Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Profesorii și angajații din Educației au respins oferta propusă la Guvern, de premierul Nicolae Ciucă și de Marcel Ciolacu, au transmis sindicaliștii miercuri seară, după a doua întâlnire în aceeași zi cu reprezentanții Executivului.
Marcel Ciolacu le-a transmis sindicaliștilor că este ”ultima ofertă” a guvernanților și că ea respectă întru totul mandatul inițial al negociatorilor, reprezentanți ai profesorilor, conform surselor G4Media.
Sindicaliștii au transmis că oferta guvernanților a ajuns în teritoriu, dar ea a fost respinsă categoric de profesori pentru că aceștia nu sunt de acord cu eșalonarea creșterii pe trei ani și cu o creștere de 1000 de lei brut de la 1 iunie:
Discuțiile dintre profesori și sindicaliști vor fi reluate mâine, pentru a stabili oferta minimă acceptată de dascăli pentru a se întoarce la catedre.
Joi, Guvernul va emite o ordonanță de urgență care va prevede o creștere de 1000 de lei brut, lunar, pentru cadrele didactice, și câte 400 de lei brut pentru cele nedidactice, iar salariul unui profesor debutant va crește până la 4000 de lei în următorii trei ani, conform declarațiilor făcute miercuri de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.
Impactul bugetar pentru aceste creșteri salariale este de două miliarde de lei în următoarele 7 luni a mai transmis liderul PSD.
Context
Guvernul a anunțat, miercuri, printr-un comunicat, oferta finală pentru profesori: crește salariile cu 1.000 de lei lunar de la 1 iunie, iar creșterile cerute de sindicate vor fi etapizate pe trei ani.
Decizia vine după întâlnirea pe care premierul Nicolae Ciucă a avut cu liderii sindicatelor din educație, care a durat aproape două ore.
Întâlnirea premierului cu sindicaliștii a avut loc după ce, tot în aceeași zi, premierul Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu s-au întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și ministrul Educației, Ligia Deca, pentru a dezamorsa criza provocată de greva profesorilor care durează de 9 zile.
Bravo si cinste lor! 585 de lei ,net. Bataie de joc.
Oare profesorii n-au citit despre marile „succesuri”ale lui Nicu si Marcel,ei raporteaza succes dupa succes,profesorii,medicii,politistii in ce realitate traiesc?
Vaucere la tata lumea,oficial suntem o natie de …saraci.
Felicitari profesorilor pentru demnitate , acest lucru confirma ca profesorii si cer drepturile si nu fac jocuri politice. Felicitari si suntem alaturi de profesori. Mult succes!
Demnitate! Solidaritate! Dreptate!
Recunosc că sunt surprins de decizia sindicaliștilor! Nu mă așteptam la chiar atâta hotărâre! Jos palaria pentru ei!
Sunt profesori nu mineri, au /ar trebui sa poata sa vada dincolo de manglele lui Klaus, Nicu si Marcel cu esalonari si acorduri politice si alte vrajeli.
Bravo profesorilor ! Nu vă lăsați ! Și nu mai votați cu nenorociții ăștia.
Vi se pare normal sa vina niste umflati cu 10.000 -30.000 Ron sa decida ce vor saracii care au acum mai putin de 3000 de ron? Pai umflatilor li se pare ca merge totul bine, ii si enerveaza saracii astia cu pretentiile lor. Daca ii intrebi cat e o paine sau o bere nu stiu sa zica umflatii, pai ei mananca caviar si beau sampanie.
De ce norma de hrana este 300 de lei brut la profesori iar la toti politistii, jandarmii si militarii care NU FAC NIMIC este 1000 de let NET?
Nu am nicio ruda care sa lucreze in educatie insa SUSTIN profesorii!
De meserie sunt contabil si am vazut ff multe declaratii de avere si grile de salarizare unde salariile sunt MULT MAI MARI decat ale profesorilor.
Ce dr_acu e aia normă de hrană?!
Indemnizația (norma) pentru hrană este o sumă de bani pe care bugetarii o primesc lunar, în plus față de salariu și ale cărei reglementări sunt specificate în cadrul Legii 153/2017. Conform legii, de indemnizația de hrană pot beneficia toți bugetarii, persoanele care lucrează la firme de stat precum cadrele didactice de ex.. Pentru gradati, alta gasca-n alta traista (normal, nu?): personalul Ministerului Apărării Naționale, personalul Ministerului Afacerilor Interne, personalul Ministerului Justiției, personalul poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, sigur, cu actualizari legale anuale, d’aia si diferentele alea intre 300 si 1000 lei, gradatii au alte…burti, mai solicitante! Mai sunt si alte venituri salariale lunare care formeaza venitul lunar salarial dar nu are nimeni interes sa specifie asta, asa ca, habar n-are lumea despre veniturile salariale bugetare si nu mult trambitatele salarii ! P.S. Si uite asa, venitul salarial al unui profesor debutant, cred ca e egal cu al unui vanzator Lidl, ca tot s-a vehiculat acest ex.
Carevasăzică, mai votati-ne odata si va eșalonăm de nu va vedeti. Precum 6% din PIB
„Dacă nu ne votați, vă tăiem eșalonarea!”
Puterea nu învață nimic din experiențe!
Cum să recurgi din nou la eșalonari tot la categoriile pe care le-ai mai păcălit cu aceeași tactică?!
Personalul din Educație a fost păcălit în ultimii 4 ani fix la fel ca pensionarii, cu prorogari anuale ale aplicarii legilor în vigoare, tonul fiind dat de p_rostul ăla de Ludovique!
Pare o bisnitarie, o mangleala, o cacialma , ce incearca guvernul de la inceputul grevei ! Ma asteptam sa le dea si ceva gaini si șoșoni ……..Comunicatul lui Ciuca ăăăăăăăăă nu spune nimic inteligibil ! Sa scrie sau sa puna deștul… Sper sa nu accepte nimic decat toti bani ceruti. (Suma pentru debutanti reprezinta 50% din pensiile speciale …)
Susțin Greva Profesorilor!
Sustin greva profesorilor. Mult succes, suntem alaturi de voi!
Pai nu e cum la medici, asa si la profesiori, ca sarcinile sunt foarte diferite in cazul celor doua profesii, plecand de la responsabilitate, la programul de lucru, la dificultate, la anii de studiu si lista poate continua.
Daca un medic nu-si face treaba, raspunde legal.
Daca un profesor nu-si face treaba, ii face altul treaba pe banii parintilor.
Daca iti dau 10 ron, faci o manea frumoasa?
Faci petrecere in curand sau de ce?
Cumpăr euro …Ofer 6 lei/euro…
PS. Cumpăr și cartofi noi…Ofer 6 lei/kg…
Oferta e valabilă doar pâna la abrogarea pensiilor speciale și egalizarea vârstei de pensionare…
…Întrucât redistribuirea nu reprezintă în Pericol Inflaționist…
Howgh!
Profesorii vor 1900 lei brut din 1 iunie 2023, ca să fie clar! La anul vor creșterea salariilor mărite cu 1900 leidin iunie a. c. cu încă 60%, punct.
Pentru limba romana, apasati 1
Când o sa va treziți o sa aveți vreo 2 luni neplătite. Dar nu-i bai, rupeți fasul copiilor la meditații și scoateți pierderea.
Redactia, in titlu, este 2000 lei net sau brut? Cum e corect?
Sunt de acord cu greva profesorilor mai puțin cu maniera de a folosi examenele elevilor ca levier în negocieri. Pun pariu că atunci când începe vacanta de oprește greva…
Scirbosi de la guvernare , pot da suma fixa personalului din invatamint . Pensionarilor li se dau maririle cu la % , sa le mareasca mai mult pe cele mari si mai putin celor cu pensii mici .
Toate maririle de salarii si pensii sa se faca cu suma fixa .
psd-pnl spera sa-i fraiereasca sa-si continue greva cand e vacanta..daca nu merge le da cat vor daca voteaza cu ei anu viitor apoi le taie la loc..am mai vazut filmul asta