G4Media.ro

Rangerii Parcului Cheile Bicazului-Hăşmaş cer confiscarea vehiculelor de off-road care încalcă aria…

sursa foto: Pexels

Rangerii Parcului Cheile Bicazului-Hăşmaş cer confiscarea vehiculelor de off-road care încalcă aria protejată

Pasionaţii de off-road, din România sau din străinătate, continuă să ignore prevederile legale şi să intră în mod frecvent în Parcul Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, provocând atât distrugeri ale solului cât şi mari neplăceri animalelor sau turiştilor prezenţi în zonă, transmite Radio Târgu Mureș, citat de Rador.

Directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna, a declarat că este vorba de persoane care intră în aria naturală protejată cu maşini de teren, ATV-uri, motociclete, iar în timpul iernii cu snowmobile, susţinând că sunt ‘iubitori de natură’, dar că nu au văzut atenţionările legate de accesul interzis cu astfel de vehicule. Printre cei care vin în parc se numără şi foarte mulţi străini, care nu pot practica acest sport la ei în ţară şi care ştiu că aici găsesc căi de încălcare a legii.

În plus, mulţi dintre practicanţii de off-road scot plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor atunci când intră în parc şi astfel nu pot fi identificaţi.

Directorul Parcului a mai spus că, dacă nu sunt însoţiţi de jandarmii montani, rangerii reuşesc cu greu să îi oprească sau să îi identifice pe cei care aleg ca loc de distracţie suprafeţele accidentate din aria naturală protejată.

Potrivit directorului Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna, este nevoie de întărirea capacităţii umane şi de achiziţionarea unor autovehicule mai performante pentru a-i putea prinde pe cei care încalcă legea, dar şi de modificarea legislaţiei pentru a se putea confisca vehiculele off-road ale celor care încalcă perimetrul parcului.

sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Puteți spune „pădurarii”, nu mă deranjează.

    • Trebuie sa le raspundem englezit, ca sa facem fata la englezeala lor.

      Daca stramosii nu mureau in lupte seculare, acum am fi vorbit rusa! Asa, avem trupe de ocupatie din xzeci de tari, dar vorbim ne-rusa.

    • Nu padurarii cer acest lucru, ci cei care administreaza zona.

  2. Dar sa vedem cu practica cum stam…vin tot felul de parveniți care cu bani fac orice, atât timp cat avrm oameni coruptibili la orice nivel

  3. E si nu e Ok propunerea. Nu toate mașinile de offroad ară. Ar trebui introdus un certificat care să îți permită să intri cu anvelope civilizate, cu eșapament complet, chiar și cu un curs obligatoriu pentru șofer. Și, bineînțeles, inmatriculate și cu ITP la zi. Și s-ar rari foarte tare cei cu masini de rupt pășunea.

    • In parc, pe jos sau cu bicicleta. Cu orice fel de masinarie, drujba, 4×4 sau casetofon, in locuri special amenajate.

    • Iohanis, spune-mi te rog unde se afla macar un singur spatiu amenajat unde poti plati sa intri cu o masina sa te plimbi prin padure? AKA Overlanding

    • Ce înseamnă anvelope civilizate ? Dacă ai eșapament complet nu faci zgomot, nu poluezi ?
      Ești iubitor de munte care bate cărările pe jos ?
      Ai trecut prin senzația neplăcută când un nesimțit nu frânează și te aruncă în boscheții de pe marginea drumului ? Când te deplasezi foarte greu din cauza urmelor lăsate de anvelopele „civilizate” ?
      Dar toate acestea sunt nimicuri pe lângă pe poluare aerului, poluarea fonică, distrugerea vegetației. Ca în toate domeniile suntem foarte departe de lumea civilizată !

    • In ariile protejate nu au ce cauta masinile de niciun fel. E foarte simplu. Natura a fost abuzata destul.

    • Daca nu exista, militeaza pentru a crea astfel de zone. E ca si cum ai spune ca eu merg cu 200km/h pe drum ca nu exista piste si vreau sa folosesc puterea masinii.

    • Ca ești INFANTIL… cu soluțiile tale nerealiste

    • Klaus , dacă legea prevede fără mijloace de transport motorizate atunci așa trebuie să fie. Poți merge pe cal , dacă nu poți pe picioare !

  4. Asta e tocmeala romanesca pe lege. Daca sunt ZMECHER legea nu e valabila prntru mine. Legea ar trebuii facuta nu sa descurajeze, sa sanctioneze zmecherii.
    Dupa ce te costa o excursie in rezervatie 10-15000€ fara drept de apel, parca nu mai ai chef sa epatezi ca esti ZMECHER…

  5. Motoarele de orice fel, nu au ce cauta in zone protejate, de altfel exista lege (degeaba) in acest sens. E doar o chestiune de timp pana cand aceasta mitocanie va lua sfarsit.

    • Exact. Asa ar trebui sa fie. Totusi pentru iubitorii de natura cu echipamente motorizate ar trebui eventual sa se aranjeze ceva zone – dar nu protejate – unde sa poata sa ajunga cu masinile, atv-urile, motoretele off-road si sa campeze organizat sau in corturi, bineinteles contra-cost si cu respectarea naturii.

  6. Sunt pasionat de natura, am o masina awd de buget complet legala pe bune.
    Nu am intrat in arii protejate dar mi-as dori sa o pot face legal. In foarte multe tari poti intra in parcuri nationale daca respecti anumite reguli si platesti o taxa „ranger-ului”. Platesti, intri, nu faci mizerie, nu faci galagie, te plimbi, iti pui cortul si campezi. La noi de ce nu se poate face asta?
    In multe locuri din tara au interzis accesul cu autovehicule sa nu se vada cata padure dispare. Nu sunt arii protejate dar TAF-urile distrug tot in calea lor si camioanele ies pline pana la refuz cu lemne nemarcate.

    • Am inteles ca sunteti pasionat, dar de ce trebuie sa mergeti cu ATV-ul? Nu se polueaza si nu se agreseaza destul fauna de catre companiile forestiere si cei care lucreaza in regiile autonome? De ce mai trebuie si noi ceilalti?

  7. Corect, să nu mai intre nimeni în „zonele protejate”, să nu vadă cum se rad pădurile!

  8. Pe cand si la Bran?

  9. Bună,
    Aveți perfecta dreptate.
    Dar de ce nu lutăți masuri și impotricacelor care taie lemne si in rezervatii , distrug natura, cursurile de apa, etc.
    Propun o taxa, rovinieta a pădurilor cu trasee bine definite, orice abatere de la traseu cu amenzi usturătoare.
    Mașinile sa fie corespunzătoare din pct de vedere tehnic.
    Cred ca toți avem dreptul sa vizitam aceste locuri, nu numai tafistii și drjbasii.
    Propun ca aceștia sa taie lemne numai cu drujb eelectrice și transportul acelorași se facă cu camioane electrice, sa nu polueze natura. Berea sa li se aducă la butoaie de 200 l metal sa nu mai arunce preturile în pădure.

  10. Numai la pedespre este capul.
    Mai bine educati soferii pe unde au voie si pe unde nu.
    Uita-ti la australieni: harta cu zonele interzie/permise: https://www.dlgsc.wa.gov.au/local-government/community/off-road-vehicle-areas/off-road-vehicle-map
    Dar e prea mult de lucru pt cei de la birouri, mai bine confiscam masini si taiem paduri