
Răspunsul președintelui Lai Ching-te la afirmațiile Beijingului care susține că Taiwan este „teritoriu sacru chinez”: „Desigur că Taiwanul este o țară”
Taiwanul este „desigur” o țară, iar China nu are nici dovezi istorice, nici probe legale care să-i susțină pretențiile de suveranitate, a declarat duminică președintele Lai Ching-te, într-un afront ferm adresat Beijingului și presiunii sale politice și militare tot mai accentuate, transmiet Reuters.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
China susține că Taiwanul, guvernat democratic, este „teritoriu sacru” chinez care aparține țării din cele mai vechi timpuri și că insula este una dintre provinciile sale, fără dreptul de a fi numită stat.
Lai și guvernul său resping categoric această viziune și au oferit în repetate rânduri posibilitatea unor discuții cu China, însă au fost refuzați. China îl numește pe Lai „separatist”.
Ținând primul dintre cele 10 discursuri dintr-o serie intitulată „unirea țării”, Lai a invocat istoria Taiwanului, inclusiv legătura milenară a populațiilor sale indigene cu alți austronesi, precum nativii hawaieni, pentru a demonstra ceea ce el a numit dezvoltarea separată și distinctă a Taiwanului față de China.
Poporul Taiwanului are un istoric de opoziție față de invazii, cum au fost răscoalele împotriva dominației coloniale japoneze din perioada 1895-1945, iar sub ultima dinastie imperială chineză, Qing, Taiwanul a fost considerat provincie chineză doar timp de opt ani, a mai adăugat el.
„Desigur că Taiwanul este o țară”, a declarat el în cadrul unui discurs susținut la o filială din Taiwan a Rotary International, indicând și alegerile prezidențiale ale insulei. „Dar China spune nu, că Taiwanul nu este o țară suverană.”
Biroul pentru Afaceri cu Taiwanul din cadrul Chinei nu a răspuns unei solicitări de comentarii în afara orelor de program. China afirmă că rezoluția ONU din 1971, care a retras Taipeiului locul în cadrul organizației și l-a acordat Beijingului, constituie una dintre bazele legale ale pretențiilor sale.
Lai, care în martie a numit China „o forță străină ostilă”, a declarat că este „complet greșit” din partea Beijingului să susțină că acea rezoluție ONU ar avea vreo legătură cu suveranitatea Taiwanului, întrucât aceasta viza doar reprezentarea guvernamentală în cadrul organizației.
Lai a adăugat că amenințarea Chinei la adresa Taiwanului este reală, făcând referire la activitățile militare zilnice ale acesteia în jurul insulei.
„Viitorul Taiwanului poate fi decis doar de cei 23 de milioane de cetățeni ai săi – sunteți cu toții de acord cu acest lucru?”, a întrebat el, fiind întâmpinat de aplauze.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.