Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentari de la USR, PSD şi PNL au depus un proiect de lege prin care țigările electronice, vape-urile şi dispozitivele de încălzit tutun vor fi interzise în toate spaţiile publice închise, potrivit unui comunicat USR. În acest moment, țigările clasice sunt interzise în spațiile închise, dar producătorii din industria tutunului au găsit soluția de a ocoli legea prin aceste dispozitive electronice, extrem de populare în rândul adolescenților.
Inițiatorii proiectului sunt parlamentarii Diana Stoica şi Ruxandra Cibu Deaconu (USR), Adrian Streinu Cercel (PSD) şi Maria Gabriela Horga (PNL).
Proiectul vizează redefinirea fumatului, astfel încât se va considera „fumat” şi inhalarea aerosolilor rezultaţi din încălzirea sau vaporizarea de produse care conţin tutun, nicotină sau alte substanţe destinate inhalării, cu excepţia produselor de uz medical.
„România a luat, cu mai mulţi ani în urmă, decizii corecte în privinţa protejării copiilor şi a nefumătorilor de efectele nocive ale fumatului. Din păcate, industria tutunului s-a adaptat şi a oferit fumătorilor noi produse cu nicotină sau cu alte substanţe toxice, care astăzi sunt folosite tot mai mult în spaţii în care este interzis fumatul. Efectele acestor produse sunt, însă, cel puţin la fel de nocive şi, de aceea, este absolut necesar să aliniem legislaţia şi să le menţionăm explicit în definiţia fumatului, pentru a elimina orice interpretare sau confuzie şi pentru a proteja sănătatea celor care ajung să inhaleze pasiv, involuntar, aceste substanţe”, a declarat Ruxandra Cibu Deaconu, membră în Comisia pentru sănătate a Senatului.
USR mai arată că Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atenţionat asupra faptului că aerosolii „second-hand” pot creşte semnificativ concentraţiile de particule fine (PM2.5) în spaţiile unde se utilizează ţigări electronice, iar expunerea poate constitui un pericol pentru persoanele din proximitate. În aceeaşi linie, cercetări europene au indicat faptul că utilizarea pe termen scurt a unei ţigări electronice în spaţii închise deteriorează calitatea aerului interior (creşterea PM2.5) şi este asociată cu simptome iritative uşoare la cei expuşi (de exemplu, iritaţie oculară sau a căilor aeriene).
„România e pe locul 1 în Europa la morţi evitabile. 9 din 10 cancere pulmonare sunt cauzate de fumat. Iar fumatul este fumat, indiferent de obiectul folosit. Ţigările clasice, ţigările încălzite sau aburinde (vape-urile), toate sunt nocive. Ani de zile, românii (în special copiii noştri) au fost păcăliţi prin reclame, privilegii şi dispozitive colorate că nu ar fi aşa rele. Dar copiii noştri au dreptul să respire aer curat şi când merg la mall, şi când mănâncă la restaurant, şi când merg cu taxiul şi nu trebuie să fie obligaţi să inhaleze toate aceste chimicale, care rămân în aer ore întregi, pătrund în plămâni, în creier şi în alte organe”, a declarat și co-inițșiatoarea Diana Stoica.
Societatea Română de Pneumologie şi Societatea Română de Cardiologie au arătat public că prezentarea ţigărilor electronice drept „alternativă sănătoasă” este problematică şi au semnalat efecte nocive „indiferent de conţinutul în nicotină”, menţionând riscuri acute la adolescenţi şi o creştere a afecţiunilor pulmonare şi cardiovasculare la adulţi, se mai arată în comunicat.
Astia se plictisesc de ne indunda cu aiureli.