Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Mikel Arteta nu și-a ascuns durerea după ratarea la limită a primului trofeu Champions League din istoria lui Arsenal, recunoscând că la penaltiuri se poate întâmpla orice și că ar fi trebuit să închidă meciul dacă erau „suficient de buni”.
Deși pentru „Tunarii” este un sezon încununat de câștigarea titlului în Anglia după 22 de ani, la care se adaugă prima finală de Liga Campionilor din 2006, durerea echipei nu poate fi ascunsă, iar tehnicianul spaniol a precizat că trebuie să transforme acest sentiment în „combustibil” pentru a ajunge „la un alt nivel”.
Dar acum, cred că este durere”, a spus Arteta. „Trebuie să o simțim, trebuie să trecem prin asta. Și, la un moment dat, va trebui să încercăm să transformăm acel sentiment în combustibil pentru a ne îmbunătăți și a ajunge la un alt nivel. Știu în ce circumstanțe am făcut asta și tot ce s-a întâmplat în interiorul echipei pentru a obține ceea ce ne doream.
Dacă aș spune de un milion de ori mulțumesc [jucătorilor săi], tot nu ar fi de ajuns. Și nu din cauza a ceea ce am făcut câștigând Premier League după atât de mult timp sau ajungând într-o finală de cupă sau jucând în maniera în care am făcut-o în finala Ligii Campionilor și fiind atât de aproape să o câștigăm, ci din cauza momentelor pe care le-am trăit împreună în fiecare zi. Și cred că legătura din echipă este ceva ce am simțit între noi.”
Finala a început perfect pentru londonezii când Kai Havertz a marcat la colțul scurt după doar șase minute, înainte ca parizienii să egaleze din penalty în repriza a doua, deși a fost un meci cu puține ocazii clare, printre care s-a evidențiat o bară a lui Kvaratskhelia în partea secundă.
„Am început meciul foarte bine”, a adăugat antrenorul campioanei Angliei. „Am marcat devreme și apoi am mai avut momente, momente puțin diferite de cele la care ne așteptam. Cred că acesta este un mare merit al lui PSG și al nivelului și calității pe care le au, pentru a te forța să joci în acele situații. Și apoi nu s-a mai întâmplat mare lucru, nu au avut nicio ocazie clară în afară de două momente în care noi am pierdut mingea.
Mai este și o altă mare decizie la Noni, penalty-ul care nu s-a acordat (n. red. în prelungirile partidei). Și când ajungi la penalty-uri, se poate întâmpla orice. Din păcate, nu am fost suficient de buni ca să închidem meciul și să câștigăm Liga Campionilor.”
Dar înfrângerea nu va șterge ceea ce echipa a realizat în acest sezon, iar jucătorii vor sărbători astăzi, duminică, titlul din Premier League pe străzile din Islington, la parada victoriei.
„Suporterii merită să fie aproape de echipă și să aibă ocazia să își exprime ceea ce simt pentru fiecare dintre jucători și pentru ceea ce a făcut echipa. Acum este greu să mă gândesc la asta, dar sper că mâine va fi mai bine.”
Arsenal Londra a primit doar șapte goluri și au terminat ediția 2025/2026 a Ligii Campionilor neînvinși după timpul regulamentar. Totuși, nu a fost de ajuns ca „Tunarii” să ridice prima lor „Urecheată” din istorie.
Totodată, Arsenal rămâne clubul cu cele mai multe meciuri jucate în Champions League fără să ridice trofeul, mai exact 240 de partide.