Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un protest spontan are loc joi la Casa Judeţeană de Pensii din Timişoara, angajaţii fiind nemulţumiţi că Guvernul nu le măreşte salariile de la 1 ianuarie aşa cum le-a promis, ci că majorarea se face în două tranşe, prima în ianuarie 2024 şi cea de-a doua ăn iunie 2024, transmite News.ro.
”Este un protest spontan pentru că guvernanţii nu s-au ţinut de cuvânt. Am primit OUG cu modificarea salariala si vor sa ne dea firimituri, jumătate din ce s-a negociat în prima fază, alinierea cu salariile CNPP. Adică jumătate ne dă în luna ianuarie şi cealaltă jumătate în luna iunie 2024. Altceva s-a negociat şi acum nu se respectă”, a declarat Maria Vişan de la Casa de Pensii Timiş.
Potrivit reprezentanţilor Casei Judeţene de Pensii din Timiş, angajaţii ar putea relua greva generală din data de 3 ianuarie.
Joi mai mulţi angajaţi au ieşit în faţa instituţiei purtand pancarte pe care scria ”Profesioniştii se ţin de cuvânt” sau ”Ne-aţi dus cu zăhărelul”.
Când citesc cupoanele de pensii speciale pe care le tipăresc, realizează că toti cei ce muncesc, privați sau bugetari in România clădită de FSN/Rusia (PSD-PNL-UDMR-AUR) sunt slugile specialilor!
Singura rezolvare nu este o mărire de salariu ci votarea de entități politice non-rusofile, non PSD-PNL-UDMR-AUR, deci votarea cu USR!