Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Începând de miercuri, pasionații de călătorii pot zbura la Rotterdam și Copenhaga direct de la Aeroportul „Traian Vuia” din Timișoara. Zborurile au câte două frecvențe pe săptămână și se desfășoară miercuri și duminică, anunță Mediafax.
Potrivit Animawings, operatorul aerian ce desfășoară zborurile, ruta Timișoara – Rotterdam (RTM) oferă acces direct către regiunea Rotterdam–Haga, una dintre cele mai dinamice zone economice din Olanda, precum și conexiuni în întreaga țară.
Ruta Timișoara – Copenhaga (CPH) conectează direct Timișoara cu nordul Europei și deschide accesul către Scandinavia. Până acum, bănățenii și arădenii care voiau să ajungă în nordul Europei erau nevoiți să călătorească până la Budapesta pentru un zbor direct.
Prețul biletului include alegerea gratuită a locului, bagaj de cabină (8kg) și obiect personal (4 kg), precum și check-in gratuit online sau în aeroport.
Avioanele companiei care realizează zborurile spre nordul Europei sunt configurate cu 137 – 138 de locuri și oferă 3 clase de servicii.
Anunțul a fost făcut încă din luna aprilie. Despre acest demers, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, a precizat: „Continuăm să susținem dezvoltarea aeroportului prin atragerea de noi curse și sprijinirea companiilor aeriene care diversifică oferta de destinații”.