Home » Articole » Prinţul Charles şi-a sărbătorit discret ziua de naştere. Moștenitorul coroanei britanice a împlinit 72 de ani

Prinţul Charles şi-a sărbătorit discret ziua de naştere. Moștenitorul coroanei britanice a împlinit 72 de ani

Prinţul Charles şi-a sărbătorit discret ziua de naştere. Moștenitorul coroanei britanice a împlinit 72 de ani
sursa foto: Instagram
Ascultă articolul

Prinţul Charles, la fel ca mulţi oameni în aceste vremuri de pandemie, a sărbătorit sâmbătă împlinirea a 72 de ani într-un mod discret, relatează DPA.

Obişnuitele salve de tun trase în toată ţara în onoarea zilei de naştere a lui Charles au fost suspendate anul acesta din cauza pandemiei, potrivit Ministerului Apărării.

Fiul cel mare al lui Charles, prinţul William, a postat pe Twitter urări de ziua de naştere a tatălui său. Pe Instagram-ul Clarence House, reşedinţa oficială din Londra a prinţului de Wales şi a soţiei sale Camilla, ducesa de Cornwall, legenda împreună cu o fotografie a lui Charles purtând kilt exprimă mulţumiri pentru urările de bine.

- articolul continuă mai jos -

Prinţul Charles avea planificată o deplasare la Berlin în cursul după-amiezii, pentru a marca duminică Ziua comemorării victimelor celor două războaie mondiale şi ale regimului nazist, Volkstrauertag, instituită în Germania în 1919, informează DPA.

Această călătorie este prima în străinătate pentru moştenitorul tronului regal britanic de când a început pandemia de COVID-19, potrivit presei britanice.

Charles a fost infectat cu coronavirus la începutul acestui an, la începutul pandemiei, dar se spune că a prezentat doar simptome asemănătoare răcelii.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole