Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secretarul general al PSD, Codrin Ștefănescu, a susținut duminică la Brașov că formațiunea pe care o reprezintă este singurul partid românesc și singurul partid nefinanțat din străinătate.
„PSD este singurul partid românesc care nu este finanţat din străinătate, format din oameni normali, muncitori, nu ca ceilalţi. Azi ne batem între români şi cei care sunt împotriva României. Să spuneţi tuturor, prietenilor, colegilor, familiei, lucrul acesta. Anul acesta ne batem pentru România! Nu uitați până după alegeri, suntem singurul partid care se bate pentru România. Suntem singurul partid care îi poate învinge pe ăștia cu sistemul lor toxic. Am venit la Brașov ca să dăm acest semnal”, a declarat Codrin Ștefănescu în cadrul unui miting al partidului, organizat în Piața Sfatului din Brașov.
Potrivit acestuia, întâlnirea din Braşov este primul miting electoral al PSD din acest an.
Mai mulți lideri social-democrați, inclusiv miniștri ai formațiunii, se află duminică la Brașov unde participă la alegerea conducerii organizației județene a partidului. Înainte de eveniment, liderii PSD au organizat un miting în Piața Sfatului.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, este absent de la eveniment.
Foto: Inquam Photos / George Călin
Pai pentru ei Moscova e acasa, asa ca psd nu e finantat si nici comandat din strainatate. Hai sictir cap de scula!
Plus autofinantarea …de la buget…cat toate partidele la un loc…din banii mei …ai tai…e adevarat ca-s romanesti.
Asa ca arata ca un cap de penis cu urechi? Am crezut ca e doar părerea mea, dar văd ca și alții cred la fel.
Vasile, adevar graiesti. Cati realizeaza asta?
Duce a sindromul Stockholm, ca sa fortez comparatia.
Muie Codrin muie PSD. Partid de hoți și interlopi.
Poti sa-l acuzi de multe pe goarna cu cap-de-penis da nu si ca ii lipseste simtul umorului.
E prea mult umor negru! Nu cred ca face bine la sanatate.
Nu inteleg, brasovenii dorm sau sunt la biserica? Ii lasa asa, neurati, pe javrele-astea scarboase de psdisti?
Nici eu nu inteleg! Brasovenii n-au oua, rosii, etc?!
G4 Media, up-datati stirea, asa-zisul miting psd de la Brasov a tinut 15 minute, dupa care au sters-o, pentru ca protestatarii erau mai multi decat mitingistii, inclusiv pensionari le-au strigat in fata ”Rusine, banditilor!”, Bravo, hai Brasovul, stiam eu ca nu dormiti!
Pentru că foarte mulți sunt moldoveni strămutați și ca majoritatea moldovenilor…psd-iști!
Singurul partid nefinanțat din străinătate și unicul partid fluierat cu foc în țară.
Da, corect, ne uscați de câți bani ne furați!
Furați de la români cât 1000 de partide! Vă serviți după poftă din resursele țării și banii dați de noi in bugetul țării- ăla pe care ar trebui să îl folosiți pt noi
Și pe lângă aia furați, ne mai și luați forțat, prin legea de finanțare partide
Ați împânzit orașul București cu afișe de neam prost, cât blocu’; de unde atâția bani risipiți?
Înafara de voi, care furați- psd și alde- nu am mai văzut alte afișe si bannere. De unde atâția bani?
Mai bine să le finanțeze Soros ( vorba vine), decat să ne stoarceți pe noi de bani, pe români. Du-te tu la sate și laudă-te la țărani că sunteți singurul partid care le ia bani ..să vezi cât de fericiți sunt!
Singurul partid bolșevic din România.
NU SUNTEȚI FINANȚAȚI DIN AFARĂ ? ZĂU, ORICUM NU VĂ CREDE NIMENI, DAR ȘTIM FOARTE BINE CĂ V-AM ȘI VĂ FINANȚĂM NOI, POPORUL ROMÂN , PE CARE L-AȚI ADUS LA SAPĂ DE LEMN, PRIN HOȚIILE ABJECTE ȘI DEVALIZAREA PROGRAMATĂ A ȚĂRII.
Singurul partid bolșevic din România, Rușine nesimțitule !
Am trait sa o citesc si pe asta
Dl Stefanescu se considera un om normal si ne cere sa-i consideram oameni normali pe toti ceilalti din gasca lui: mincinosi notorii, semidocti, unii di ei analfabeti functionali, care din patriotismul lor scrantit stalcesc limba romana, hoti pana in maduva oaselor, mai lasi decat sobolanii
Se poate continua la nesfarsit.
Pesedistul a fost si este dusmanul cel mai crunt al poporului roman, format din pleava societatii, exact cum si-au ales comunistii acolitii si slugile dupa anul 1945
Foarte bun comentariu, Romane!
Mi se spune ”Cap de Pluă”
Și am minte cât o râmă
Pe Livache de aș vrea
L-aș băga pe undeva,
Dar nu pot tocmai acum
Pen’că am un dor nebun:
Irinuca, de o știti
Are unele…necesităti…
Iar când boss e-n sat cu treburi
Eu fac hop… in așternuturi
Asa e, sunt neam de târlă
Și ma port ca o cotârlă
Dar cum aș putea să fiu altfel
Când sunt șef la pesedeu…?!
Excelent pamflet, draga Scara cel poet!
Merci draga Gabriela!
Dar banuiesc ca stiti ca atitudinea voastra ma…hraneste! Curand, nu veti avea scapare nici daca va montati ochelari de citit anti-drac…!
Chapeau bas, Întunecimea Voastră!
Tare! Pai sa ne zica si noua atunci, pe ALDE cine il finanteaza din strainatate ?
Eu i-aș trage ăstuia o linie ( cu un marker ) dintre sprâncene și până-n ceafă ! . Oare ce-o ieși ?…( sau , poate mai bine ar fi un tatuaj ? )…:)))))
N are nevoie de finanțare PSD…se află la butoane si, cine împarte, parte-si face. Principala lui sursa de finanțare e Bugetul Românei, care-i servește drept „pusculita” de partid. Cat despre ceilalți, cu ce pot proba acuzele aduse? La ce le-ar folosi acest lucru (finanțare straina) cand in Romania nu mai încape nimeni de bannerele PSD-ALDE? Inacdevarea aparenta a acestor doua”partide” care fac uz de naționalism pentru niste alegeri europene frizează ridicolul…Nu-ți place Europa, dar vrei banii ei! „Nici asa si nici altminteri!”
Ali-Baba si asociatii ” cei–––„, se cred in Tara minunilor.., avand orbul gainilor.
psd duce bani in strainatate!
ohh-shore!
Atat ne mai mint acest partid si acesti oameni. De 22 ani de cand au tot fost la guvernare nu au facut decat sa ne minta,sa ne promită minciuni in campanii electorale. Au distrus economia tarii acest partid PSD. Din cauza lor sunt plecati din tara 6 milioane de romani!! Rusine sa le fie ca nu sunt cu oamenii si sunt doar pentru ei,etc…
>Din cauza lor sunt plecati din tara 6 milioane de romani!!
Ți-e chiar nu ți-e rușine să minți în halul ăsta, băsistule?