fața Benficăi. PSG merge mai departe la limită / Juventus, eliminată după ce a dus meciul cu Galatasaray în prelungiri

1460
Real Madrid, calificare și revanșă completă în fața Benficăi. PSG merge mai departe la limită / Juventus, eliminată după ce a dus meciul cu Galatasaray în prelungiri
Champions League, logo / Sursa foto: captură video
Ascultă articolul

Ultimele meciuri din play-off-ul Ligii Campionilor au adus o altă seară stelară, la capătul unei zile de miercuri în care Real Madrid a reușit să completeze revanșa împotriva Benficăi, în timp ce PSG a trecut de Monaco la limită, iar Juventus a cedat în prelungiri cu Galatasaray, după ce s-a impus în 90 de minute cu 3-0.

Real Madrid, dublă victorie cu Benfica

Real Madrid s-a răzbunat pentru înfrângerea din faza grupei și a eliminat-o pe Benfica din Liga Campionilor, garantându-i accesul în optimi, după ce madrilenii au trecut de lusitani cu 3-1 la general (1-0 tur, 2-1 retur).

- articolul continuă mai jos -

Benfica a început tare partida, în ofensivă, ceea ce i-a adus și golul în primul sfert de oră. O centrare bună din lateral l-a obligat pe Asencio să respingă spre poartă, minge respinsă in extremis de Courtois până la Rafa Silva, belgianul rămănând fără șanse în fața portughezului.

Los Blancos au avut reacție în casa lor și au egalat rapid situația de pe Bernabeu grație unei execuții de efect a lui Tchouameni din marginea careului.

Guler ar fi putut calma apele în Spania, dar golul său a fost anulat în minutul 32 pe motiv de ofsaid.

Vinicius, protagonistul turului din Lisabona, a adus victoria și a sigilat calificarea madrilenilor după ce a profitat de viteza sa pe o contră și a finalizat la firul ierbii din careu (min. 80).

Real Madrid o va întâlni pe Manchester City sau pe Sporting Lisabona în optimile de finală.

Tragerea la sorți va avea loc vineri, 27 februarie.

PSG, calificare la limită cu Monaco

Paris Saint-Germain s-a calificat la limită în optimile UCL după o dublă manșă strânsă cu AS Monaco. Parizienii au învins 3-2 în Principat și au remizat acasă, 2-2, în fața unei formații care a văzut cartonașul roșu în ambele partide.

Akliouche a aprins scânteia în finele primei părți, atunci când l-a învins pe Safonov cu un șut din careu care a lovit bara înainte să intre în poartă.

A doua repriză a produs dezechilibrul în joc – Coulibaly a văzut două cartonașe galbene în decursul a trei minute și Istvan Kovacs l-a trimis la cabine mai devreme. Imediat după Marquinhos a egalat din pasa lui Doue pe Parc des Princes.

Kvaratskhelia și-a adus echipa în avantaj cu un șut din fața porții în minutul 66, în timp ce Jordan Teze a stabilit scorul final în primul minut suplimentar și PSG s-a calificat la un gol diferență.

Parisul o va întâlni pe Barcelona sau Chelsea în optimi.

Juventus, o jumătate de miracol

Juventus a izbutit o jumătate de miracol în returul cu Galatasaray de pe teren propriu. Formația torineză s-a impus cu 3-0, cu un om în minus, și a trimis meciul în prelungiri după ce la Istanbul turcii au câștigat cu 5-2.

Locatelli a dat startul revenirii cu transformarea unei loviturii de pedepsă în minutul 37. A doua repriză a adus mai multe goluri, în ciuda faptului că Lloyd Kelly a văzut cartonașul roșu în startul actului secund. Federico Gatti (min. 70) și Weston McKennie (min. 82) au egalat situația de la general în minutele regulamentare de joc.

„Bătrâna Doamnă” a avut șansa de a face 4-0 la începutul primei reprize de prelunigiri, dar șutul lui Zhegrova dintr-o poziție favorabilă a trecut pe lângă poartă.

Ocazia s-a răzbunat și Osimhen l-a învins cu un șut din careu pe Perin pentru a diminua presiunea uriașă de pe Allianz Stadium. Yilmaz Baris a închis meciul în minutul 119 după ce a scăpat singur cu portarul și Juventus a cedat onorabil după 120 de minute.

Galatasaray o va înfrunta pe Liverpool sau Tottenham în optimile de finală.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole