Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Protestele tinerilor desfăşurate luni la Bruxelles pentru a doua săptămână consecutiv au degenerat în violenţe, poliţia folosind gaze lacrimogene, tunuiri cu apă şi bastoane împotriva demonstranţilor, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Potrivit unui reporter al dpa aflat la faţa locului, poliţia a intervenit după ce protestatarii au început să distrugă tomberoane şi triciclete electrice şi să arunce cu pietre şi artificii.
Manifestaţia fusese convocată în replică la violenţele poliţiei la demonstraţiile de săptămâna trecută împotriva reducerilor bugetare plănuite în sectorul educaţiei.
Poliţia a recurs, de asemenea, la tunuri cu apă şi gaze lacrimogene în timpul protestelor, iar poliţişti au fost văzuţi folosind bastoane împotriva demonstranţilor. Administraţia Bruxelles-ului a anunţat deschiderea unei anchete.
Protestele au fost declanşate de planurile de austeritate ample ale guvernului Comunităţii Franceze din Belgia. Măsurile includ creşterea normei de predare pentru profesorii de liceu şi undă verde pentru creşterea taxelor de şcolarizare.
Studenţilor li s-au alăturat la protestul de luni profesori şi reprezentanţi ai unor organizaţii ale societăţii civile, a relatat agenţia Belga.
Marea majoritate a participanţilor – estimaţi la câteva mii de persoane – au demonstrat în mod paşnic.