Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Salvatorii care sâmbătă dimineaţă au intervenit la cimitirul din Azuga, unde un pui de urs a urcat într-un copac, au părăsit, după mai bine de şase ore, cimitirul, lăsând animalul să coboare singur. Echipajele care au securizat zona în care se află ursul s-au asigurat că nu mai sunt persoane în cimitir. Puiul nu a fost tranchilizat de teamă că, în cădere, s-ar fi putut răni, el fiind urcat la câţiva metri faţă de sol, transmite News.ro.
La lăsarea întunericului, forţele de intervenţie care timp de aproximativ şase ore au securizat zona în care se afla ursul, în cimitirul din Azuga, s-au retras din dispozitiv, a anunţat ISU Prahova. În tot acest timp, zona a fost securizată, pentru că, fiind weekend, numeroşi localnici au mers în cimitir.
Autorităţile de aşteaptă ca animalul să coboare singur şi să se întoarcă în mediul lui natural având în vedere că cimitirul se află la marginea oraşului şi este înconjurat de păduri.
Puiul de urs a stat în copac timp de peste şase ore. Localnici care l-au observat l-au fotografiat, iar cineva dintre ei au sunat la 112, apelul fiind primit la ora 10:00. Autorităţile au luat decizia de ba nu tranchiliza animalul, pentru că acesta se afla la câţiva metri deasupra solului şi s-ar fi putut răni în cădere.
sursa: News.ro
Ziceați de Olga, că e agramată?
Păi, la voi, puiul de urs urcă într-un pom și, după 6 ore, coboară dintr-un copac.
Salvatorii lu’ pește afumat, n-au avut nici de data asta o pătură. prelată sau saltea?