Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că creșele vor rămâne deschise în continuare.
„S-a abilitat Ministerul Educației să dea ordinul pentru vacanța de 14 zile, inclusiv afterschool-uri. Creșele sunt singurele rămase deschise”, a precizat Raed Arafat.
„Vă retransmitem Hotărârea CNSU 91, având în vedere că în forma trimisă anterior s-a strecurat o eroare la articolul 8, făcându-se referire și la suspendarea activității creșelor. Forma curentă este cea corectă. Ne cerem scuze pentru eroare”, a transmis și Grupul de Comunicare Strategică.
Grădinițele, școlile, liceele și after-school-urile vor fi închise în următoarele două săptămâni.
Noua formă a hotărârii CNSU:
(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.
Sursa foto: Pexels