Home » Analize » Raid aerian israelian asupra unei moschei din Cisiordania, menit să contracareze „un atac terorist iminent”, conform forţelor armate / ”Moscheea a fost folosită de terorişti ca centru de comandă”

Raid aerian israelian asupra unei moschei din Cisiordania, menit să contracareze „un atac terorist iminent”, conform forţelor armate / ”Moscheea a fost folosită de terorişti ca centru de comandă”

Raid aerian israelian asupra unei moschei din Cisiordania, menit să contracareze „un atac terorist iminent”, conform forţelor armate / ”Moscheea a fost folosită de terorişti ca centru de comandă”
Sursa foto: Google Maps
Ascultă articolul

Armata israeliană a anunţat că a lansat un atac aerian duminică dimineaţă, asupra unei moschei din oraşul Jenin, din Cisiordania, pentru a contracara ceea ce a numit „un atac terorist iminent”, transmite News.ro, care citează CNN.

Purtătorul de cuvânt al Forţelor armate ale Israelului, Lt. Col. Jonathan Conricus a declarat pentru CNN că IDF are noi informaţii care „sugerează că a existat un atac iminent venit de la o echipă comună Hamas şi Jihad Islamic” care se pregătea de la un centru de comandă subteran din moscheea Al-Ansar.

- articolul continuă mai jos -

În urmă cu câteva luni, au avut loc lupte semnificative în Jenin timp de aproximativ două zile, iar Conricus a spus că, în timpul unei operaţiuni militare, a fost descoperit sistemul terorist de tuneluri în interiorul moscheii.

Forţele armate şi Shin Bet au făcut, de asemenea, o declaraţie sâmbătă, confirmând atacul asupra tunelului.

„Într-o activitate comună a Forţelor armate şi a Shin Bet, armata a efectuat o lovitură aeriană asupra unui complex terorist subteran din moscheea Al-Ansar din Jenin; Moscheea conţinea o celulă teroristă a agenţilor terorişti Hamas şi Jihadujl Islamic care organizau un atac terorist iminent, „, se arată în declaraţie.

Declaraţia spunea că agenţii Hamas şi Jihadului Islamic au fost responsabili pentru mai multe „atacuri teroriste” în ultimele luni şi plănuiau un nou atac „iminent”.

„Celula teroristă a efectuat şi un atac terorist pe 14 octombrie în zona gardului de securitate, unde un dispozitiv exploziv a fost detonat. Nu au fost raportaţi răniţi”, se mai arată în comunicat.

„Recent a fost primită o informaţie care a indicat că teroriştii, care au fost neutralizaţi, organizau un atac terorist iminent. Moscheea a fost folosită de terorişti ca centru de comandă pentru a planifica atacurile şi ca bază pentru punerea lor în aplicare, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole