G4Media.ro

Purtarea măștii de protecție, obligatorie de vineri în toate spațiile publice din…

sursa foto: G4Media

Purtarea măștii de protecție, obligatorie de vineri în toate spațiile publice din Ilfov, cu unele excepții

Purtarea măştii de protecţie sanitară este obligatorie, de vineri, în toate spaţiile publice din Ilfov, cu unele excepţii, potrivit unei hotărâri adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţa de joi, transmite Agerpres.

„Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice închise şi deschise”, prevede hotărârea.

În spaţiile publice închise sunt exceptate de la această prevedere persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: angajatul care este singur în birou; persoanele aflate în locurile de muncă situate în spaţii închise, cu condiţia prezenţei unui număr de maxim 10 persoane pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cu asigurarea unei distanţe de un metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători (excepţia nu se aplică în cazul spaţiilor închise comune); persoana care suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii; cea care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 m între persoane; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

În spaţiile publice deschise sunt exceptate persoanele care se încadrează în una dintre următoarele situaţii: desfăşoară activităţi, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc; suferă de boli ce afectează capacitatea de oxigenare, pe baza unei evaluări a riscului efectuată de medicul de medicina muncii/medicul curant; desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante; copiii cu nevoi speciale, în urma evaluării riscului de către medicul curant; copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

În judeţul Ilfov, rata de incidenţă a COVID-19 cumulată la 14 zile este joi de 11,89/1.000 de locuitori.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...