Home » Analize » Prinţesa Kate va pleca în prima deplasare oficială în străinătate după ce a fost diagnosticată cu cancer / Va ajunge în Italia

Prinţesa Kate va pleca în prima deplasare oficială în străinătate după ce a fost diagnosticată cu cancer / Va ajunge în Italia

23377
Prinţesa Kate va pleca în prima deplasare oficială în străinătate după ce a fost diagnosticată cu cancer / Va ajunge în Italia
Photo by Odd ANDERSEN / AFP
Ascultă articolul

Prinţesa Kate va călători săptămâna viitoare în Italia alături de fundaţia sa care acordă sprijin copiilor cu vârste fragede, în cadrul primei sale deplasări oficiale în străinătate după anunţul făcut în urmă cu mai mult de doi ani despre diagnosticul ei de cancer, o boală aflată în prezent în remisiune, informează miercuri AFP, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Prinţesa de Wales, soţia prinţului moştenitor William, va vizita oraşul Reggio Emilia din nordul Italiei pe 13 şi 14 mai alături de The Royal Foundation Centre for Early Childhood, o fundaţie pe care a înfiinţat-o în 2021.

Precedenta vizită oficială în străinătate a prinţesei britanice datează din decembrie 2022, când ea a călătorit la Boston, în Statele Unite, alături de prinţul William pentru a asista la ceremonia de înmânare a premiilor ecologiste Eartshot.

Potrivit unui purtător de cuvânt de la Palatul Kensington, „prinţesa se bucură foarte mult că va călători în Italia” pentru a învăţa mai multe lucruri despre sistemul pedagogic din Reggio Emilia, care pune în special natura – o temă care îi este dragă – în centrul educaţiei acordate copiilor cu vârste fragede.

Prinţesa de Wales a dezvăluit în martie 2024 că a fost diagnosticată cu cancer, a cărui natură nu a fost precizată şi pentru care a urmat o chimioterapie. Ea a anunţat, ulterior, că boala a intrat în remisiune, în ianuarie 2025.

Regele Charles al III-lea-, care celebrează miercuri a treia aniversare a încoronării sale şi care tocmai s-a întors după o vizită de stat în Statele Unite, urmează la rândul său un tratament medical pentru un cancer.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole