Home » Articole » Raluca Turcan, replică pentru Cătălin Predoiu și aripa Thuma din PNL: Delimitare totala de PSD, fără negocieri care trădează încrederea oamenilor

Raluca Turcan, replică pentru Cătălin Predoiu și aripa Thuma din PNL: Delimitare totala de PSD, fără negocieri care trădează încrederea oamenilor

3188
Raluca Turcan, replică pentru Cătălin Predoiu și aripa Thuma din PNL: Delimitare totala de PSD, fără negocieri care trădează încrederea oamenilor
Raluca Turcan. Credit foto: ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO
Ascultă articolul

Raluca Turcan, președinta PNL Sibiu, le-a dat marți o replică lui Cătălin Predoiu și reprezentanților aripii Thuma din PNL, care cer o nouă coaliție cu PSD. Turcan a cerut ”delimitare totala de PSD, fără negocieri care trădează încrederea oamenilor”, după ce PSD și AUR au dărâmat guvernul Bolojan printr-o moțiune de cenzură.

- articolul continuă mai jos -

”Criza politică actuală are un singur responsabil: PSD. Nu există ambiguități, nu există circumstanțe atenuante. Este rezultatul direct al deciziilor lor și tot PSD trebuie să răspundă în fața românilor pentru consecințe. Răsturnarea Guvernului nu este un simplu joc politic. Este o decizie cu efecte directe: blocaje, incertitudine, pierderi economice și o frână pusă modernizării. Iar nota de plată nu rămâne în zona politică — este plătită de oameni”, a spus Turcan.

”Un partid care își dărâmă propria guvernare nu mai are credibilitate. Nu mai poate fi partener de dialog, nu mai poate garanta stabilitate, nu mai poate pretinde că acționează în interes public. Cu astfel de actori politici, orice construcție devine imposibilă. În acest context, poziția mea este fermă: delimitare totala de PSD. Nu există bază pentru colaborare, nu există încredere, nu există viitor comun”, a mai declarat Turcan, o aliată a lui Ilie Bolojan.

”În același timp, susținerea pentru Ilie Bolojan este fără rezerve. Atacul împotriva lui nu a fost unul politic legitim, ci o execuție motivată de interese personale. A fost ales țintit pentru că a făcut ceea ce trebuie: a pus interesul public înaintea jocurilor de culise. Ilie Bolojan reprezintă direcția de care avem nevoie: seriozitate, disciplină administrativă, reformă reală. Nu este doar liderul #PNL, este un reper de responsabilitate într-un moment dominat de oportunism. PNL trebuie să fie la fel de clar: fără compromisuri cu cei care au generat această criză. Fără negocieri care trădează încrederea oamenilor. Fără jumătăți de măsură. Alegerea este simplă: ori rămânem de partea stabilității, reformei și responsabilității — alături de Ilie Bolojan — ori girăm haosul produs de PSD. Nu există cale de mijloc”, a mai scris Turcan.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole