G4Media.ro

Războiul din Gaza sporește riscul de atacuri islamiste în Europa, avertizează oficiali…

Foto: Kenzo TRIBOUILLARD / AFP

Războiul din Gaza sporește riscul de atacuri islamiste în Europa, avertizează oficiali din domeniul securității

Oficiali europeni din domeniul securității văd un risc tot mai mare de atacuri din partea islamiștilor radicalizați de războiul din Gaza, cea mai mare amenințare putând veni din partea atacatorilor de tip “lupi singuratici”, care sunt cel mai greu de urmărit, scrie Reuters.

Mai mult de 10 oficiali din serviciile de informații și din poliție din cinci țări europene, inclusiv Marea Britanie, Germania și Franța, au declarat pentru Reuters că sporesc supravegherea militanților islamiști.

Acest lucru va pune o povară suplimentară asupra resurselor deja solicitate de gestionarea amenințărilor percepute din partea Rusiei, Chinei și Iranului, în ceea ce șeful poliției londoneze, Mark Rowley, vorbește despre „una dintre cele mai dificile convergențe de amenințări pe care le-am văzut vreodată”.

Un oficial britanic din domeniul securității a declarat că războiul din Gaza este posibil să devină cel mai mare factor de recrutare pentru militanții islamiști de la războiul din Irak din 2003 și că în Europa au crescut apelurile la atacuri împotriva obiectivelor evreiești și occidentale.

O sursă germană informată de serviciile de informații a declarat că amenințarea la adresa civililor a fost cea mai mare din istoria recentă a Germaniei, cu pericole provenind de la militanții islamiști, grupurile de extremă dreapta și Rusia.

Luna trecută, două atacuri ale militanților islamiști în Franța și Belgia au ucis trei persoane, iar aceste două țări, alături de Austria, Slovenia și Bosnia-Herțegovina și-au ridicat nivelul de alertă privind amenințarea teroristă. Italia a reimpus controale la granița cu Slovenia, invocând riscul ca militanți islamiști să intre în țară.

„Va exista o reacție care va fi resimțită ani de zile”, a declarat oficialul britanic pentru Reuters.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează