Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ca urmare a unor probleme apărute la infrastructura feroviară publică, generate de condițiile meteorologice nefavorabile, circulația trenurilor se desfășoară cu dificultate în mai multe zone din țară, în special pe regionalele Craiova și Timișoara, din cauza lipsei tensiunii electrice în firele de contact și a lipsei de gabarit în linie. Astfel, trenul IR 78 București Nord – Curtici înregistrează o întârziere semnificativă, de peste patru ore, anunță CFR Călători.
CFR Călători a pus la dispoziția managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervențiilor operative.
Programul de circulație în zonele afectate de vremea nefavorabilă se desfășoară în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.
În funcție de evoluția fenomenelor atmosferice, sunt posibile și alte decalări.
Detalii privind intervențiile aflate în desfășurare, timpul estimat de remediere și reluarea circulației trenurilor pot fi solicitate managerului infrastructurii feroviare – CFR SA, compania care organizează și dirijează circulația tuturor trenurilor pe calea ferată.
CFR Călători își cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.
Restituirea contravalorii biletelor – renunțarea la călătorie
Pasagerii care au bilete achiziționate și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), în conformitate cu Regulamentul de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Renunțarea la călătorie.
Informații despre circulația trenurilor: