Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rareș Bogdan a declarat joi că PNL va decide cine conduce Compania de Autostrăzi (CNAIR) și Compania Națională de Investiții (CNI), potrivit înțelegerilor din coaliția cu PSD și UDMR.
”Îi asigur pe primarii liberali că vom pune un liberal să coordoneze investițiile din CNI. CNAIR va fi condusă de un profesionist pe care îl va alege PNL”, a spus Rareș Bogdan joi la Digi 24.
G4Media.ro a scris în premieră că, în urma negocierilor din coaliție, PNL a câștigat dreptul de a controla CNAIR și CNI, deși cele două companii de stat sunt subordonate unor ministere conduse de PSD (Ministerul Transporturilor) și UDMR (Ministerul Dezvoltării).
Problema în cazul CNAIR este că, potrivit legii, managementul companiei trebuie să fie independent, selectat în baza unei proceduri prevăzute de OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă.
În acest moment, CNAIR e condusă de Cristian Pistol, numit în mandatul de ministru interimar al Transporturilor al lui Dan Vîlceanu.
Foto: Muncitori CNAIR plombând o autostradă / Sursa: CNAIR
Drula?
Impostorul ala mai lipsea! Zero, exact la fel ca razvan cuc!
Stirea aici este despre ghilimele de la „”profesionisti”” – si atat.
Un ciubucar?
Ca rimeaza cu CNAIR
Or sa puna un iexpert din ala cu master la saltat de portofele.
Daaaa, ca toti ceilalti profesionisti din pnl… Gorghiu era in carti sa fie propusa la justitie…. Gorghiu, baaaa, la justitie… Rujatul inteleg ca va fi ministru pnl dupa rotatia din 2023… Rujatul… ministru… Imi dau seama cam cine va fi la cnair… probabil andrusca, fost ministru al economiei… Sau il pun pe ala de la spalarea banilor care isi falsificase diploma de bac si ajunsese doctor coordonator de doctorate… Sau poate pe ala de la transgaz care isi falsificase diploma de inginer?
Au rezerva de cadre căcălău!!.
Narcis Neaga, normal.
Asta e daca nu v-a placut sa aveti voi ministerul, desi nu ati facut nimic in afara de a va pune politrucii peste tot. Acum e la butoane colonul vertebral, „doctorul” grindeanu, alt IT-ist ratat, ca si drewla! Ati fost baieti tare dashteptzi! O sa fie neaga, sau scarlat, sau alt carnat de-asta.
Pun pariu pe ce vrei tu ca va fi un om de-a lor oricum
Dacă ne asigură el, îl credem, e om de cuvânt. Bine că încă e în termenul de 30 de zile asumat pentru desființarea pensiilor speciale. Toată încrederea în el.