Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Oficiali ai UE și ai Statelor Unite vor discuta miercuri la Lisabona probleme de securitate, inclusiv reciprocitatea vizelor, a anunțat Comisia Europeană. O purtătoare de cuvânt a acesteia a spus că va fi prima întâlnire între vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, și comisarii UE pentru afaceri interne, Ylva Johansson, și justiție, Didier Reynders, cu reprezentanți ai noului guvern american, scrie Trud, citată de Rador.
În martie, Parlamentul European a dat în judecată CE din cauza lipsei reciprocității vizelor cu Statele Unite, care continuă să solicite viză pentru cetățenii a patru țări din UE – Bulgaria, România, Croația și Cipru. Potrivit datelor Comisiei de la sfârșitul anului trecut, pentru prima dată s-a înregistrat o scădere a refuzurilor de a se elibera vize pentru Statele Unite pentru cetățeni ai Bulgariei și României de mai puțin de 10%, iar cerința este ca refuzurile să fie sub 3% din cererile înregistrate.
În cazul Ciprului, rata refuzului a rămas sub 3%, în timp ce în Croația a scăzut la 4%. CE își explică refuzul de a propune revenirea temporară la vize pentru cetățenii americani prin discuțiile în curs cu Washingtonul și prin teama că acest lucru ar aduce mai mult rău decât bine.
Sursa: Trud/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu
Pai americanii când intră în UE sunt eligibili și noi când dorim să intram la ei, nu !!!
Adică românii și bulgarii sunt mai ”proști „, sau ce?!
Nici cand am intrat in 2007 in UE, multi ani de zile, nu aveam dreptul de a circula si a de a munci liber in Uniunea Europeana
Romanii si bulgarii sunt vazuti ca „cetateni” de mana a 3-a, refugiatii si puturosii imigranti ilegali sunt cetateni egali cu cei vest-europeni.
Est europenii sunt buni doar la cules sparanghel si minore pe centura, bine, belgienii si olandezii prefera copii, de aia si impun educatia LGBT