
Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel va concedia până la 16% din forţa sa de muncă din Franţa
Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel, cunoscut pentru brandul Dulux, a anunţat un plan de reorganizare care include concedierea a până la 211 angajaţi în Franţa, reprezentând aproximativ 16% din forţa sa de muncă din această ţară, transmite Reuters, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În prezent, compania are 1.300 de angajaţi în Franţa, iar reorganizarea urmează să fie implementată între mai 2025 şi sfârşitul anului 2026. De asemenea, planul prevede crearea a 29 de noi posturi în ţară.
AkzoNobel a anunţat o investiţie de 22 de milioane de euro în fabrica sa din Montataire, situată în nordul Franţei, cu scopul de a o transforma ”într-un reper pentru producţia de vopsele decorative”.
Anterior, compania a anunţat închiderea unor fabrici din Irlanda, Olanda şi Zambia, precum şi intenţia de a elimina aproximativ 2.000 de locuri de muncă la nivel global până la sfârşitul anului 2025.
Aceste măsuri vin pe fondul unei încetiniri economice post-COVID, a creşterii costurilor materiilor prime şi a reducerii stocurilor de către clienţi. Conform estimărilor, concedierile globale ar urma să genereze economii anuale de 120-150 de milioane de euro.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank