Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Lewis Hamilton a ajuns la cel de-al 19-lea sezon în Formula 1, al doilea an în monopostul Ferrari. Britanicul este cel mai bine plătit pilot care a concurat vreodată în Marele Circ.
Conform f1chronicle.com, Lewis are o avere netă estimată între 450 și 500 de milioane de dolari.
Vorbim despre salariile acumulate în 19 ani de sezoane din F1, un contract cu Ferrari care îi aduce până la 100 de milioane de dolari pe an și contracte de sponsorizare în valoare de aproximativ 30 de milioane pe stagiune.
Un portofoliu în continuă creștere care funcționează sub numele de Lewis Hamilton Ventures.
După 12 ani alături de Mercedes (șase titluri mondiale la piloți), Hamilton s-a alăturat Ferrari.
Cifrele raportate privind salariul variază în funcție de sursă, dar structura cea mai des citată situează salariul de bază al lui Hamilton la aproximativ 50-60 de milioane de dolari pe an, bonusurile de performanță și drepturile de imagine ridicând pachetul anual total la aproape 100 de milioane de dolari.
Aici avem și veniturile din sponsorizări personale legate de activitățile sale de cursă, nu doar plățile directe de la Ferrari.
Ca o comparație, ultimul salariu de bază al lui Lewis de la Mercedes era de aproximativ 45 de milioane de dolari pe sezon.
Contractul lui Hamilton cu Ferrari îl face cel mai bine plătit pilot de pe grila de start din 2026.
Max Verstappen are o înțelegere cu RedBull până în 2028, un contract care îi aduce aproximativ 55 de milioane de dolari pe sezon. Totul însă fără bonusuri.
Lando Norris, Charles Lecerc și Carlos Sainz câștigă undeva între 20 și 35 de milioane de dolari pe an.
Pachetul salarial total al lui Hamilton, incluzând sponsorii personali, este aproximativ dublu față de ceea ce primește următorul cel mai bine plătit pilot din grila de start doar din veniturile din curse, transmite sursa citată.
La primul său contract din F1, în 2007, Hamilton câștiga de la McLaren 3 milioane de dolari pe an.
Până când a ajuns să părăsească echipa „papaya” (în 2012), Lewis avea un salariu de 15 milioane de dolari pe sezon.
Pe durata contractului cu Mercedes, Lewis a ajuns să câștige undeva între 350 și 400 de milioane de dolari din salarii și bonusuri de performanță.
Portofoliul de promovare al lui Hamilton pentru 2025 și 2026 include contracte cu Puma (semnat în 2017), Tommy Hilfiger (parteneriat pe mai mulți ani începând din 2018), IWC (producător elvețian de ceasuri de lux), Lululemon (ambasador global pentru îmbrăcăminte masculină), Dior, Monster Energy, Bell Helmets, Sony, HP și Perplexity (platforma de căutare bazată pe IA, semnată în 2025).