Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
PSD va depune, luni, la Curtea Constituţională, două sesizări pe formă cu privire la proiectele de lege pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în această săptămână, respectiv actul normativ privind vechimea profesională necesară pentru intrarea în magistratură şi cel referitor la unele măsuri în domeniul transportului de persoane, a anunţat sâmbătă preşedintele interimar al formaţiunii social-democrate, Marcel Ciolacu, citat de Agerpres.
„În primul rând, vorbim de cele două asumări cu care a venit domnul Orban în Parlament, cea pe legile justiţiei şi una în domeniul trasnporturilor. Nu vom face sesizări pe fond, în primul rând vom face o sesizare pe formă. Luni vor fi depuse aceste sesizări, un lucru care mi se pare normal din două motive. A existat un referendum în România, ca niciun guvern să nu mai schimbe legile din domeniul justiţiei, prin ordonanţe sau prin asumări şi primul lucru pe care l-a făcut Guvernul Orban, a venit cu asumări pe domeniul justiţiei, şi nu în ultimul rând, atâta timp cât există legi în Parlamentul României într-o formă finală de dezbatere, nu poţi să vii, tu guvern, să-ţi asumi şi să treci peste Parlament. Parlamentul României este instituţia care legiferează în orice stat democratic”, a declarat Marcel Ciolacu, sâmbătă, la Antena 3.
Întrebat dacă sunt gata documentele privind sesizările care vor fi depuse la CCR, el a răspuns afirmativ. „Sunt gata, luni de dimineaţă la ora 10.00 noi avem un Birou Permanent Naţional în care le vom aproba şi vom discuta şi paşii pe care îi avem de făcut în cazul în care guvernul Orban va continua acest artificiu de a evita Parlamentul României, mă refer la OUG 114 şi Legea bugetului”, a mai adăugat Ciolacu, care este şi preşedintele Camerei Deputaţilor.
Foto: Marcel Ciolacu (Inquam Photos/ Octav Ganea)
Articolul continuă mai jos
Uite grozaviile debitate de Ciolacu la Antena 3:
MEDIAFAX: „Chestionat ce se va întâmpla cu Legea bugetului de stat și dacă va fi adoptată până la finalul anului, Marcel Ciolacu a spus că aceste întrebări trebuie puse PNL. El a reamintit că Guvernul își asumă acum un deficit bugetar de cel puțin 40%, în condițiile în care în guvernarea PSD deficitul a fost redus de la 38% la 35%.”
„Deficit bugetar de cel putin 40%”??!!!
https://www.mediafax.ro/politic/ciolacu-psd-va-sesiza-luni-ccr-pe-legile-asumate-de-executiv-mi-se-pare-o-guvernare-abramburistica-18666695
Apoi Ciolacu spune ” Am văzut și eu cu indicatorii cu care s-a venit tot prin asumare în Parlament, că deja datoria publică, mult hulita datorie publică, spunând întotdeauna că PSD-ul îi îndatorează pe copiii noștri, am văzut că PSD, în trei ani, a coborât datoria publică de la 38% la 35%, iar acum se vine cu o datorie publică asumată de cel puțin 40%, ea fiind limitată de către Uniunea Europeană.”
Adica, el habar NU are ce e Deficitul bugetar, ce e Datoria publica??!!!!!!
Saraaacuu!
@ lili
cauta mataluta si alte surse de informare, pt ca mediafax-ul este o sursa de dezinformare de mare finete.
iata de a spus de fapt ciolacu:
„Am văzut și eu cu indicatorii cu care s-a venit tot prin asumare în Parlament, că deja datoria publică, mult hulita datorie publică, spunând întotdeauna că PSD-ul îi îndatorează pe copiii noștri, am văzut că PSD, în trei ani,
a coborât datoria publică de la 38% la 35%,
iar acum se vine cu o datorie publică asumată de cel puțin 40%,
ea fiind limitată de către Uniunea Europeană.
Mi se pare o guvernare, cel puțin în această perioadă abramburistică, incoerentă și e normal ca toată lumea să fie îngrijorată”, a completat Ciolacu.
https://www.stiripesurse.ro/marcel-ciolacu-tuna-si-fulgera-mi-se-pare-o-guvernare-abramburistica-incoerenta-psd-in-trei-ani-a-coborat-datoria-publica_1412993.html
de fapt este vorba de „profesionalismul” celor care scriu articolele
de exemplu ALEXA SERDAN spune mai intai ca
„Politicianul a ținut să le reamintească românilor că Guvernul Orban
își asumă un deficit bugetar de cel puțin 40,
în condițiile în care guvernarea PSD a redus deficitul de la 38% la 35%.””‘
dupa care la final il citeaza CORECT pe ciolacu:
„Am văzut că PSD, în trei ani,
a coborât datoria publică de la 38% la 35%,
iar acum se vine cu o datorie publică asumată de cel puțin 40%”,
a completat președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu.
stirimondene[.]fanatik[.]ro/psd-trimite-la-ccr-legile-pnl-marcel-ciolacu-mi-se-pare-o-guvernare-abramburistica-18469174
Sa vedem ce spune CCR.
Apoi trage concluzii.
Tare as vrea sa vad cum va face dl. Ciolacu asa incat Parlamentul Romaniei sa legifereze in orice tara democratica :))))
Asta de din categoria Veorica.
Ramai socat sa-l auzi pe acest Ciolacu, care intr-o revelatie de nici 2 Luni in Opozitie spune: „Parlamentul României este instituția care legiferează în orice stat democratic”.”
De parca ar avea Boala numita Alzheimer, a uitat cate Ordonante de Urgenta, care au scos Milionul de Romani in strada in cei 3 ANI, au dat Guvernele Dragnea, aratand o SFIDARE nemaiintalnita fata de acelasi Parlament(!) si de Romanii care protestau CONTRA acestor Ordonante de Urgenta, date „noaptea ca hotii” de PSDragnea!!
Am postat mai sus si alte aberatii debitate azi la Antena 3 de acest „reformator” al PSD numit Ciolacu: individul habar NU are ce diferenta e intre Deficitul bugetar si Datoria publica, le face varza PSDista!
Asta l-a avut consultant pe ciordache si nicolicea? Referenfumul era pt.interzicerea OUG pe justitie,nu si interzicerea asumarii raspunderii guvernamentale pe legile justitiei! Ori se doreste tragerea de timp
@Corrie sau Gabriela Constantinescu stim ca esti postaca PNL.
Ce părere ai de Doamna Vice prim ministru TURCAN- PROPAGHEAZA??
Si tu ai aceleași reactii si exprimare ca doamna Turcan.Poate esti consiliera dumneaei .
Ce autoritate mai ai tu PSD care ai sustinut pe Dancila pana la functia de presedinte?
Stiai ca nu va castiga si totusi ai vrut sa joci teatrul ca ai fost inselat in asteptatari.
Orice spune PSD despre un alt guvern trebuie gandit ca au standard guvernul Dancila.
E mai prost decat guvernul PSDDancila?
PSD a sustinut Dancila si toti miinistrii care nu stiau pe ce lume se afla
Dintr-o data au standarde profesionale la psd? Au venit curierii cu fisele de evaluare profesionala a celor care nu sunt din PSD?
PSD aplica principiul Patul lui Procust Prea destept pentru a fi ministru, prea prost pentru a fi ministru.
Mai bine v-ati lua smecherii din CCR si i-ati trimite unde le este locul, nu sa profite in mod nedrept. depe urma muncii romanilor ; ma refer la cei care nu sunt judecatori constitutionalisti. vor in completuri judecatori scoliti pe anticoruptie , dar in CCR , nu le trebuie constitutionalisti .Afara cu dubla masura , instituita pentru beneficiul lor , in dauna progresului Tarii.
Asumarea răspunderii e Neconstitutionala
Guvernul se substituie Parlamentului, puterea legiuitoare în statul român ,încălcînd astfel principiul separării puterilor în stat !
Plus ca avem un Referendum pe Justiție.