Home » Articole » Raluca Turcan: Solicit demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice pentru falsul bugetar pe care l-a girat

Raluca Turcan: Solicit demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice pentru falsul bugetar pe care l-a girat

Raluca Turcan: Solicit demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice pentru falsul bugetar pe care l-a girat
Ascultă articolul

Prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, solicită demisia imediată a ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, pe care îl acuză că a girat un fals bugetar, după ce deficitul bugetar a urcat în luna mai la 14,7 miliarde de lei, peste 1,4 % din PIB, cel mai mare din 2011 încoace, transmite News.ro.

„În loc să fie demis pentru incompetenţă, Teodorovici a fost promovat preşedinte executiv al PSD. Orlando Teodorovici este artizanul a două manipulări grosolane şi periculoase pentru economia ţării: a falsificat prognozele economice şi a construit un buget mincinos, care a crăpat înainte de jumătatea anului; a păcălit populaţia că prin renunţarea la ROBOR, ratele bancare vor scădea”, a scris Turcan pe pagina sa de Facebook.

- articolul continuă mai jos -

Ea spune că, în realitate, bugetul ruşinii naţionale a devenit factor de risc pentru România.

„Numai în primele 5 luni din acest an: banii lipsă de la buget au ajuns la 14,7 miliarde lei; cheltuielile pentru împrumuturile făcute de Teodorovici au crescut cu 13,7%, până la 6,3 miliarde lei, ceea ce înseamnă că anul acesta vom plăti peste 15 miliarde lei numai pe dobânzi; veniturile fiscale sunt la un minim istoric, de numai 6,1% din PIB; absorbţia fondurilor europene nerambursabile este la fel de slabă ca în anii trecuţi – dacă scădem subvenţiile acordate fermierilor direct de UE, observăm că pe investiţii nu s-au adus bani deloc; investiţiile publice din bugetul naţional sunt la fel de slabe ca anul trecut”, subliniază Raluca Turcan.

Prim-vicepreşedintele PNL solicită „demisia imediată a Ministrului Finanţelor Publice pentru falsul bugetar pe care l-a girat”.

„Solicit Guvernului să nu recurgă la epurări politice în instituţiile publice şi să dea afară oamenii care muncesc pentru că bugetul are probleme şi nu poate asigura plata salariilor pentru toţi angajaţii. Avertizez Guvernul că nici în criza economică din 2009-2011 nu au fost daţi afară oameni, deşi România a trecut printr-o criză bugetară severă, generată tot de cuplul toxic PSD & Tăriceanu!”, încheie Turcan.

Ministerul Finanțelor confirmă informațiile publicate de G4Media.ropotrivit cărora deficitul bugetar a urcat în luna mai la 14,7 miliarde de lei, peste 1,4 % din PIB, cel mai mare din 2011 încoace.

Citește și: Ministerul Finanțelor confirmă că deficitul bugetar în primele cinci luni ale anului a depășit 1,4% din PIB

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole