G4Media.ro

PSD anunță un proiect de lege care să permită funcționarea hidrocentralelor care…

PSD anunță un proiect de lege care să permită funcționarea hidrocentralelor care nu au aviz. Miza – hidrocentralele de pe Jiu construite în arii naturale protejate

Parlamentarii PSD au printre priorităţi în noua sesiune legislativă modificarea cadrului legislativ în cazul unor hidrocentrale fără aviz de funcţionare, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, citat de Agerpres.

„Priorităţile PSD sunt cele referitoare la susţinerea programului de guvernare pe toate domeniile de activitate, începând cu economie, sănătate, agricultură şi aşa mai departe. Aceasta este prioritatea noastră şi sigur că sunt şi chestiuni punctuale, specifice. Spre exemplu, ştiu că lucrează în acest moment colegii din Senat la iniţiative legislative care au reieşit ca necesitate din interiorul comisiei de anchetă referitoare la analiza creşterii preţurilor la energie şi gaze. Este vorba despre acele hidrocentrale care nu au aviz astăzi şi, din discuţiile cu reprezentanţii Ministerului Mediului, ai autorităţilor competente, a reieşit că s-ar putea modifica cadrul legislativ, astfel încât acei 600 de MW care ne-ar fi extrem de necesari în acest moment să poată să fie puşi în funcţiune cât mai repede”, a afirmat Oprea la finalul Consiliului Naţional al PSD.

Miza: finalizarea hidocentralelor din defielul Jiului, în plină arie naturală protejată

Amenajarea hidroenergetică de pe Jiu presupune construirea unui baraj şi a unei microhidrocentrale la Livezeni şi a 2 centrale hidroelectrice la Dumitra şi Bumbeşti Jiu. Lucrările au început în 2004 şi ar fi realizate în proporţie de 90 %, potrivit Hidroelectrica.

Compania de stat susține finalizarea proiectului în condițiile în care ar fi fost investite deja 175 de milioane de euro, deși Justiția a blocat construcția în absența unui studiu de impact asupra mediului.

Constructorul este compania Romelectro, condusă de apropiaţi ai lui Dan Ioan Popescu, fostul ministru PSD al Industriilor în Guvernul Adrian Năstase. De notat şi că actualul director al Hidroelectrica este Bogdan Badea, considerat un apropiat al fostului ministru ALDE, Daniel Chiţoiu.

Reamintim că în luna decembrie 2021, organizațiile de mediu Bankwatch România și Agent Green au adresat scrisori deschise Comisiei parlamentare de anchetă pentru stabilirea cauzelor creșterii substanțiale a prețurilor gazelor naturale și energiei electric și solicită să renunțe la ideea ”modificării limitelor ariilor protejate și/sau desemnarea unor arii protejate noi în compensare” pentru a putea permite finalizarea unor proiecte hidroenergetice, precum hidocentralele din Parcul Național Defileul Jiului, arie naturală protejată (sit Natura 2000).

ONG-urile de mediu atrag atenția că România este în procedură de infringement încă din 2015 pentru astfel de hidrocentrale construite în situri Natura 2000. ”Continuarea construcției acestor proiecte prin desființarea siturilor Natura 2000 ne va trimite cu siguranță cu un nou caz la Curtea de Justiției a Uniunii Europene”, notează ong-urile de mediu. (Foto: Barajul de la Livezeni / Hidroelectrica)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

36 comentarii

  1. DIP, FOSTUL PUSCARIAS ? CARE ALTII ?

    CHIPURILE SA-I AJUTE PE romanii CU „FACTURI” MARI.

  2. Nu vad cum o microcentrala poate distruge o arie? Uneori suntem mai catolici decat papa cu obsesia asta verde. Nu poti sa ramai fara energie doar pentru ca microcentrala are o ampreta asupra locului. Orice proiect hido trebuie incurajat.

    • Era ceva reportaj despre microcentralele de pe versantul sudic al Fagarasului. Era destul de nasol ce s-a intamplat. In principiu au deturnat cu totul paraul pe un tronson. Daca esti peste, ramai cu laptii in mana, ca nu mai poti merge unde era locul romantic.
      Daca citesti mai atent, problema nu e microcentrala, ci faptul ca nu au facut niciun studiu de impact, nu au niciun aviz. Poate ca se putea gasi o cale de mijloc, poate gresesc.

      Mai e si varianta sa faca linii de inalta tensiune peste Carpati, ca sa poata sa distribuie de la Portile de Fier (care functioneaza la capacitate redusa, ca nu mai sunt consumatori mari in zona sud). Dar aud vorbe la oameni priceputi ca Romania nu prea mai are specialisti care sa construiasca asa ceva…

    • De aia se cheama arii protejate, pentru ca nu trebuie protejate, nu-i asa? 🙂
      Daca-i dupa voi, betoanele chiar fac bine ariilor protejate, inclusiv pestilor (pastravi, lipan etc), care nu mai pot circula de capul lor pe raurile de munte… Sa moara toti pestii, uite-asa, ca vreti voi!
      Unde mai pui si camioanele, betonierele, buldozerele si celelalte utilaje, care chiar fac numai bine ecosistemelor. 🙂 Nu se descurca natura singura, trebuie „ajutata” de mafioti care vor sa faca bani in ariile protejate.

    • Nu e vorba de amprenta la sol, e vorba despre captarea a 95% din debitul raului la intrarea in defileu si devierea acestuia prin niste tuneluri, pe sub munte. Albia Jiului in defileu ramane, practic, seaca. Ai aici un exemplu, la o scara mai mica:
      https://www.bihon.ro/wp-content/uploads/2020/12/9236581rauri2-e1609236587276.png

    • Fremen, ce ai văzut în reportaje, e faza imediat după construcție, acum natură e refăcută, speciile cresc repede, pardon, vegetația ripariana, cum zic ecologiști…țările nordice și alea vestice au îngropat de mult râurile de munte, acum ne lovim noi de legislația europeană, facuta dupa ce ei au captat totul….vizitează Kaprun, daca iti permiți, o săptămână de ski si ai timp sa vezi si hidrocentralele, inclusiv cea cu pompaj, facuta acum 90 de ani…natura e superba, dar în timpul construcției totul era distrus…sunt poze în arhive.

    • domnul cu fluturii….pe Jiu, in iulie, august asa e aproape in fiecare an….nu e un rau pentru rafting toata vara, poate vreo 2 luni pe an….prin debitul de servitute, constant in timpul anului, nu mai ai, in perioada secetoasa, imagini ca asta postata de tine….de acord, raftingul si inundatiile nu vor mai fi posibile

    • @pro bono. Cu alte cuvinte astia au fost atat de destepti ca au captat un rau secat :))) bai… de unde veniti bai cu gogosile astea?

    • Pro bono, acum inteleg de fapt de unde nickul. Postezi pe gratis, dar de fapt ai niste interese. Paraurile de care ziceau in reportaj erau deviate si albia natural secata. Ce naiba e greu de inteles?

  3. Doamna, hidrocentralele de pe Jiu au fost construite cu mult înainte de a fi înființat Parcul National Defilau Jiului, siturile Natura 2000 au fost trasate peste încă 10 ani. Dar acum sunt SCI, adică ceva provizoriu, dar asta insemna o monitorizare a habitatelor prioritare până în 2017, când deja trebuia ales ce e într-adevăr zona valoroasă și desemnat SAC, prescurtarile le găsești în Directiva Habitate. Pe Jiu e o luptă a unor activiști teroriști, au atacat în instanță autorizația de construire, anulată pe vicii de procedură.. pe înțelesul vostru, am îngropat sute de mil de euro, bani publici, când energia hidro e cea mai verde…pentru nu stiu ce peste care poate bine mersi să migreze în sus .

  4. Prioritatea pzd-ului este legalizarea jafului!!! Ai, n-ai autorizatie, daca cotizezi unde trebuie o primesti. Fie ea si retroactiv!!!!

  5. din ciclul facultate fara BAC si condus fara permis in tara lu Papura Voda.

  6. Pai e un dialog al surzilor, de aia nu se intampla nimic. Nu cumva niste ministri nu si-au facut treaba? Cine trebuia sa ia deciziile si sa finalizeze delimitarea habitatelor? Nu cred ca era treaba teroristilor…

  7. Cum sa declari arie naturala protejata, intr-o zona modificata antropic prin construirea hidrocentralelor ? Ori e una ori e alta. Daca lucrarile au fost realizate inainte de instituirea ariei naturale protejate, este clar zona de dezvoltare durabila ! Este un atentat la integritatea economiei si sigurantei nationale ! O infractiune comisa la cel mai inalt nivel ! Poate vreti sa opriti si functionarea hidrocentralelor, care in marea lor majoritate sunt amplasate in arii naturale protejate ! DESTEPTAREA !!! La noi totul merge cu frana trasa sau merge contra imtresului national: se inchid termocentralele pe carbune in plina criza energetica; scade brusc productia de gaze naturale; se amana extractia gazelor din Marea Neagra si din zacamantul Buzau, nu se face racordul la conducta de gaze Grecia-Bulgaria, amanarea exasperanta a lucrarilor la CN Cernavoda, si multe altele. Treziti-va odata !!!

    • Adică ție ți se pare normal ca tot Jiul să fie băgat pe conductă?
      Ți se pare normal ca tot Defileul Jiului de la Livezeni până în Bumbești să rămână sec?
      Ți se pare ok ca toate „investițiile” făcute de statul român până în prezent în Defileul Jiului sa fie ilegale, fără aviz de mediu?
      Ți se pare ok să fie încălcate atât normele europene de mediu precum și hotărârea instanței românești?
      Câte râuri de munte de anvergura Jiului mai avem în România, de simți tu nevoia să distrugem un Parc Național doar pentru a intra câteva miliarde în firmele unor securiști?

    • Desteptarea? Treziti-va odata !!!???
      Tu dormi in papuci si ceri altora sa se trezeasca????
      Nu pricepi ca niste smecheri au construit ilegal in arii protejate, iar acum PSD vrea sa legalizeze constructiile astea? E asa de greu de priceput? Iti trebuie desen?
      Ai IQ-ul mai mic decat numarul de la pantofi?

    • 1 mai prost ca tine nu am vazut, ce a fost inainte? barajul sau aria protejata?….in europa, toate rauriel de munte sunt in conducte, Norvegia e cel mai bun exemplu, nu mai vorbim de tarile din Alpi, dar acolo nu se pune, acolo nu demolam nimic, principiul securitatii juridice functioneaza

    • @Low IQ (nick-ul ți se potrivește de minune)
      Așa e că ai văzut tu personal cum stă treaba prin Norvegia și prin Alpi? Nu-i așa că ai inspectat tu situația pe teren? Hai spune-ne cum ai fost în vizită de lucru împreună cu colegii tăi de la tineretul social-democrat?
      :))) Pesedilă, tu nu ai ieșit în viața ta din Teleorman și vrei să ne convingi că ești expert în râuri de munte?

  8. Ha, ha, ha, ecofascistii in frunte cu Deșeu o faca spume la gura si o sa se dea cu capul de pereti. Hai baieti, bagati repede cate un articol furibund pe romaniafurata a Pip.idei si niste campanii obosite pe Declic 😂

  9. Hidrocentrala de fapt făcea parte din un ansamblu de microhidrocentrale, gândite să producă în cascadă, asta era ultima. Captarea debitului râului și transport subteran este soluție care se aplică peste tot. Treaba cu raftingul este cam în coadă de pește, Jiul nu se prea pretează la asta. Realitatea este că cineva vrea cu orice preț să pună talpă, de ce Natura 2000, activiștii de mediu sau ăia cu raftingul nu au făcut scandal când s-a turnat primul MC de beton sau prima fundație, nu când este realizat 80% din investiție.

    • Locuiesc în zonă și știu cum stă treaba. Amenajarea hidroenergetică din defileul Jiului a fost demarată înainte ca zona să fie declarată arie protejată, deci nu s-a comis nicio ilegalitate. La vremea respectivă existau toate avizele și aprobările necesare. Apoi au venit „oengeurile” cu tot felul de aberații. Printre altele, li s-a cerut constructorilor să protejeze o specie de rac care nu a existat niciodată și nu există nici acum în defileul Jiului, dar care se găsește în habitate asemănătoare si-vezi doamne- ar putea ajunge și acolo. O altă aberație este solicitarea de protejare a unei specii de arin care nu este în pericol de extincție, se găsește peste tot în România și nu are nevoie de protecție. Ca fapt divers, proiectul prevedea ca doar o mică parte din debitul Jiului să fie captată, restul rămânând liber, așadar singurii care ar fi avut de suferit ar fi fost șmecherii cu relații sus-puse abonați permanenți la cursele de rafting, fiind cunoscut faptul că Defileul Jiului este una dintre cele mai căutate zone de practicare a acestui sport din România.

  10. In loc sa-i bage la zdup, le aproba ilegalitatea!

  11. Cu-i pl.m ii pasa de rafting cand preturile la energie au explodat????
    Solutia pe scurt e urmatoare: sa se faca RAPID un studiu ca sa poata curge destula apa pentru pesti, iar restul sa produca energie pentru ca sunt milioane de romani care abia isi pot plati facturile. Trebuie sa producem mai mult daca vrem independenta energetica. Trebuie sa investim mai mult si in energia nucleara pe baza de thorium.

    f**cking rafting, sheeeeesh

    • O gramada de comentarii care iau partea celor ce inloocuiesc natura cu betoane….ca asa e mai bine pe beton, ce atata pamant, noroi etc…..beton, daca se poate faianta tot muntele, ar fi ideal.
      Si toti vor asta in numele producerii de energie. „sa produca energie pentru ca sunt milioane de romani care abia isi pot plati facturile. Trebuie sa producem mai mult daca vrem independenta energetica”
      Acesti oameni sunt atat de ignoranti ca-si inchipuie ca afaceristii abonati la pomenele PSD or sa dea 2 bani pentru ei, ei chiar cred ca daca pretul energiei scade, romanul va plati mai putin cand de fapt, absolut toata diferenta va intra in buzunarele afaceristilor caci PSD are nevoie de bani, de cat mai multi bani. Deci stati linistiti, indiferent cate mii de microhidrocentrale se vor construi, GARANTAT pretul la energie va creste caci PSD si clica trebuie sa-si recupereze investitiile cat mai repede cu putinta.

  12. Aici nu mai este vorba de penali si alte clasice. Aici este de domeniul psihiatriei. Cum ar putea o lege sa spuna ca ceva ilegal poate functiona? Chiar ca avem nevoie de acel proiect de lege, cel cu controlul psihiatric inainte de a intra in Parlament. Shoshoaca-i mega-lucida pe langa astia.

  13. Știați ce votați când ați votat PSD 30% în 2020.

    • Evident, stiam ce le poate pielea pluseristilor, de aia nu i-am votat. Sa pleznesti de necaz, nu alta 😂

  14. Prea multi „activisti de mediu” care refuza hidrocentralele, desi acestea au sursa regenerabila, dar nu sunt în stare sa propuna nimic în loc.
    Situri Natura 2000: dracu’ stie cum au fost delimitate. Ca exemplu intravilanul orasului Sulina este inclus în Rezervatia Delta Dunarii, asa ca pe strada poate îngropa conducte de apa si canalizare doar o firma acreditata de administratia rezervatiei. Revenind la valea Jiului: e cale ferata, e sosea, dar e sit 2000.
    In ultimii ani ai regimului comunist proiectele de hidrocentrale din defileul Jiului au fost respinse pentru ca ar fi afectat celebra cale ferata Bumbesti-Livezeni (cei mai tineri: a fost o victorie a regimului proaspat instalat, cu munca „patriotica”, etc.).
    Concluzia trista: tâmpiti au fost si-o sa mai fie.

  15. I-as intreba pe postacii PSD-isti de mai sus, platiti sau pro bono: Daca vine unul cu buldozerul si va darama casa ”fara aviz”, ca sa puna in loc o eoliana, sa zicem, e OK asa-i, ca baga niste MW in SEN? De-ar durea oligofrenia!

  16. Pentru mononeuronatii care vor sa distruga un intreg parc national pentru cativa MW produsi din an in Paste, cand nici nu-i seceta, nici nu-i umflat Jiul, exista o singura solutie. Din moment ce nu le ajunge curentul, sa-si bage degetele in priza, poate asa se satura. Ar fi si un gest ecologic, ar scapa tarisoara de niste reziduuri toxice.

    • Poti sa te arunci de pe barajul Vidraru in semn de protest, n-ar fi nicio pierdere. 😂

    • @ Gigi cu IQ de balega
      N-ai inteles nimic. Voi, postacii PSD-isti, aveti de protestat, voua nu va convine situatia actuala, voi vreti sa schimbati legile.
      Zi-i la ala care iti traseaza directivele de postare sa vorbeasca mai tare, ca esti un basinos cu dopuri in urechi (din motive de igiena) si nu auzi bine.

    • Am inteles foarte bine ca sunteti cozile de topor ale Rusiei, mascati in „ecologisti” Hai siktir rusnache, plimba vidra de aici 😂

  17. 175 milioanbe de euro deja investite de Hidroelectrica, firma a statului

    in cazul asta PSD face ceva bun, in rest sunt niste hoti