G4Media.ro

Rata de infectare COVID, în continuă creștere la Timișoara deși orașul este…

Sursa foto: Pixabay

Rata de infectare COVID, în continuă creștere la Timișoara deși orașul este în carantină de zece zile / Patronii din Horeca cer autorităților județene să nu fie prelungită carantina

Rata de infectare COVID este în continuă creștere la Timișoara, deși orașul a intrat în carantină în urmă cu zece zile. În aceste condiții, patronii din Horeca cer autorităților județene să nu fie prelungită carantina.

Municipiul Timișoara a intrat în carantină în 8 martie, când rata de incidență era de 7,49 cazuri la o mie de locuitori. După zece zile, rata a urcat la 8,15 la mie. Spitalele din Timișoara sunt pline cu pacienți cu COVID, iar autoritățile caută soluții pentru suplimentarea numărului de paturi de ATI.

Ordinul de carantinare a fost dat pentru 14 zile, cu posibilitatea de prelungire.

La acel moment, secretarul de stat Raed Arafat declara că obiectivul este ca rata de incidență să scadă sub media pe țară și că, dacă se iau măsurile acum, „e posibil să iasă Timișoara din carantină în scurt timp, 14-21 de zile”.

În așteptarea deciziei pe care o va lua la sfârșitul acestei săptămâni Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, patronii din Timișoara din domeniul sportiv și Horeca solicită autorităților să nu fie prelungită carantina. Ei au inițiat și o petiție în acest sens, scrie opiniatimisoarei.ro.

Aceștia solicită:

– prezentarea publica a unei analize a eficientei carantinei instituite pentru municipiul Timisoara si pentru zona periurbana inainte de a decide ridicarea sau prelungirea carantinei.

– afisarea publica a modului in care fiecare membru va vota in sedinta care vizeaza ridicarea sau prelungirea carantinei Timisoarei si a zonei periurbane. Comunitatea si in special segmentele afectate de deciziile CJSU trebuie sa afle argumentele si votul dat de reprezentatii institutiilor care formeaza CJSU. In conditiile in care CJSU va prelungi carantina fara argumente si o baza legala solida, petitionarii intentioeaza sa actioneze in instanta CJSU pentru daune materiale. Votul fiecarui membru CJSU are un direct impact economic si social, astfel ca fiecare vot trebuie asumat si fundamentat.

– oprirea carantinei inutile si ineficiente pentru orasul Timisoara si zona periurbana precum si decuplarea suspendarii activitatii sportive de la rata de infectare Covid-19.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. De ce creste rata de infectare, desi orasul este in carantina? DE PR.STI CE SUNTETI!!!! Alt raspuns nu am gasit!

    • bre, ia in calcul perioada de incubatie a virusului.
      hai sa asteptam vreo 2-3 saptamani si analizam atunci.

      ps: asa-i ca ti-e un pic dor de ‘gandacel’?

    • ca ne fofilam pe langa reguli. DE AIA. adica de prosti, ai nimerit-o. daca noua nu ne pasa de noi insine, cui sa ii pese?

  2. Hmmm… Probabil rata infectării în 8 Martie era mai mare decât 10 la mia de locuitori (1%)?

    Dacă în 7 Martie aveau 326 de noi infectări cu coronavirus, din 1.605 de teste efectuate, adică o rată de pozitivare de 20,31%, e posibil ca ~1% în comunitate să fi fost infectată.

    Conform statisticilor, eficacitatea lockdown-ului e vizibilă după 10 zile și continuă să crească până la 20 de zile după implementare. 8,25 < 10

  3. E cam riscant sa renunti la carantina, daca rata de infectare creste chiar si in timpul ei (si in Romania si restul Europei)

    Trebuie vazut mai intai de ce nu functioneaza pe masura asteptarilor si apoi luata o decizie.

    E clar si ca nu toti respecta spiritul ei (vezi migratiile unora catre mall-uri , restaurante si sali de fitness din Arad). Ar trebui rezolvata si problema asta, indiferent

  4. Carantina din Timisoara si localitatile periurbane e de forma, de suferit sufera copiii – care nu merg la scoala – si anumiti intreprinzatori. In rest, nu cred ca a scazut numarul chefurilor din jurul orasului (chiar vineri, in timp ce eram la cumparaturi la hipermarket, erau niste tineri in fata mea cu cosurile pline cu bere, sucuri, mici, etc), se gasesc tot felul de subterfugii pentru a merge la restaurant (in Arad de exemplu) sau la munte, multe firme nu raporteaza cazurile (sunt destule focare bagate sub pres, la o rata de peste 8 in Timisoara sunt doar vreo 9 focare in tot judetul, din care vreo 6 la entitati publice), samd.
    Parerea mea (si nu numai) e ca daca bagi o ”carantina” de genul asta, faci praf toata ideea de combatere a epidemiei.

  5. Carantina este inutila! Asta demonstreaza!
    Creste rata de infectare odata cu vaccinarea?

    • Credeți că odată cu vaccinarea , imediat scade rata? In primul rand sunt puține persoane vaccinate ,pentru a se reduce răspândirea , apoi de la vaccinare până la dobândirea unei imunități durează , in tot acest timp trebuind respectate măsurile!
      Vaccinul nu garantează că nu te poți infecta ! Doar eviți sa mai transmiți virusul și să ajungi in spital cu o forma gravă!

  6. Cel mai bun exemplu de eficacitate a carantinei e la Dumbrăvița, lângă Timișoara, unde e carantină de vreo 2 luni și tot nu scade rata de infectare.
    Ce spunea Einstein despre cei care repeta aceleași măsuri deși nu vad niciun rezultat?

  7. Este clar ca nu este respectata carantina nu ca ar trebui sa fie ridicata! Carantina este singura metoda sa nu ne imbolnavim cu totii! Cum naiba o fi functionat la ciuma, lepra si altele dar in Timisoara nu?
    dar devine tot mai clar ca inteligenta si responsabilitatea au emigrat din Timisoara in Oltenia!

    • Cine te-a indus in eroare c-a functionat?
      Carantina nu e eficienta decit in cazul focarelor sau in faza initiala a epidemiei, cind numarul de cazuri e redus. Cu mentiunea ca daca nu esti vreo insula si n-ai vaccinuri sau antidot nici asa nu rezolvi problema ci doar o prelungesti.

  8. Rata incidentei creste pentru ca s-a schimbat modul de calcul al incidentei. Timisoara a intrat in carantina cand se calcula incidenta excluzand focarele si acum acestea sunt incluse.

  9. Nu stiu de ce se foloseste termenul „carantina” la masurile astea luate in Timisoara,sunt niste restrictii cum ar fi inchiderea restaurantelor sau inchiderea mallurilor in weekend,in rest se poate circula cu o foaie de hartie pe care nu o citeste nimeni in buzunar.Nu stiu daca masurile luate sunt bune sau rele(dupa cifre nu par prea eficiente) dar pot fi numite oricum,numai carantina nu.

    • Sambata trecuta am dus pe cineva venit in Timisoara pentru niste analize pe unde a avut treaba. Se astepta sa fie imagini apocaliptice ca prin Italia sau Spania cu strazi goale,si curieri pe biciclete ducand mancare oamenilor inchisi in case. Era un trafic aglomerat prin oras sambata la ora 11 ca lunea la ora 8.Nu stiu daca trebuie restictii mai mari sau mai multa relaxare,dar carantina asta romaneasca e doar sa para ca statul ia masuri,in rest teste pe bani,anchete epidemiologice 0 si spitale pline.

    • E posibil ca masurile sa nu aiba niciun efect,e si mai posibil sa aiba un efect in incetinirea transmiterii,in mod normal in timpul unui val pandemic cresterea numarului de cazuri e mult mai abrupta,in Timisoara e o crestere constanta dar nu exponentiala.Pare ca cifrele explodeaza din cauza faptului ca sunt pline spitalele dar s-a plecat oricum in acest val cu sectiile de Ati covid aproape la maximul capacitatii.

  10. Carantina asta e doar paravan pentru lenesii care se ascund in spatele ei si nu fac ceva util.
    Dumbravita a fost de 4 ori in carantina din asta de fatada si nici un rezultat. Timisoara la fel, doar copii sufera ca in rest poti sa mergi unde vrei daca stii sa iti scrii numele pe foaie.
    In schimb nu am vazut ca marele primar care a pus pe butuci orasul in 6 luni sa:
    – trimita politia locala sa amendeze pe cei ce nu respecta regulile (sunt putini dar sunt)
    – sa aduca mai multe doze de vaccin. Fritz se lauda ca face lobby pt autostrada Deva Lugoj si tren Resita- Timisoara. Pai amice, fa ceva pt cetatenii orasului pe care din pacate il reprezinti.
    – sa suplimenteze paturile de ATI. Un an de pandemie …aceeasi problema.
    – sa ajute firmele HoReCa. Ele merg cu viteza maxima spre faliment

    Dar e foarte usor sa dai o carantina de fatada care nu ajuta la nimic dar ii tine pe ei „on the safe side”

    • E și mai ușor să dai vina pe autorități !
      De ce sa fii responsabil , să păstrezi distanțarea și să ieși doar pentru serviciu și treburile chiar necesare!
      Vezi și la cehi aceeași atitudine și acum cer ajutorul tarilor vecine pentru a face față numărului mare de cazuri !
      Unde fiecare face ce îl taie capul și pleacă urechea la inepțiile oricui apare în media și nu la sfaturile specialiștilor asta se întâmplă! Stai doua săptămâni pe tușă : la serviciu și acasă , ieși la cumpărături de necesitate la 7-10 zile și să vezi cum scade rata !

    • Si daca vreau sa ies pana in parc la plimbare 3m distanta de orice individ sa respir aer curat dar fara sa completez o hartie pt ca nu sunt infractor? Creste rata?
      Cate amenzi a dat politia locala pentru nerespectatea regulilor in Timisoara? Ori politistii sunt incompetenti ori lumea nu respecta. Dar ambele nu prea merg. Deci da, sa isi faca datoria toti adormitii nu sa ne tina in casa ca pe animale de circ

    • Mai Gigel, carantina a fost votata de o gramada de oameni inclusiv din PNL, asa ca nu arunca vina pe primar ca locuitorii orasului sunt incapabili sa se protejeze de o boala infectioasa!

    • Amice cum sa voteze aia cand vine primarul si armata lui de consilieri (are vreo 30 cred) si cer public carantinarea?
      Sa ne arate rezultatele!!
      Dar Fritz o va lua la fuga, se va ascunde ca de obicei in spatele postacilor de partid care n-ar critica USR nici daca l-ar aduce pe Dragnea in partid. Gasesc ei o scuza.