Home » Articole » Putin susţine că „instructori occidentali” se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că vor fi ţinte ale atacurilor ruse

Putin susţine că „instructori occidentali” se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că vor fi ţinte ale atacurilor ruse

Putin susţine că „instructori occidentali” se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că vor fi ţinte ale atacurilor ruse
Sursa foto: Pixabay / Dimitro Sevastopol
Ascultă articolul

Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS, conform News.ro.

Interceptarea comunicaţiilor ucrainene a permis adesea să se audă voci în alte limbi decât ucraineana, în engleză, franceză şi poloneză, a spus Putin într-o conferinţă de presă susţinută în Uzbekistan. „Ştim că sunt acolo, aşa-numiţii mercenari”, a afirmat Putin.

- articolul continuă mai jos -

Instructorii occidentali, sub masca mercenarilor, aduc servicii militare în Ucraina, dar suferă pierderi. „Le este din ce în ce mai greu să ascundă aceste pierderi”, a spus Putin.

El susţine că loviturile ucrainene pe teritoriul rusesc cu ajutorul armelor furnizate de Occident sunt posibile doar cu ajutorul specialiştilor occidentali, ceea ce îi face ţinte legitime pentru Rusia. „Militarii occidentali, dacă vor fi prezenţi în Ucraina, se vor afla şi în zona de ţintire a forţelor armate ruse. Vom face în continuare ceea ce considerăm necesar. Indiferent de cine se află pe teritoriul ucrainean”, a subliniat liderul de la Kremlin.

În ianuarie, Moscova a afirmat că a ucis aproximativ şaizeci de combatanţi străini în solda Franţei în bombardarea unei clădiri din Harkov, reaminteşte Le Monde.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole