Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doar cinci milioane de autoturisme din cele şapte milioane de autoturisme înmatriculate în România au Inspecţie Tehnică Periodică (ITP) valabilă şi pot circula legal pe drumurile publice din ţară, arată statistica oficială pe care a furnizat-o Registrul Auto Român (RAR) la solicitarea Economedia.
Potrivit acesteia, 5.058.685 milioane de autoturisme înscrise în România au ITP valabil, în timp ce aproape 6,5 milioane de autovehicule au „Inspecţia Tehnică” (n.r autoturisme fiind autovehicule de cel mult 8 locuri, iar autovehicule fiind toate categoriile de vehiculele de transport persoane şi marfă, inclusiv transport public).
Citește integral pe economedia.ro
Poate ca 2 mil din cele 7 nu au itp pt ca nu mai sint folosite….
Numai eu am 2 mașini care sunt de mult la fier vechi, dar nu le-am radiat. Așa că statistica voastră nu e bună de nimic.
Corect, dar nici statul, nici „ziariștii” făcuți la norma, nu pot înțelege aspectul.
Cumva Militia nu e in tema cu problema asta, dar nici cu cei 2000 de morti/an de pe soselele patriei.
Trebuie eu sa-l caut pe militian sa-l intreb ce parere are despre siguranta rutiera 😉
La fier vechi, urgent, eliberati orasele de masini, cretinilor!
Aia de la mediu, de luati sute de mil salariu, ce mai asteptati ! Lasati cafelele si plimbarile, la munca, rapandulelor! Trantori bugetari!
Ce așteaptă? Ursii in cătare
„eliberati orasele de mașini”??? Chiar vorbești serios???
Și dacă s-ar da ITP-ul pe bune și nu cu șpagă, ar dispărea încă 2 milioane
Corect!
Pai numai in jurul blocului meu sunt 5 masini abandonate de luni bune de zile, sigur au si itp-ul expirat.
Nu ai itp 1an de zile… Notificare 30 zile.. După care radiat direct… Luat numere de pe mașină cum o prinzi.. În parcare, în trafic etc… Ai luat numerele notificare scrisa la fisc.>>Amenda plus radiere de la fisc… Gata rabla… Sa aiba și politia locala activitate în acest domeniu…. De email nu vorbim ca dacă e „băiatul care scrie emailuri” în concediu… Stricam procedura…
Cumva radiera taie impozitul… Nu e nici asta bine pentru stat.
Dar cel mai bine pentru stat ar fi controalele. Si exact astea lipsesc. Pot sa mareasca pedepsele de 100 de ori. Pur si simplu nu exista controale… Caci politia…
Mă întreb, câte din ‘cazanele’ obligatoriu BMW sau AUDI , diesel și de culoare neagră aduse ‘de la Germania’,au ITPul facut sau dacă îl au cât este de corect. Se aduc in continuare tot felul de rable, cârpite și vopsite, pe principiul dreptului la o mașină. Nu este un drept să pui în pericol viața altora ( dacă a ta nu contează)
Mașina „cu vârstă „, nu înseamnă automat și rabla!
Exista mijloace tehnice de certificare a stării tehnice faptice a unui autoturism.
Însă nu avem și „nemti” pentru asta.
În rest? Doar marcheting și politica f. proasta cât și „rable”
în nivelurile aferente domeniului decident.
Sunt autoturisme ce nu fac între ITP-uri, nici 5 sute km.,sunt verificate an de an pe „criteriul de varsta”…, insa doar taxate prioritar cât si discriminate – inclusiv posesorul .De regula, un veșnic oropsit …un pensionar , …
Oricat de veche ar fi masina si bine intretinuta, cu dreptul de a lua ITP pe bune si chiar in stare tehnica foarte buna, tot gasesti un „inginer” cu studii facute pe banca cu baietii sau vecinii care sa isi dea cu parerea la starea tehnica a unui vehicul, ba chiar sa ii traga si o cheie ca ocupa locul lui pretios prin vreo parcare.. asa ca tot ce spun atotștiutorii astia pe aici e nul fara un control cinstit al unui reprezentant in domeniu.
Oricat de veche ar fi masina si bine intretinuta, cu dreptul de a lua ITP pe bune si chiar in stare tehnica foarte buna, tot gasesti un „inginer” cu studii facute pe banca cu baietii sau vecinii care sa isi dea cu parerea la starea tehnica a unui vehicul, ba chiar sa ii traga si o cheie ca ocupa locul lui pretios prin vreo parcare.. asa ca tot ce spun atotștiutorii astia pe aici e nul fara un control cinstit al unui reprezentant in domeniu.
Cine mai controlează itp?, milițienii niciodată la ce salarii au acum ei și restul care „muncesc” la stat. Trai nineaca o grămadă de bani și munca ioc. Toate neamurile și pilele din partid muncesc acum la stat. Unicat în lume salariile la stat în România sunt mai mari decât în privat. Tot înainte!